6.12.18

Cuvântul lui Dumnezeu “Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună Partea întâi” (1)



Cuvântul lui Dumnezeu “Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună Partea întâi” (1)
Dumnezeu Atotputernic spune: „Intrarea în odihnă nu înseamnă că toate lucrurile vor înceta să se miște sau că toate lucrurile vor înceta să se dezvolte, nici nu înseamnă că Dumnezeu va înceta să lucreze sau că omul va înceta să trăiască. Semnul intrării în odihnă este astfel: Satana a fost distrus; acei oameni răi care i s-au alăturat Satanei în fărădelegile acestuia au fost pedepsiți și nimiciți; toate forțele ostile față de Dumnezeu încetează să existe. Intrarea lui Dumnezeu în odihnă înseamnă că El nu-Şi va mai îndeplini lucrarea de mântuire a omenirii. Intrarea omenirii în odihnă înseamnă că întreaga omenire va trăi în lumina lui Dumnezeu și sub binecuvântările Sale; nu va mai exista nici urmă de corupţie a Satanei, şi nici nu se vor întâmpla lucruri nedrepte. Omenirea va trăi normal pe pământ și în grija lui Dumnezeu. Când Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună, va însemna că omenirea a fost salvată și că Satana a fost distrus, că lucrarea lui Dumnezeu printre oameni s-a terminat complet. Dumnezeu nu va mai continua să lucreze printre oameni, iar oamenii nu vor mai trăi sub stăpânirea Satanei. De aceea, Dumnezeu nu va mai fi ocupat, iar omul nu se va mai grăbi; Dumnezeu și omul vor intra simultan în odihnă.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu