Care sunt diferențele esențiale dintre lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului?

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Lucrarea lui Dumnezeu Însuși implică lucrarea întregii omeniri și, de asemenea, reprezintă lucrarea unei întregi ere. Cu alte cuvinte, lucrarea lui Dumnezeu reprezintă mișcarea și tendința întregii lucrări a Duhului Sfânt, în timp ce lucrarea apostolilor urmează lucrarea lui Dumnezeu și nu conduce era, nici nu reprezintă tendința lucrării Duhului Sfânt în întreaga eră.Ei săvârșesc doar lucrarea pe care oamenii ar trebui să o săvârșească, ceea ce nu implică deloc lucrarea de gestionare. Propria lucrare a lui Dumnezeu este proiectul din cadrul lucrării de gestionare. Lucrarea omului este doar datoria oamenilor folosiți și nu are nicio legătură cu lucrarea de gestionare. Datorită identităților și reprezentărilor diferite ale lucrării, în ciuda faptului că ambele sunt lucrarea Duhului Sfânt, există diferențe clare și substanțiale între lucrarea proprie a lui Dumnezeu și cea a omului. În plus, amploarea lucrării săvârșite de Sfântul Duh asupra subiecţilor lucrării, cu identități diferite, variază. Acestea sunt principiile și sfera lucrării Sfântului Duh.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvintele lui Dumnezeu întrupat iniţiază o nouă epocă, îndrumă întreaga omenire, dezvăluie mistere şi îi arată omului direcţia înainte într-o nouă epocă. Luminarea obţinută de om este doar practică sau cunoaştere simplă. Aceasta nu poate îndruma întreaga omenire într-o nouă epocă sau dezvălui misterul lui Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu, la urma urmei, este Dumnezeu, iar omul este om. Dumnezeu are esenţa lui Dumnezeu iar omul are esenţa omului.

Fragment din „Prefață” la Cuvântul Se arată în trup

Lucrarea lui Dumnezeu întrupat începe o nouă eră, iar cei care continuă lucrarea Sa sunt oamenii care sunt folosiți de către El. Lucrarea făcută de către om este în întregime în lucrarea de slujire a lui Dumnezeu în trup și este incapabilă să depășească această sferă. Dacă Dumnezeu întrupat nu vine să-Și facă lucrarea, omul nu este capabil să aducă vechea epocă la un sfârșit și nu poate să ghideze o nouă eră. Lucrarea făcută de către om este numai în limitele datoriei sale, care este omenește posibilă, și nu reprezintă lucrarea lui Dumnezeu. Doar Dumnezeul întrupat poate veni și completa lucrarea pe care El ar trebui s-o facă și, în afară de El, nimeni nu poate face această lucrare în numele Său. Bineînțeles, ceea ce spun este cu privire la lucrarea de întrupare.

Fragment din „Omenirea coruptă are mai multă nevoie de mântuirea lui Dumnezeu devenit trup” în Cuvântul Se arată în trup

Dumnezeul întrupat este diferit în mod substanțial de oamenii folosiți de Dumnezeu. Dumnezeul întrupat poate să facă lucrarea divinității, în timp ce oamenii folosiți de Dumnezeu nu pot. La începutul fiecărei epoci, Duhul lui Dumnezeu vorbește în mod personal pentru a lansa noua epocă și a-l aduce pe om la un început nou de drum. Când a terminat de vorbit, aceasta înseamnă că lucrarea lui Dumnezeu în divinitatea Sa a luat sfârșit. După aceea, toți oamenii se lasă călăuziți de cei folosiți de Dumnezeu pentru a intra în experiența lor de viață.

Fragment din „Diferența esențială dintre Dumnezeul întrupat și oamenii folosiți de Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

Lucrarea pe care o face Dumnezeu Însuşi este în întregime lucrarea pe care intenţionează să o facă în planul Său de gestionare (planul mântuirii) şi are legătură cu marea gestionare. Lucrarea făcută de oameni (adică de oamenii folosiţi de Duhul Sfânt) constă în alimentarea experienţelor lor individuale. Constă în găsirea unei noi căi de experienţă dincolo de cea umblată de aceia dinainte şi în îndrumarea fraţilor şi a surorilor lor sub îndrumarea Duhului Sfânt. Ceea ce oferă aceşti oameni este experienţa lor individuală sau scrierile duhovniceşti ale oamenilor spirituali. Cu toate că aceşti oameni sunt folosiţi de Duhul Sfânt, lucrarea pe care o fac nu are legătură cu marea lucrare de gestionare în planul de şase mii de ani. Ei sunt doar oameni care au fost ridicaţi de Duhul Sfânt în perioade diferite pentru a conduce oamenii în curentul Duhului Sfânt, până când funcţiile pe care pot să le îndeplinească se vor încheia sau până la sfârşitul vieţii lor. Lucrarea pe care o fac ei este doar de a pregăti o cale potrivită pentru Dumnezeu Însuşi sau de a continua un anumit aspect al gestiunii lui Dumnezeu Însuşi pe pământ. În sine, aceşti oameni nu sunt în stare să facă o lucrare mai importantă în gestionarea Lui, şi nici nu pot să deschidă noi căi, cu atât mai puţin poate oricare dintre ei să încheie toată lucrarea lui Dumnezeu din epoca precedentă. Prin urmare, lucrarea pe care o fac ei reprezintă doar o fiinţă creată care îşi îndeplineşte rolul, şi nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu Însuşi înfăptuindu-Şi lucrarea de slujire. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea pe care o fac ei e diferită de cea făcută de Dumnezeu Însuşi. Lucrarea de a vesti o nouă epocă nu este ceva care poate fi făcut de om, în locul lui Dumnezeu. Nu poate fi făcută de nimeni altcineva decât de Dumnezeu Însuşi. Toată lucrarea făcută de om constă în îndeplinirea propriei datorii ca fiinţă creată şi este făcută atunci când e mişcat sau luminat de Duhul Sfânt. Călăuzirea pe care o oferă aceşti oameni constă în întregime în a-i arăta omului calea practicii în viaţa de zi cu zi şi cum ar trebui să se poarte în armonie cu voia lui Dumnezeu. Lucrarea omului nici nu implică gestionarea lui Dumnezeu, şi nici nu reprezintă lucrarea Duhului. De exemplu, lucrarea lui Witness Lee şi a lui Watchman Nee a fost de a arăta calea. Fie calea veche sau nouă, lucrarea s-a bazat pe principiul de a rămâne în cadrul Bibliei. Fie că trebuia să restaureze biserica locală sau să o construiască, lucrarea lor a avut de-a face cu înfiinţarea de biserici. Lucrarea pe care au făcut-o a continuat-o pe cea pe care Isus şi apostolii Săi au lăsat-o neterminată sau pe care nu au continuat să o dezvolte în Epoca Harului. Ceea ce au făcut în lucrarea lor a fost să restabilească ceea ce Isus le ceruse, în lucrarea Lui timpurie, generaţiilor care au venit după El, cum ar fi să-şi acopere capetele, să primească botezul, să frângă pâinea sau să bea vin. S-ar putea spune că lucrarea lor a fost să respecte Biblia şi să caute căi în Biblie. Ei nu au făcut niciun fel de noi progrese. Prin urmare, în lucrarea lor se pot vedea doar descoperirea de noi căi în cadrul Bibliei, cât şi practici mai bune şi mai realiste. Însă, în lucrarea lor nu se poate găsi voia actuală a lui Dumnezeu, cu atât mai puţin noua lucrare pe care plănuieşte să o facă Dumnezeu în zilele de pe urmă. Aceasta este deoarece calea pe care au umblat era încă una veche; nu a existat nicio reînnoire, niciun progres. Ei au continuat să se țină de faptul răstignirii lui Isus, să respecte practica de a le cere oamenilor să se căiască şi să-şi mărturisească păcatele, să rămână credincioşi zicalelor cum că acela care îndură până la final va fi mântuit şi că bărbatul este capul femeii şi că femeia trebuie să-şi asculte soţul şi, chiar mai mult, au continuat să se țină de concepţia tradiţională că surorile nu pot să predice, ci doar să fie ascultătoare. Dacă un astfel de stil de conducere ar fi continuat să fie respectat, Duhul Sfânt nu ar fi fost niciodată în stare să îndeplinească o nouă lucrare, să-i elibereze pe oameni de doctrine sau să-i conducă într-un ţinut al libertăţii şi frumuseţii. Prin urmare, această etapă a lucrării, care schimbă epoca, trebuie să fie făcută şi rostită de Dumnezeu Însuşi; altfel, niciun om nu poate face lucrul acesta în locul Lui. Până acum, toată lucrarea Duhului Sfânt din afara acestui curent a stagnat şi cei care au fost folosiţi de Duhul Sfânt au devenit confuzi. Aşadar, de vreme ce lucrarea oamenilor folosită de Duhul Sfânt nu seamănă cu lucrarea făcută de Dumnezeu Însuşi, identităţile lor şi supuşii în numele cărora acţionează sunt, de asemenea, altfel. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea pe care intenţionează să o facă Duhul Sfânt este diferită şi, în acest sens, acelora care lucrează la fel li se acordă identităţi şi statute diferite. Oamenii folosiţi de Duhul Sfânt pot, de asemenea, să facă o lucrare care este nouă şi, de asemenea, să elimine o anumită lucrare din epoca anterioară, dar ceea ce fac ei nu poate să exprime firea şi voia lui Dumnezeu în noua epocă. Lucrează numai pentru a aboli lucrarea din epoca anterioară, şi nu pentru a face o nouă lucrare cu scopul de a reprezenta direct firea lui Dumnezeu Însuşi. Astfel, indiferent de cât de multe practici învechite abolesc sau de câte noi practici introduc, ei tot reprezintă omul şi fiinţele create. Pe de altă parte, când Dumnezeu Însuşi lucrează, nu declară deschis abolirea practicilor din vechea epocă şi nu declară direct începutul unei noi epoci. El este direct şi simplu în lucrarea Lui. Este sincer în săvârşirea lucrării pe care o intenţionează; adică, exprimă direct lucrarea pe care a înfăptuit-o, Îşi face nemijlocit lucrarea, aşa cum a intenţionat de la început, exprimându-Şi fiinţa şi firea. După cum o vede omul, firea şi, de asemenea, lucrarea Lui sunt diferite de cele din epocile trecute. Cu toate acestea, din perspectiva lui Dumnezeu Însuşi, aceasta este doar o continuare şi o ulterioară dezvoltare a lucrării Sale. Atunci când Dumnezeu Însuşi lucrează, Îşi exprimă cuvântul şi aduce noua lucrare în mod direct. Spre deosebire, când omul lucrează, o face prin deliberare şi cercetare sau este o extindere a cunoştinţelor şi sistematizare a practicii bazate pe lucrarea altora. Adică, esenţa lucrării făcute de om este de a urma o ordine stabilită şi de a „umbla pe vechi căi în pantofi noi.ˮ Aceasta înseamnă că până şi calea umblată de oamenii folosiţi de Duhul Sfânt se bazează pe cea deschisă de Dumnezeu Însuşi. Aşadar, la urma urmelor, omul este tot om, iar Dumnezeu este tot Dumnezeu.

Fragment din „Taina întrupării (1)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvintele și lucrarea profeților și ale celor folosiți de Duhul Sfânt înfăptuiau toate îndatorirea omului, îndeplinindu-i funcţia în calitate de ființă creată şi făcând ceea ce omul ar trebui să facă. Cu toate acestea, cuvintele și lucrarea Dumnezeului întrupat erau pentru a îndeplini lucrarea de slujire. Deși forma Sa exterioară era cea a unei fiinţe create, lucrarea Sa nu era pentru a-I îndeplini funcţia, ci lucrarea Sa de slujire. Termenul „datorie” este utilizat cu privire la fiinţele create, în timp ce „lucrarea de slujire” este utilizat cu privire la trupul Dumnezeului întrupat. Este o diferență esențială între cele două, ele nefiind interschimbabile. Lucrarea omului constă doar în îndeplinirea datoriei sale, în timp ce lucrarea lui Dumnezeu este gestionarea și împlinirea lucrării Sale de slujire. Prin urmare, deși mulți apostoli au fost folosiți de Duhul Sfânt și mulți profeți au fost plini de Duh Sfânt, lucrarea și cuvintele lor erau doar pentru împlinirea datoriei lor în calitate de fiinţe create. Chiar dacă profețiile lor ar putea fi mai importante decât modul de viață despre care a vorbit Dumnezeul întrupat și chiar dacă umanitatea lor a fost mai transcendentă decât cea a Dumnezeului întrupat, ei tot își îndeplineau doar datoria lor și nu-și împlineau lucrarea lor de slujire. Datoria omului se referă la funcţia omului și este ceva realizabil pentru om. Cu toate acestea, lucrarea de slujire îndeplinită de Dumnezeul întrupat are legătură cu gestionarea Sa și acest lucru este irealizabil pentru om. Dacă Dumnezeul întrupat vorbeşte, lucrează sau face minuni, întreprinde o lucrare măreață în cadrul gestionării Sale și o astfel de lucrare nu poate fi întreprinsă de om, în locul Lui. Lucrarea omului este doar de a-şi împlini datoria, în calitate de ființă creată, într-o anumită etapă a lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Fără gestionarea lui Dumnezeu, adică, dacă lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat s-ar fi pierdut, la fel s-ar pierde atunci și datoria unei fiinţe create. Lucrarea lui Dumnezeu în îndeplinirea lucrării Sale de slujire constă în gestionarea omului, în timp ce omul, prin întreprinderea îndatoririi sale, își îndeplinește propriile obligații de-a satisface cererile Creatorului și nu poate fi considerat în niciun caz ca împlinind lucrarea cuiva de mântuire. Pentru esența inerentă a lui Dumnezeu, adică, a Duhului Său, lucrarea lui Dumnezeu este gestionarea Lui, dar pentru Dumnezeul întrupat, care poartă înfățișarea exterioară a unei ființe create, lucrarea Sa este îndeplinirea lucrării Sale de slujire. Orice lucrare pe care El o face este pentru îndeplinirea lucrării Sale de slujire și tot ceea ce poate omul să facă e să dea tot ce are mai bun în el în cadrul gestionării Lui și sub conducerea Lui.

Fragment din „Diferența dintre lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat și datoria omului” în Cuvântul Se arată în trup

De ce au rostit Ioan, Petru și Pavel multe cuvinte – la fel ca Isus – și totuși, nu au avut aceeași identitate cu cea a lui Isus? În cea mai mare parte, pentru că lucrarea pe care o săvârșeau ei era diferită. Isus reprezenta Duhul lui Dumnezeu și era Duhul lui Dumnezeu care lucra direct. El a săvârșit lucrarea epocii noi, lucrare pe care nimeni nu o săvârșise înaintea Lui. A deschis o cale nouă, L-a reprezentat pe Iahve și L-a reprezentat pe Dumnezeu Însuși. În timp ce Petru, Pavel și David, indiferent cum au fost numiți, au reprezentat doar identitatea unei creaturi a lui Dumnezeu și au fost trimiși de Isus sau Iahve. Deci, indiferent câtă lucrare au săvârșit ei, indiferent cât de mari au fost minunile pe care le-au săvârșit, erau, totuși, doar niște creaturi ale lui Dumnezeu, incapabile să reprezinte Duhul lui Dumnezeu. Ei au lucrat în numele lui Dumnezeu, sau după ce au fost trimiși de Dumnezeu; mai mult, au lucrat în epocile începute de Isus sau Iahve, iar lucrarea lor nu a fost separată. Ei au fost, la urma-urmei, doar niște creaturi ale lui Dumnezeu.

Fragment din „Referitor la apelative și identitate” în Cuvântul Se arată în trup

Care exact a fost diferenţa dintre lucrarea făcută de Isus şi cea făcută de Ioan? Faptul că Ioan a fost cel care a pregătit calea pentru Isus a fost singurul motiv? Sau deoarece lucrul acesta fusese predestinat de Dumnezeu? Cu toate că Ioan a spus, de asemenea, „Pocăiţi-vă, pentru că Împărăţia Cerurilor este aproape,ˮ şi că şi el a predicat Evanghelia Împărăţiei cerurilor, lucrarea lui nu a fost dezvoltată în continuare şi a constituit doar un început. În schimb, Isus a inaugurat o nouă epocă şi a încheiat-o pe cea veche, dar a şi împlinit legea Vechiului Testament. Lucrarea pe care a făcut-o El a fost mai mare decât cea a lui Ioan şi, mai mult, El a venit să răscumpere toată omenirea – a dus la capăt acea etapă a lucrării. În ceea ce-l priveşte pe Ioan, el doar a pregătit calea. Cu toate că lucrarea lui a fost importantă, că a vorbit mult şi acei discipoli care l-au urmat au fost numeroşi, lucrarea sa nu a făcut decât să aducă omului un nou început. De la el, omul nu a primit niciodată viaţă, calea sau adevăruri mai profunde, şi nici nu a dobândit prin el o înţelegere a vrerii lui Dumnezeu. Ioan a fost un mare profet (Ilie), care a pus noi baze pentru lucrarea lui Isus şi i-a pregătit pe cei aleşi; el a fost înainte-mergătorul Epocii Harului. Astfel de chestiuni nu pot fi desluşite pur şi simplu prin observarea aparenţelor umane normale proprii. Cu atât mai mult cu cât Ioan a făcut o lucrare destul de însemnată şi, în plus, a fost promis de Duhul Sfânt, iar lucrarea i-a fost sprijinită de Duhul Sfânt. Astfel, doar prin lucrarea pe care o fac poate cineva să le deosebească identităţile, căci nu există nicio modalitate de a-ți da seama de esenţa unui om după înfăţişarea sa exterioară, şi nici omul nu are cum să afle care este mărturia Duhului Sfânt. Lucrarea făcută de Ioan şi cea făcută de Isus nu erau asemănătoare şi aveau naturi diferite. Din aceasta stabileşte cineva dacă el este sau nu Dumnezeu. Lucrarea lui Isus a fost de a iniţia, a continua, a încheia şi a duce la îndeplinire. El a făcut toţi paşii aceştia, în timp ce lucrarea lui Ioan nu a fost decât de a crea un început. La început, Isus a răspândit Evanghelia şi a predicat calea pocăinţei şi, apoi, a continuat botezând oamenii, să-i vindece pe bolnavi şi să alunge demonii. În final, El a răscumpărat omenirea din păcat şi Şi-a încheiat lucrarea pentru toată epoca. De asemenea, a umblat peste tot, predicând omului şi răspândind Evanghelia Împărăţiei cerurilor. În privinţa aceasta, El şi Ioan au semănat, diferenţa fiind că Isus a vestit o nouă epocă şi a adus omului Epoca Harului. Din gura Lui s-au auzit cuvintele despre ce ar trebui să practice omul şi calea pe care ar trebui să o urmeze în Epoca Harului şi, în cele din urmă, El a terminat lucrarea de răscumpărare. Ioan nu ar fi putut niciodată să îndeplinească lucrarea aceasta. Aşa că Isus a făcut lucrarea lui Dumnezeu Însuşi şi El este Cel care e Dumnezeu Însuşi şi-L reprezintă direct pe Dumnezeu.

Fragment din „Taina întrupării (1)” în Cuvântul Se arată în trup

Lucrarea din curentul Duhului Sfânt, indiferent dacă este propria lucrare a lui Dumnezeu sau lucrarea oamenilor folosiți, este lucrarea Duhului Sfânt. Esența lui Dumnezeu Însuși este Duhul, care poate fi numit Duhul Sfânt sau Duhul intensificat de șapte ori. În linii mari, Ei sunt Duhul lui Dumnezeu. Doar că Duhul lui Dumnezeu este numit diferit de-a lungul diferitelor ere. Dar esența Lor este aceeași. Drept urmare, lucrarea lui Dumnezeu Însuși este lucrarea Duhului Sfânt; lucrarea Dumnezeului întrupat nu este altceva decât lucrarea Duhului Sfânt. Lucrarea oamenilor folosiți este, de asemenea, lucrarea Duhului Sfânt. Doar că lucrarea lui Dumnezeu este expresia completă a Duhului Sfânt și nu există nicio diferență, în timp ce lucrarea oamenilor folosiți este amestecată cu multe lucruri umane și nu reprezintă expresia directă a Sfântului Duh, cu atât mai puțin expresia completă.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup

Ceea ce exprimă Dumnezeu este ceea ce Dumnezeu Însuși este, iar aceasta este de neatins pentru om, adică dincolo de gândirea omului. El Își exprimă lucrarea de a conduce omenirea, iar acest lucru nu este relevant pentru detaliile experienței umane, ci, în schimb, are legătură cu propria Lui coordonare. Omul își exprimă experiența în timp ce Dumnezeu Îşi exprimă ființa – această ființă este natura Lui inerentă și este inaccesibilă omului. Experiența omului este ceea ce vede și cunoștințele dobândite în baza exprimării lui Dumnezeu a ființei Sale. Asemenea capacitate de a vedea și de a cunoaște se numește ființa omului. […] Ceea ce spun oamenii sunt lucruri pe care ei le-au experimentat. Este ceea ce ei au văzut, ceea ce mințile lor pot înţelege și ceea ce simțurile lor pot simți. Aceasta este ceea ce pot comunica ei. Cuvintele rostite de Dumnezeu întrupat sunt expresia directă a Duhului și exprimă lucrarea care a fost săvârșită de Duh. Trupul nu a experimentat-o sau văzut-o, dar tot exprimă ființa Sa, deoarece esenţa trupului este Duhul, iar El exprimă lucrarea Duhului. Chiar dacă trupul nu o poate atinge, aceasta reprezintă lucrarea săvârșită deja de Duh. După întrupare, prin expresia trupului, El le permite oamenilor să cunoască ființa lui Dumnezeu și le permite oamenilor să vadă firea lui Dumnezeu și lucrarea pe care El a săvârșit-o. Lucrarea omului le permite oamenilor să fie mai conștienți de locul în care ar trebui să intre și ce ar trebui să înțeleagă; acest lucru implică ghidarea oamenilor către înțelegerea și experimentarea adevărului. Lucrarea omului este pentru a sprijini oamenii; lucrarea lui Dumnezeu este de a deschide căi noi și ere noi pentru umanitate și de a revela oamenilor lucruri care nu sunt cunoscute de muritori, de a le permite să Îi cunoască firea. Lucrarea lui Dumnezeu este de a conduce toată omenirea.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup

Trebuie să știți cum să diferențiați lucrarea lui Dumnezeu de lucrarea omului. Ce poți vedea din lucrarea omului? Există multe elemente ale experienței omului în lucrarea omului; ceea ce exprimă omul este ceea ce este el. Lucrarea lui Dumnezeu, de asemenea, exprimă ce este El; dar ceea ce este El e diferit de ceea ce este omul. Ceea ce este omul e reprezentativ pentru experiența și viața lui (ceea ce omul experimentează sau întâlnește în viața lui sau filosofiile de viață pe care le are), iar oamenii care trăiesc în medii diferite exprimă ființe diferite. Indiferent dacă ai sau nu experiențe sociale, iar ceea ce trăiești și experimentezi de fapt în familia ta poate fi văzut în ceea ce exprimi, tu nu poți vedea din lucrarea Dumnezeului întrupat dacă El are sau nu experiențe sociale. El cunoaște foarte bine esența omului, El poate revela toate tipurile de practici legate de toate tipurile de persoane. El se pricepe și mai bine la revelarea firii corupte a omului și a comportamentelor răzvrătite. El nu trăiește printre oamenii lumii, dar El este conștient de natura muritorilor și de corupția oamenilor lumii. Asta e ceea ce este El. Deși El nu are de-a face cu lumea, El cunoaște regulile lumii, deoarece El înțelege complet natura umană. El știe despre lucrarea Duhului pe care ochii omului nu o pot vedea și pe care urechile omului nu o pot auzi, atât pe cea de azi, cât și pe cea din trecut. Aceasta include înțelepciunea care nu este o filosofie de viață și mirarea că oamenilor le este greu să o înțeleagă. Aceasta e ceea ce este El, care a fost dezvăluit oamenilor și, de asemenea, ascuns de oameni. Ceea ce exprimă El nu este ceea ce reprezintă o persoană extraordinară, ci atributele inerente și ființa Duhului. El nu călătorește în jurul lumii, dar știe totul despre aceasta. El contactează „antropoizii” care nu au cunoștințe sau înțelegere, dar El exprimă cuvinte care sunt mai mărețe decât cunoașterea și deasupra celor mai mari oameni. El trăiește într-un grup de oameni obtuzi și amorțiți care nu au umanitate și care nu înțeleg convențiile umane și viața, dar El poate cere omenirii să trăiască umanitatea normală și, în același timp, să dezvăluie baza și umanitatea inferioară a omenirii. Acestea toate sunt ceea ce este El, mai măreț decât este orice persoană în carne și oase. Pentru El, nu este necesar să experimenteze o viață socială complicată, greoaie și sordidă pentru a săvârși lucrarea pe care trebuie să o săvârșească și să dezvăluie complet esența coruptă a omenirii. Viața socială sordidă nu edifică trupul Său. Lucrarea și cuvintele Lui dezvăluie doar nesupunerea omului și nu îi oferă omului experiența și lecțiile pentru a face față lumii. El nu trebuie să cerceteze societatea sau familia omului atunci când îi oferă omului viață. Expunerea și judecarea omului nu sunt o expresie a experienței trupului Lui; ci sunt pentru a dezvălui caracterul nedrept al omului după ce a știut multă vreme despre nesupunerea omului și corupția detestată a omenirii. Lucrarea pe care El o săvârșește este de a dezvălui omului firea Lui și de a-Şi exprima ființa. Doar El poate face această lucrare, nu este ceva ce poate fi săvârşit de o persoană în carne și oase. În ceea ce privește lucrarea Lui, omul nu poate distinge ce tip de persoană este El. De asemenea, omul nu e capabil să Îl clasifice pe El ca ființă creată în baza lucrării Lui. Ceea ce este El Îl face imposibil de clasificat drept o persoană creată. Omul Îl poate considera doar drept o persoană non-umană, dar nu știe în ce categorie să Îl includă, astfel că omul este silit să Îl încadreze în categoria lui Dumnezeu. Nu este complet nerezonabil ca omul să facă asta, deoarece El a lucrat mult în rândul oamenilor, fapt pe care omul nu este capabil să îl săvârșească.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup

Lucrarea omului are o anumită anvergură și limitări. O persoană poate doar săvârși lucrarea unei anumite etape și nu poate săvârși lucrarea întregii ere – altfel, ar conduce oamenii către reguli. Lucrarea omului poate fi aplicabilă doar unui anumit interval sau unei anumite etape. Acest lucru se întâmplă deoarece experiența omului are o anumită sferă. Nimeni nu poate compara lucrarea omului cu lucrarea lui Dumnezeu. Căile de practică ale omului și cunoștințele lui referitoare la adevăr sunt toate aplicabile într-o anumită sferă. Nu se poate spune că drumul pe care omul pășește este în totalitate dorința Duhului Sfânt, deoarece omul poate doar să fie luminat de Duhul Sfânt și nu poate fi umplut complet de Duhul Sfânt. Lucrurile pe care omul le poate experimenta sunt incluse toate în sfera umanității normale și nu pot depăși şirul de gânduri din mintea umană obişnuită. Toți cei cu exprimare practică experimentează doar în această sferă. Atunci când ei experimentează adevărul, este mereu o experiență a vieții umane obişnuite sub luminarea Duhului Sfânt, nu experimentarea într-un mod care să devieze de la viaţa umană normală. Ei experimentează adevărul fiind luminați de Duhul Sfânt pe baza trăirii vieții lor umane. Mai mult decât atât, acest adevăr diferă de la om la om, iar profunzimea sa este legată de starea omului. Se poate spune doar că acea cale pe care merg ei este viața umană normală a unui om care urmărește adevărul și calea parcursă de un om normal care este luminat de Duhul Sfânt. Nu poți spune că acea cale pe care calcă este calea parcursă de Duhul Sfânt. În experiența umană normală, deoarece oamenii care urmează adevărul nu sunt la fel, nici lucrarea Duhului Sfânt nu este la fel. În plus, deoarece mediile pe care ei le experimentează și gama lor de experiențe nu sunt la fel, din cauza amestecului minții și gândurilor lor, experiența lor este amestecată în proporții diferite. Fiecare persoană înțelege un adevăr în funcție de natura sa individuală diferită. Înțelegerea lor a sensului real al adevărului nu este completă și reprezintă doar unul sau câteva aspecte ale acestuia. Sfera experimentării adevărului de către om se bazează mereu pe condițiile diferite ale indivizilor și, astfel, nu este la fel. În acest mod, cunoștințele exprimate asupra aceluiași adevăr de către oameni diferiți nu sunt aceleași. Cu alte cuvinte, experiența omului are întotdeauna limitări și nu poate reprezenta complet voința Duhului Sfânt, iar lucrarea omului nu poate fi percepută drept lucrarea lui Dumnezeu, chiar dacă ceea ce este exprimat de om corespunde foarte mult cu voința lui Dumnezeu, chiar dacă experiența omului este foarte aproape de lucrarea de desăvârşire care urmează să fie săvârșită de Duhul Sfânt. Omul nu poate fi decât slujitorul lui Dumnezeu și să săvârșească lucrarea pe care Dumnezeu i-o încredinţează. Omul poate exprima cunoștințele doar sub luminarea Duhului Sfânt și a adevărurilor dobândite din experiențele sale personale. Omul nu este calificat și nu are condițiile pentru a fi emisarul Duhului Sfânt. El nu are dreptul de a spune că lucrarea omului este lucrarea lui Dumnezeu. Omul are principiile lucrării omului și toți oamenii au experiențe diferite și condiții care variază. Lucrarea omului include toate experiențele lui sub luminarea Duhului Sfânt. Aceste experiențe pot doar să reprezinte ființa omului și nu reprezintă ființa lui Dumnezeu sau voința Duhului Sfânt. Prin urmare, nu se poate spune că acea cale parcursă de om este calea parcursă de către Duhul Sfânt, deoarece lucrarea omului nu poate reprezenta lucrarea lui Dumnezeu, iar lucrarea omului și experiența lui nu sunt voința completă a Duhului Sfânt.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup

Lucrarea omului este predispusă a se încadra într-o regulă, iar metoda lui de lucru este ușor limitată la un domeniu de aplicabilitate și nu poate conduce oamenii către o cale liberă. Majoritatea adepților trăiesc într-o sferă limitată, iar modul lor de a experimenta este, de asemenea, limitat la această sferă. Experiența omului este întotdeauna limitată; metoda lucrării lui este, de asemenea, limitată la câteva tipuri și nu poate fi comparată cu lucrarea Duhului Sfânt sau cu lucrarea lui Dumnezeu Însuși – acest lucru se întâmplă deoarece experiența omului, în cele din urmă, este limitată. Cu toate acestea, Dumnezeu Își săvârșește lucrarea și nu există reguli pentru aceasta; indiferent de cum este săvârșită, nu este limitată la o singură cale. Nu există niciun fel de reguli în lucrarea lui Dumnezeu, toată lucrarea Lui este săvârșită liber. Indiferent de cât timp petrece omul urmându-L pe El, nu poate rezuma nicio lege a metodelor lucrării Lui. Deși lucrarea Lui are principii ferme, este săvârşită mereu în feluri noi și are întotdeauna evoluții noi, care sunt inaccesibile omului. Într-un anumit interval, Dumnezeu ar putea avea diferite tipuri de lucrări și moduri diferite de a conduce, ceea ce le permite oamenilor să aibă mereu intrări și schimbări noi. Nu poți afla legile lucrării Lui, deoarece El lucrează mereu în moduri noi. Doar așa pot adepții lui Dumnezeu să nu cadă pradă regulilor. Lucrarea lui Dumnezeu Însuși evită întotdeauna noțiunile oamenilor și le contracarează. Doar aceia care Îl caută și Îl urmează pe El cu inima curată pot avea firile transformate și pot trăi liber, fără a fi supuși regulilor sau înfrânaţi de vreo noțiune religioasă. Solicitările pe care lucrarea omului le are de la ceilalți sunt bazate pe propria lui experiență și pe ceea ce el însuși poate înfăptui. Standardul acestor cerințe este limitat la o anumită sferă, iar metodele de practică sunt, de asemenea, foarte limitate. Astfel, adepții trăiesc inconștient în cadrul acestei sfere limitate; şi, pe măsură ce timpul trece, acestea devin reguli și ritualuri.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup

Lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșește nu reprezintă experiența trupului Lui; lucrarea pe care omul o săvârșește reprezintă experiența omului. Toată lumea vorbește despre experiența personală. Dumnezeu poate exprima direct adevărul, în timp ce omul poate exprima doar experiența corespondentă după experimentarea adevărului. Lucrarea lui Dumnezeu nu are reguli și nu este supusă restricţiilor temporale sau geografice. El poate exprima ce este El oricând, oriunde. El lucrează după cum dorește. Lucrarea omului are condiții și context; altfel, el nu este capabil să lucreze și nu este capabil să-și exprime cunoștințele cu privire la Dumnezeu sau experiența lui referitoare la adevăr. Trebuie doar să compari diferențele dintre acestea pentru a putea să-ţi dai seama dacă este lucrarea lui Dumnezeu sau lucrarea omului. Dacă nu există nicio lucrare săvârșită de Dumnezeu Însuși și există doar lucrarea omului, vei ști pur și simplu că învățăturile oamenilor sunt mari, peste capacitățile celorlalți; tonul vocii lor, principiile în modul de gestionare a lucrurilor și experiența lor și maniera constantă de a lucra sunt inaccesibile altora. Voi toți îi admirați pe acești oameni cu umanitate superioară, dar nu puteți vedea din lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu cât de mare este umanitatea Lui. În schimb, El este obișnuit, iar atunci când lucrează, El este normal și real, dar și nemărginit pentru muritori, ceea ce îi face pe oameni să simtă un fel de venerație pentru El. Poate că experiența unei persoane în lucrarea sa este destul de mare sau imaginația și raționamentul acesteia sunt deosebit de dezvoltate, iar umanitatea sa este bună în special; acestea pot atrage doar admirația oamenilor, dar nu vor stârni venerație și teamă. Toţi oamenii îi admiră pe aceia care au capacitatea de a lucra și care au o experiență deosebit de profundă și pot practica adevărul, dar ei nu pot stârni venerație, doar admirație și invidie. Dar oamenii care au experimentat lucrarea lui Dumnezeu nu Îl admiră pe Dumnezeu, în schimb, ei simt că lucrarea Lui este inaccesibilă omului și este de nepătruns pentru om şi că este proaspătă și minunată. Când oamenii experimentează lucrarea lui Dumnezeu, primele lor cunoștințe despre El sunt că El este de nepătruns, înțelept și minunat și Îl venerează inconștient și simt misterul lucrării pe care o săvârșește El, care este inaccesibilă minții omului. Oamenii își doresc doar să fie capabili să-I îndeplinească cerințele, să-I satisfacă dorințele; ei nu își doresc să Îl depășească, deoarece lucrarea pe care El o săvârșește depășește gândirea și imaginația omului și nu poate fi săvârșită de om în locul Său. Nici măcar omul însuși nu își cunoaște imperfecțiunile, în timp ce El a deschis o cale nouă și a venit pentru a-l aduce pe om într-o lume mai nouă și mai frumoasă, astfel încât omenirea să facă un progres nou și să aibă un început nou. Ceea ce simte omul pentru El nu este admirație sau, mai degrabă, nu este numai admirație. Experiența lor cea mai profundă este venerație și dragoste, sentimentul lor este acela că Dumnezeu este cu adevărat minunat. El săvârșește lucrarea pe care omul este incapabil să o săvârșească, El spune lucrurile pe care omul este incapabil să le spună. Oamenii care au experimentat lucrarea Lui experimentează întotdeauna un sentiment indescriptibil. Oamenii cu experiențe mai profunde Îl iubesc în mod deosebit pe Dumnezeu. Ei simt întotdeauna frumusețea Lui, simt că lucrarea Lui este atât de înțeleaptă, de minunată, iar acest lucru generează o putere infinită asupra lor. Nu este teamă sau iubire ocazională și respect, ci un sentiment profund al compasiunii și toleranței lui Dumnezeu față de om. Totuși, persoanele care au experimentat mustrarea și judecata Lui simt că El este maiestuos și de neofensat.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup

Dacă omul ar trebui să facă această lucrare, atunci aceasta ar fi prea limitată: l-ar duce pe om până la un anumit punct, dar nu ar putea să îl conducă pe om până la destinația eternă. Omul nu poate să decidă destinul omului, și mai mult decât atât, nu poate să asigure perspectivele omului și destinația sa viitoare. Cu toate acestea, lucrarea făcută de Dumnezeu este diferită. Dat fiind că El l-a creat pe om, El îl conduce; dat fiind că El îl mântuiește pe om, El îl va salva în mod desăvârșit și îl va câștiga pe deplin; dat fiind că El îl conduce pe om, El îl va aduce la destinația corespunzătoare; și dat fiind că El l-a creat și îl gestionează pe om, El trebuie să Își asume responsabilitatea pentru soarta omului și pentru perspectivele sale. Aceasta este lucrarea făcută de Creator.

Fragment din „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată” în Cuvântul Se arată în trup

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic