29.10.20

Cantari crestine 2020 „Dumnezeu a dat frâu liber unei noi lucrări în întregul univers”


Cantari crestine 2020 „Dumnezeu a dat frâu liber unei noi lucrări în întregul univers”

Dumnezeu va umple empireul
cu manifestările lucrării Lui,
pentru ca totul pe pământ
să se închine puterii Lui.
Planul Său de a uni lumea se va împlini,
oamenii nu vor mai rătăci pe pământ,
dar curând locul și-l vor găsi.

În tot universul, Dumnezeu
a dat frâu liber unei noi lucrări;
omenirea cade uluită,
de brusca Lui arătare.
Precum în cer, așa și pe pământ,
orizonturile ei au explodat,
largi ca niciodată.
Nu-i oare astăzi exact așa?

Dumnezeu se gândește deplin,
făcând ca toți s-ajungă curând să trăiască
într-un ținut al păcii și fericirii,
unde să nu mai simtă dezolare,
și planul Lui se va-mplini pe pământ.
Acolo sunt oamenii,
națiunea și-o va construi pe pământ,
unde-i parte-a exprimării slavei Lui.

În tot universul, Dumnezeu
a dat frâu liber unei noi lucrări;
omenirea cade uluită,
de brusca Lui arătare.
Precum în cer, așa și pe pământ,
orizonturile ei au explodat,
largi ca niciodată.
Nu-i oare astăzi exact așa?

El va rândui cetățile din cer,
El va înnoi totul pretutindeni.
Deasupra și dedesubt El totul va uni,
precum în cer, și pe pământ.
(Acesta) Planul lui Final ce se va realiza
(este) În epoca finală se va împlini.
În partea-aceasta a lucrării Lui să nu se intervină!

Dumnezeu va face-n univers
ca omul să se supună tronului Său.
El îi va judeca și categorisi
clasificându-i după familiile lor.
Astfel toți vor începe să I se supună
în rânduiala Lui ordonată
unde nimeni la-ntâmplare nu se va mișca.

În tot universul, Dumnezeu
a dat frâu liber unei noi lucrări;
omenirea cade uluită,
de brusca Lui arătare.
Precum în cer, așa și pe pământ,
orizonturile ei au explodat,
largi ca niciodată.
Nu-i oare astăzi exact așa?

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”
Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu