19.4.21

Domnul S-a arătat în Est (1)

de Qiu Zhen, China

Într-o zi, sora mea mai mică m-a sunat să-mi spună că se întorsese din nord și că avea să-mi spună ceva important. Mi-a cerut să mă duc imediat la ea. Am avut un sentiment că era posibil să se fi întâmplat ceva rău, așa că m-am dus acasă la ea fără întârziere. Abia când am ajuns la locuința ei și am văzut-o citind dintr-o carte, neliniștea m-a părăsit. Sora mea m-a văzut intrând, a tresărit și mi-a spus voioasă: „Qiu Zhen! De data asta în nord, am auzit o veste bună: Domnul Isus S-a întors!”

După ce am auzit-o pe sora mea spunând aceste cuvinte, zăpăcită, m-am gândit: „În ultimii câțiva ani, mișcarea Fulgerul de la Răsărit a mărturisit că Domnul Isus S-a întors; oare sora mea a acceptat Fulgerul de la Răsărit?” Înainte să apuc să spun ceva, sora mea a zis serioasă: „O, Qiu Zhen! Domnul S-a întrupat din nou și a venit în țara noastră, China.” M-am grăbit să-i răspund: „Nu crede tot ceea ce auzi. Poate Dumnezeu să vină în China? În Biblie spune foarte clar: «În ziua aceea, picioarele Lui vor sta pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, în partea dinspre răsărit. Muntele Măslinilor va fi despicat în două părţi, de la răsărit la apus, şi se va forma o vale foarte mare. Jumătate din munte se va deplasa astfel înspre nord, iar cealaltă jumătate înspre sud» (Zaharia 14:4). Venirea lui Dumnezeu va avea loc în Israel. El nu poate veni în China. Tu lucrezi pentru Domnul și, totuși, nu știi nici măcar atâta lucru!”

Sora mea a zis cu sinceritate: „Și eu gândeam așa ca tine, dar, prin cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și părtășia cu frații și surorile, am înțeles că Domnul S-a întrupat cu adevărat în China. Scriptura despre care vorbești este o profeție, dar profețiile nu pot fi interpretate oricum vrem noi. Ele sunt împlinite și făcute vizibile omului prin faptele lucrării lui Dumnezeu. Atunci când Domnul Isus a venit să împlinească lucrarea, nici Petru, nici femeia samariteană, nici eunucul din Etiopia nu s-au agățat de sensul literal al profețiilor biblice, ci mai degrabă faptele a ceea ce Domnul Isus a spus și lucrarea pe care El a împlinit-o au fost cele care le-au confirmat că Mesia venise în persoana Domnului Isus. Toți au urmat pașii lui Dumnezeu și au primit mântuirea Domnului. Iar toți acei farisei care s-au agățat de sensul literal al profețiilor Bibliei L-au tratat pe Domnul Isus, Mesia care venise deja, ca pe un om de rând și L-au negat, I s-au opus și L-au condamnat. La sfârșit, L-au răstignit pe Domnul Isus și, de aceea, au fost pedepsiți de Dumnezeu. Qiu Zhen, trebuie să tratăm cu grijă venirea Domnului și să avem inimi temătoare de Dumnezeu. Chiar nu trebuie să te grăbești să judeci în acestă chestiune!”

M-am uitat la sora mea, am ridicat Biblia și am spus: „Iahve Dumnezeu a promulgat legea în Israel, iar Domnul Isus a fost răstignit tot în Israel. China este o țară condusă de un partid ateu, deci ar veni Dumnezeu într-o asemenea țară? Credem în Domnul de atâția ani și, în mod cert, nu trebuie să credem tot ceea ce auzim!”

Sora mea a zis, neliniștită: „Qiu Zhen, atunci când Domnul Isus Își făcea lucrarea în vremea aceea, fariseii s-au opus Domnului și au zis: «Cercetează şi vei vedea că din Galileea nu se ridică niciodată vreun profet!» (Ioan 7:52). «Din Galileea va veni Hristos?» (Ioan 7:41). Dar, de fapt, Domnul Isus a crescut în Nazaret, în Galileea. Biblia spune: «O, adâncul bogăţiei înţelepciunii şi cunoaşterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! „Căci cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul Lui?”» (Romani 11:33-34). Cum putem noi înțelege înțelepciunea lui Dumnezeu? Nu putem analiza lucrarea lui Dumnezeu cu propriile noastre minți. Așteptăm cu nerăbdare venirea Domnului în fiecare zi. Acum, când Domnul S-a întors cu adevărat, dacă ne ținem de propriile noastre noțiuni și nu căutăm și nu investigăm, vom rata oportunitatea de a-L întâmpina pe Domnul și vom fi pline de remușcare!”

Văzând că sora mea era atât de serioasă, m-am gândit: „Sora mea crede cu sinceritate în Domnul și este o persoană cu capul pe umeri, care știe ce vrea. În general, este atentă la ceea ce face și, într-o chestiune atât de importantă precum venirea Domnului, este cu atât mai puțin înclinată să creadă orbește ceea ce spune altcineva. Acum a aceptat Fulgerul de la Răsărit, așa că e oare cu putință ca Domnul să Se fi întors cu adevărat și să-Și facă lucrarea în China?” Dar, apoi, mi-a venit un alt gând: „Cum e posibil ca Domnul să-Și facă lucrarea în China? Este prea de neînchipuit!” Așa că am zis ferm: „Biblia este ca o prăjitură cu o mie de straturi și fiecare persoană are modul ei de a o înțelege. Biblia profețește că Dumnezeu Se va pogorî, de fapt, în Israel, în zilele de pe urmă. Mai mult, majoritatea poporului chinez se închină la Buda și guvernul național a persecutat dintotdeauna credințele religioase. Dumnezeu nu va veni în China ca să-Și facă lucrarea!”

Sora mea a răspuns cu înflăcărare: „Qiu Zhen, Domnul S-a întors și S-a arătat în China ca să-Și facă lucrarea. Acest lucru este foarte important. Tocmai am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, așa că încă nu pot explica foarte clar acest aspect al adevărului, dar frații și surorile din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic mărturisesc într-un fel foarte luminat. Îi voi ruga să aibă părtășie cu tine!” Eu am fluturat din mână și am spus: „Nu te deranja. Plec.” După ce m-am întors acasă, m-am așezat apatică pe canapea și m-am gândit la spusele surorii mele. Mintea îmi vuia și nu mă puteam calma. Întotdeauna așteptasem ca Domnul Isus să pună piciorul pe Muntele Măslinilor, deci cum putea sora mea să spună, dintr-odată, că Domnul venise în China? Cum era posibil? Am răsfoit fără încetare Biblia, dar nu am putut găsi niciun capitol și niciun verset care să prezică faptul că Domnul avea să vină să-Și facă lucrarea în China. „Când Domnul Isus Își făcea lucrarea pe vremea aceea, fariseii I s-au opus Domnului și au zis: «Cercetează şi vei vedea că din Galileea nu se ridică niciodată vreun profet!» (Ioan 7:52). «Din Galileea va veni Hristos?» (Ioan 7:41). Dar, de fapt, Domnul Isus a crescut în Nazaret, în Galileea…” Cuvintele surorii mele îmi răsunau intermitent în minte și mă gândeam că spusele ei erau adevărate. Alternam între răsfoirea Bibliei și cugetarea la ceea ce spusese sora mea. Mintea îmi vuia și nu știam ce să fac, așa că am strigat către Domnul în inima mea: „Doamne, ce ar trebui să fac? O, Doamne, unde Te vei pogorî, mai exact?”

Câteva zile mai târziu, sora mea a venit să mă caute din nou. De cum a intrat în casă, a zâmbit și mi-a zis: „Qiu Zhen, sora Xie și sora Hao de la Biserica lui Dumnezeu Atotputernic au venit acasă la mine ca să-mi ofere sprijin. Ele cred de multă vreme în Dumnezeu Atotputernic și înțeleg mult mai mult decât mine. Dacă este ceva ce nu înțelegi despre întoarcerea Domnului, du-te să ai părtășie cu ele.” M-am gândit: „Eu cred în Domnul de mulți ani și întotdeauna am sperat la venirea Domnului. A venit Domnul cu adevărat? Poate că ar trebui să profit de această oportunitate ca să am părtășie cu ele.” Și astfel, m-am dus cu sora mea acasă la ea. De cum am intrat în cameră, cele două surori m-au salutat foarte călduros și mi-au vorbit foarte cordial. Mi-au cerut să dau glas întrebărilor pe care le aveam și apoi toate puteam să avem părtășie împreună. Am întrebat: „Voi spuneți că Domnul Isus S-a întors deja și că Își face lucrarea în China. Există vreun temei biblic pentru această declarație?” Sora Hao a zâmbit și a spus: „Soră, în Biblie chiar sunt profeții legate de faptul că Domnul va veni să-Și facă lucrarea în China, în zilele de pe urmă.” Am fost uluită și am spus: „Cum este posibil? Am citit Biblia de multe ori, dar nu am descoperit nici măcar o singură consemnare biblică a acestui fapt. Unde anume în Biblie se află temeiul pentru declarația voastră?” Sora Hao a răspuns cu răbdare: „Soră, să citim două versete din Scriptură și vei ști. În Maleahi 1:11, se spune: «Căci, de la răsăritul soarelui până exact la apusul lui, numele meu va fi minunat printre neamuri […] a spus Iahve al oștilor.» În Matei 24:27, se spune: «Căci aşa cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului.» Din aceste două versete ale Scripturii, vedem clar că locul unde Dumnezeu Se va pogorî din nou este în partea de Est a lumii și se află în ținuturile neamurilor. După cum știm cu toții, China se află în partea de Est a lumii. Primele două etape ale lucrării lui Dumnezeu au avut loc, amândouă, în Israel. În ceea ce privește statul Israelului, China este o națiune păgână. De aceea, venirea lui Dumnezeu în China ca să Se arate și să-Și facă lucrarea în zilele de pe urmă împlinește aceste profeții.” După ce am ascultat părtășia surorilor și am cântărit înțelesul acestor două versete din Scriptură, m-am gândit că părtășia lor a fost foarte iluminatoare. Deși citisem și înainte aceste două versete, niciodată nu am văzut că sensul lor ar fi acela al întoarcerii Domnului în Est, în China. Ascultându-le explicația, am simțit că părtășia lor își avea sursa în luminarea Duhului Sfânt.

Sora Hao a continuat zicând: „Să vedem ce spune Dumnezeu Atotputernic. «Îmi fac lucrarea de-a lungul universului, iar în Răsărit, trosnetele tunetelor se propagă fără sfârșit, zguduind toate națiunile şi confesiunile. Este glasul Meu cel care i-a dus pe toți oamenii în prezent. Voi face ca toți oamenii să fie cuceriți de glasul Meu, să cadă în acest curent și să se supună Mie, căci de mult Mi-am revendicat slava de pe tot pământul și am eliberat-o din nou în Răsărit. Cine nu tânjește să-Mi vadă slava? Cine nu-Mi așteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea? Cine nu este însetat de reapariția Mea? Cine nu tânjește după frumusețea Mea? Cine n-ar veni la lumină? Cine nu ar privi la bogația din Canaan? Cine nu dorește întoarcerea Răscumpărătorului? Cine nu-L adoră pe Marele Atotputernic? Glasul Meu se va răspândi pe tot pământul; Îmi doresc, uitându-Mă la poporul Meu ales, să-i spun mai multe cuvinte. Ca și tunetele puternice care scutură munții și râurile, Eu rostesc cuvintele Mele întregului univers și omenirii. De aceea, cuvintele din gura Mea au devenit comoara omului și toți oamenii Îmi prețuiesc cuvintele. Fulgerul luminează dinspre Răsărit către Apus. Cuvintele Mele sunt de așa natură încât omul nu vrea să renunțe la acestea, însă, în același timp, le găsește de nepătruns, dar se bucură și mai mult de ele. Ca un nou-născut, toți oamenii sunt mulțumiți și bucuroși, sărbătorind venirea Mea. Prin vocea Mea, voi aduce pe toți oamenii înaintea Mea. De atunci, voi intra în mod oficial în neamul oamenilor, pentru ca ei să vină să Mă slăvească. Cu slava pe care o radiez și cuvintele din gura Mea, voi face astfel încât toți oamenii să vină înaintea Mea și să vadă că fulgerul luminează de la Răsărit și că am coborât și pe «Muntele Măslinilor» din Răsărit. Ei vor vedea că sunt deja de mult timp pe pământ, nu ca Fiul evreilor, ci ca Fulgerul din Răsărit. Deoarece de mult am înviat și am plecat din mijlocul omenirii și apoi am reapărut cu slavă printre oameni. Eu sunt Cel ce a fost adorat în urmă cu nenumărate veacuri și Eu sunt și copilul părăsit de israeliți în urmă cu nenumărate veacuri. Mai mult, Eu sunt Dumnezeul Atotputernic plin de glorie al acestei epoci! Să vină toți înaintea scaunului Meu de domnie și să-Mi vadă fața plină de slavă, să-Mi audă glasul și să-Mi privească faptele. Aceasta este întreaga Mea voință; este sfârșitul și punctul culminant al planului Meu, și scopul gestionării Mele. Fie ca fiecare neam să se închine Mie, fiecare limbă să Mă recunoască, fiecare om să-și pună credința în Mine și fiecare popor să Mi se supună!» („Cele șapte tunete răsună – Prorocind că Evanghelia Împărăției se va răspândi în tot universul” din Cuvântul Se arată în trup). Toți știm că Dumnezeu a adus Evanghelia Împărăției cerurilor prima dată când S-a întrupat, iar această Evanghelie s-a răspândit de la Vest la Est. Dar niciodată nu ne-am gândit că Dumnezeu Se va întoarce în carne și oase în Estul lumii, în China, aducând Evanghelia veșnică și făcând lucrarea de judecată, curățire și mântuire a oamenilor. De data aceasta, lucrarea lui Dumnezeu se va răspândi de la Est la Vest…”

Când am auzit acest lucru, am întrerupt-o pe sora și am întrebat, nedumerită: „Soră, Biblia consemnează că Iahve Dumnezeu Și-a făcut lucrarea în Israel și că lucrarea Domnului Isus a avut loc în Iudeea. Cele două etape ale lucrării lui Dumnezeu au avut loc, amândouă, în Israel, așa că întoarcerea Domnului ar trebui să aibă loc tot în Israel. Cum poți spune că este în China?” Sora Hao a zâmbit și a spus: „Noi credem că, pentru că primele două etape ale lucrării lui Dumnezeu au avut loc, amândouă, în Israel, Domnul Își va face lucrarea în mod sigur în Israel, când Se întoarce. Dar o asemenea gândire concordă cu faptele? E posibil ca Dumnezeu să fie doar Dumnezeul israeliților? E posibil ca Dumnezeu să administreze și să mântuiască doar israeliții? Să vedem ce spune Dumnezeu Atotputernic.”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu