17.12.20

Muzică creștină 2020 „Mișcarea lucrării lui Dumnezeu în Univers”

Muzică creștină 2020 „Mișcarea lucrării lui Dumnezeu în Univers”


Oamenii de pe pământ se vor preda Lui,
ascultători ca îngerii,
nicio dorință de opunere sau revoltă;
aceasta e lucrarea Lui în întreaga lume.

16.12.20

Cantari crestine 2020 „Simbolurile victoriei lui Dumnezeu”

Cantari crestine 2020 „Simbolurile victoriei lui Dumnezeu”


Omul e readus la cum a fost la-nceput.
Își poate-ndeplini îndatoririle,
să rămână la locul său,
să se supună aranjamentelor lui Dumnezeu.
Astfel Dumnezeu va avea un grup de oameni
care I se închină pe pământ.
El Își va fi construit și-o Împărăție care I se închină pe pământ.
El Își va fi construit și-o Împărăție care I se închină pe pământ.

15.12.20

Cum Se va arăta Domnul și cum va lucra cu adevărat când Se întoarce?

Versete din Biblie pentru referințe:

Căci aşa cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului la cealaltă, tot aşa va fi şi cu Fiul Omului (în ziua Sa)! Dar mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie respins de această generaţie” (Luca 17:24-25).

La miezul nopţii a răsunat un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!»” (Matei 25:6).

Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele ca să nu umble gol, şi oamenii să nu-i vadă ruşinea” (Apocalipsa 16:15).

Iată, Eu stau la uşă şi bat! Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi mânca cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

14.12.20

Cum ar trebui să rămânem treji și să așteptăm pentru a fi capabili să întâmpinăm arătarea Domnului?

 Versete din Biblie pentru referințe:

„Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide!” (Matei 7:7). 

„Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!” (Apocalipsa 2:7).

„Iată, Eu stau la uşă şi bat! Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi mânca cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

„Ei Îl urmează pe Miel oriunde merge” (Apocalipsa 14:4).

12.12.20

Muzică creștină 2020 „Atitudinea pe care trebuie s-o ai față de cuvintele lui Dumnezeu”

Muzică creștină 2020 „Atitudinea pe care trebuie s-o ai față de cuvintele lui Dumnezeu”


Cuvintele Mele sunt adevăruri
destinate-ntregii omeniri,
indiferent cine sunteți.
Deveniți slujitori ai adevărului!
În viața voastră văd multe lucruri irelevante pentru adevăr,
încât vă cer anume să deveniți slujitori ai adevărului.

11.12.20

În ziua a treia, cuvintele lui Dumnezeu nasc pământul și mările și autoritatea lui Dumnezeu face ca lumea să fie plină de viață

 În continuare, să citim prima frază din Geneza 1: 9-11: „Dumnezeu a zis: Să se adune la un loc apele care sunt sub cer şi să apară uscatul!” Ce schimbări au apărut după ce Dumnezeu a zis pur și simplu: „Să se adune la un loc apele care sunt sub cer şi să apară uscatul!”? Și ce mai era în acest spațiu în afară de lumină și întinderea cerului? În Scripturi este scris: „Dumnezeu a numit uscatul «pământ», iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit «mări». Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.” Adică, acum erau pământ și mări în acest spațiu și pământul și mările erau separate. Apariția acestor noi lucruri a urmat poruncii din gura lui Dumnezeu, „Şi aşa a şi fost.” Îl descrie Scriptura pe Dumnezeu ca fiind ocupat în timp ce făcea asta? Îl descrie implicat în efort fizic? Așadar, cum au fost făcute toate de către Dumnezeu? Cum a făcut Dumnezeu ca aceste noi lucruri să fie produse? Este de la sine înțeles, Dumnezeu a folosit cuvinte pentru a realiza toate acestea, pentru a crea toate acestea.