"Promisiunile către cei care au fost desăvârșiți" Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă
Dumnezeu Atotputernic spune: „Cei care vor fi desăvârșiți de Dumnezeu sunt cei care vor primi binecuvântările lui Dumnezeu și moștenirea Lui. Adică, ei acceptă ceea ce Dumnezeu are și este, astfel încât să devină ceea ce au în lăuntrul lor; ei au toate cuvintele lui Dumnezeu în ei; indiferent de ființa lui Dumnezeu, voi sunteți capabili să acceptați totul exact așa cum este, trăind, astfel, adevărul. Aceasta este tipologia omului desăvârșit de Dumnezeu și câștigat de Dumnezeu.”
din"Promisiunile către cei care au fost desăvârșiți" Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă
9.8.18
Muzică creștină 2018 "Două mii de ani de dor" Videoclip muzical
Mulți oameni cred că soarta lor este în mâinile lor. Dar când vine dezastrul, tot ceea ce simțim este neajutorarea, frica și groaza și ne conștientizăm insignifianţa și fragilitatea vieții… Cine este singura noastră mântuire? Documentarul muzical creștin – Acela care deține suveranitatea peste toate lucrurile - vă va dezvălui în curând adevărul!
marturii video: Trailer „Acela care deține suveranitatea peste toate lucrurile” Mărturie despre puterea lui Dumnezeu https://yt1.pics.ee/7YAHV
Video crestin |Cronicele persecuției religioase din China| "Cine a forțat-o să-și pună capăt zilelor"
De când a ajuns la putere în China continentală în 1949, Partidul Comunist Chinez a persecutat continuu credințele religioase. A arestat și a ucis frenetic creștini, a expulzat și a abuzat misionarii care activau în China, a confiscat și a distrus nenumărate copii ale Bibliei, a închis și a demolat clădirile bisericilor și a încercat în zadar să extermine toate bisericile de casă. Acest film documentar prezintă povestea lui Gao Yufeng, o creștină din China continentală care a fost arestată de poliția PCC și supusă la tot felul de torturi inumane, care au dus, în cele din urmă, la sinuciderea acesteia în lagărul de muncă silnică, pentru credința sa în Dumnezeu. Filmul redă fidel abuzurile odioase și persecuția inumană suferită în timpul încarcerării de către creștinii ieșiți din arest, dezvăluind ura demonică a PCC față de Dumnezeu și masacrul asupra creștinilor.
Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă curată vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu
Dumnezeu Atotputernic spune: „Lucrarea Duhului Sfânt se schimbă de la o zi la alta, desăvârșindu-se mai mult cu fiecare pas; dezvăluirea de mâine este chiar mai mare decât cea de astăzi, desăvârșindu-se treptat tot mai mult. Aceasta este lucrarea prin care Dumnezeu îl desăvârșește pe om. Dacă omul nu poate ține pasul, atunci el poate fi lăsat în urmă oricând. Dacă omul nu are o inimă ascultătoare, atunci el nu poate veni până la sfârșit. Vechea eră a trecut; aceasta este o eră nouă. Iar într-o eră nouă, trebuie făcută o nouă lucrare. În special în timpul din urmă, în care omul va fi desăvârșit, Dumnezeu va face lucrarea Sa mult mai repede. Prin urmare, fără ascultare în inima sa, omului îi va fi greu să-L urmeze pe Dumnezeu. Dumnezeu nu Se supune niciunei reguli, nici nu consideră imutabil vreun stadiu al lucrării Sale. Mai degrabă, lucrarea pe care El o face este tot mai nouă și tot mai mare. Lucrarea Sa devine din ce în ce mai reală cu fiecare pas, tot mai potrivită cu nevoile reale ale omului. Numai după ce omul a trăit această lucrare, el poate realiza schimbarea totală a firii sale.
Lucrarea ultimelor zile constă în împărțirea tuturor după felul lor, încheierea planului lui Dumnezeu de gestionare (planul mântuirii), deoarece clipa se apropie și ziua lui Dumnezeu a sosit. Dumnezeu îi aduce pe toți cei care au intrat în împărăția Sa, adică pe toți cei care I-au fost credincioși până la sfârșit, în epoca împărăției lui Dumnezeu Însuși. Cu toate acestea, până la venirea epocii împărăției lui Dumnezeu Însuși, lucrarea lui Dumnezeu nu va fi de a observa faptele oamenilor sau de a cerceta viețile lor, ci de a le judeca răzvrătirea, deoarece Dumnezeu îi va purifica pe toți cei care vor veni în fața tronului Său.