Ce înseamnă să fii desăvârşit? Ce înseamnă să fii cucerit? Ce criterii trebuie cineva să îndeplinească pentru a fi cucerit? Şi ce criterii trebuie cineva să îndeplinească pentru a fi desăvârşit? Atât cucerirea cât şi desăvârşirea servesc scopului de a prelucra omul, astfel încât el să poată să revină la asemănarea lui originală şi să se elibereze de firea sa stricată şi satanică şi de influenţa Satanei.
Această cucerire se petrece devreme în procesul prelucrării omului, adică este primul pas al lucrării. Desăvârşirea este cel de-al doilea pas sau lucrarea finală. Fiecare om trebuie să treacă prin procesul de a fi cucerit; altfel, el nu ar fi în stare să Îl cunoască pe Dumnezeu şi nu ar şti că există un Dumnezeu, adică nu ar reuşi să-L recunoască pe Dumnezeu. Şi dacă un individ nu-L recunoaşte pe Dumnezeu, ar fi imposibil ca el să fie făcut complet de Dumnezeu pentru că nu ar îndeplini criteriile pentru această completare. Dacă nici măcar nu-L recunoşti pe Dumnezeu, cum ai fi în stare să-L cunoşti? Şi cum L-ai căuta? În plus, nici nu ai putea să-I fii martor, şi cu atât mai puţin nu ai avea credinţa să-L mulţumeşti. Aşadar, pentru oricine doreşte să fie făcut complet, primul pas trebuie să fie acela de a trece prin lucrarea de cucerire. Aceasta este prima condiţie. Dar fie că este vorba de cucerire sau desăvârşire, fiecare are scopul de a prelucra omul şi de a-l schimba, şi fiecare este un element în lucrarea de a conduce omul. Aceşti doi paşi sunt ceea ce este necesar pentru a transforma pe cineva într-o persoană completă; niciunul din paşi nu poate fi omis. Este adevărat că „a fi cuceritˮ nu sună foarte frumos, dar, de fapt, procesul cuceririi cuiva este procesul schimbării aceluia. S-ar putea să nu fi scăpat pe deplin de firea ta stricată după ce ai fost cucerit, dar vei fi ştiut acest lucru. Prin lucrarea de cucerire, vei fi ajuns să-ţi cunoşti umanitatea inferioară şi, de asemenea, multa neascultare. Cu toate că nu vei reuşi să te descotoroseşti de acestea sau să le schimbi în scurta perioadă a lucrării de cucerire, vei ajunge să le cunoşti. Acest lucru pune bazele pentru desăvârşirea ta. Aşadar, cucerirea şi desăvârşirea sunt făcute pentru a schimba omul, pentru a-l scăpa pe om de firea lui stricată şi satanică pentru ca el să se poată oferi pe deplin lui Dumnezeu. Doar că a fi cucerit este primul pas în schimbarea firii omului, dar şi primul pas prin care omul se dăruieşte pe deplin lui Dumnezeu, un pas care este mai mic decât acela de a fi desăvârşit. Firea vieţii unei persoane cucerite se schimbă mult mai puţin decât a unei persoane desăvârşite. A fi cucerit şi a fi desăvârşit sunt diferite conceptual una de cealaltă, deoarece sunt etape diferite ale lucrării şi deoarece acestea ţin oamenii la diferite standarde, cucerirea ţinându-i la standarde inferioare, iar desăvârşirea la unele superioare. Cei desăvârşiţi sunt oameni neprihăniți, oameni făcuţi sfinţi şi puri; ei sunt cristalizările lucrării de gestionare a omenirii sau produse finale. Cu toate că nu sunt oameni fără vină, ei sunt oameni care caută să trăiască o viaţă plină de înţeles. Însă cum rămâne cu cei cuceriți? Ei doar recunosc verbal că Dumnezeu există; ei recunosc faptul că Dumnezeu S-a întrupat, că Cuvântul Se arată în trup şi că Dumnezeu a venit pe pământ pentru a face lucrarea de judecată şi mustrare. Aceştia recunosc şi că judecata şi mustrarea lui Dumnezeu şi că lovirea şi rafinarea Lui sunt toate benefice omului. Aceasta înseamnă că abia încep să aibă asemănarea omenească şi că au o anumită înţelegere a vieţii, dar încă sunt confuzi. Cu alte cuvinte, ei abia încep să posede umanitate. Acestea sunt rezultatele faptului de a fi cucerit. Când oamenii păşesc pe calea desăvârşirii, vechea lor fire poate fi schimbată. Mai mult, viața lor continuă să se dezvolte şi, treptat, ei pătrund mai mult în adevăr. Sunt în stare să deteste lumea şi să îi deteste pe toți cei care nu caută adevărul. Se detestă mai ales pe sine, dar, mai mult decât atât, în mod clar se cunosc. Sunt dispuşi să trăiască respectând adevărul şi fac din căutarea adevărului scopul lor. Ei nu sunt dispuşi să trăiască înăuntrul gândurilor generate de propriul creier şi simt dispreţ faţă de făţărnicia, trufia şi îngâmfarea omului. Vorbesc cu un puternic simţ al corectitudinii, se ocupă de lucruri cu discernământ, sunt înţelepţi şi se supun cu loialitate lui Dumnezeu. Dacă ei trăiesc un moment de judecată şi mustrare, nu numai că nu devin pasivi şi slabi, ci sunt recunoscători pentru aceasta. Nu se pot lipsi de mustrarea şi judecata lui Dumnezeu; prin acestea pot primi protecţia Lui. Ei nu caută o credinţă a păcii şi bucuriei şi a căutării pâinii ca să îşi potolească foamea. Şi nici nu caută plăcerile trupeşti vremelnice. Aceasta este ceea ce au cei desăvârşiţi. După ce oamenii sunt cuceriţi, recunosc faptul că există un Dumnezeu. Dar, indiferent de acţiunile care însoţesc recunoaşterea existenţei lui Dumnezeu, acestea sunt limitate în ei. Ce înseamnă cu adevărat arătarea Cuvântului în trup? Ce înseamnă întruparea? Ce a făcut Dumnezeu întrupat? Care sunt scopul şi semnificaţia lucrării Lui? După ce ai experimentat atât de mult din lucrarea Lui, după ceai experimentat faptele Lui în trup, ce ai câştigat? Doar după ce vei înţelege toate aceste lucruri vei fi o persoană cucerită. Dacă doar spui „Recunosc că există un Dumnezeuˮ, dar nu abandonezi soțul pe care ar trebui să îl abandonezi şi nu reuşeşti să renunţi la plăcerile trupeşti la care ar trebui să renunţi şi, în schimb, dacă tu continui să râvneşti la conforturile trupeşti aşa cum o faci mereu, dacă nu eşti în stare să renunţi la nicio prejudecată împotriva fraţilor şi ale surorilor şi, în cazul multor practici simple, nu eşti în stare să plătești prețul pentru a îndeplini acţiunile, atunci asta dovedeşte că încă nu ai fost cucerit. În cazul acela, chiar dacă înţelegi multe, totul va fi în van. Cei cuceriţi sunt oameni care au înfăptuit nişte schimbări iniţiale şi au dobândit intrarea iniţială. Experimentarea judecăţii şi mustrării lui Dumnezeu îi determină să aibă o cunoaştere iniţială a lui Dumnezeu şi o înţelegere iniţială a adevărului. Chiar dacă nu reuşeşti să pătrunzi pe deplin realitatea multor adevăruri mai profunde şi mai detaliate, eşti capabil să pui în practică multe adevăruri rudimentare în viaţa ta reală, cum ar fi cele care implică plăcerile tale trupeşti sau statutul tău personal. Bineînţeles, toate acestea sunt ceea ce se realizează în cei care trec prin cucerire. Unele schimbări ale firii pot fi, de asemenea, observate şi în cazul celor cuceriţi. De exemplu, veşmintele lor, modul în care se îngrijesc şi viaţa lor – acestea se pot schimba. Perspectiva lor asupra credinţei în Dumnezeu se schimbă, dobândesc claritate în ceea ce priveşte scopul căutării lor, iar aspiraţiile lor se înalţă. În timpul procesului de a fi cuceriţi, şi firea vieţii lor se poate schimba în mod corespunzător. Nu înseamnă că ei nu se schimbă deloc. Doar că schimbarea lor este superficială, iniţială şi mult mai mică decât schimbarea firii şi a scopului căutării care s-ar vedea după desăvârşirea cuiva. Dacă în cursul cuceririi, firea unui individ nu se schimbă deloc şi el nu dobândeşte niciun pic de adevăr, atunci genul acesta de individ devine, pur şi simplu, doar o pierdere şi este complet inutil! Oamenii care nu au fost cuceriţi nu pot fi desăvârşiţi! Şi dacă un individ încearcă doar să fie cucerit, el nu poate fi făcut complet pe deplin, chiar dacă firea lui a dat dovadă de nişte schimbări corespunzătoare în timpul lucrării de cucerire. De asemenea, el va pierde şi adevărurile iniţiale pe care le-a câştigat. Există o mare diferenţă între numărul de schimbări ale firii în cazul celor cuceriţi şi al celor desăvârşiţi. Însă a fi cucerit este primul pas în schimbare; este baza. Lipsa acestei schimbări iniţiale este dovada că un individ nu-L cunoaşte de fapt deloc pe Dumnezeu, deoarece această cunoaştere vine din judecată, iar această judecată este un element principal al lucrării de cucerire. Aşadar, fiecare persoană desăvârşită a trecut de etapa cuceririi. Altfel, nu ar fi putut fi desăvârşită.
Spui că-L recunoşti pe Dumnezeu întrupat şi că recunoşti faptul că Cuvântul Se arată în trup şi, totuşi, faci unele lucruri pe la spatele Lui şi nu te comporţi cum vrea El şi nu te temi de El. Este asta recunoaşterea lui Dumnezeu? Recunoşti ceea ce spune El, dar refuzi să pui în practică chiar şi acele lucruri pe care le poţi pune în practică şi nu rămâi credincios căii Lui. Este aceasta recunoaştere? Tu Îl recunoşti, dar singurul tău gând este să te păzeşti de El, să nu-L venerezi niciodată. Dacă I-ai văzut şi recunoscut lucrarea şi ştii că El este Dumnezeu şi, totuşi, rămâi lipsit de entuziasm şi complet neschimbat, atunci încă eşti un individ necucerit. Un individ cucerit trebuie să facă tot ce poate; el vrea să intre şi să atingă adevăruri mai înalte, chiar dacă încă nu este capabil să o facă. Doar din cauza faptului că este limitat de ceea ce poate înțelege practicile lui sunt mărginite şi limitate. Dar cel puţin trebuie să facă tot ce îi stă în putință. Dacă poţi să faci aceste lucruri, va fi datorită lucrării de cucerire. Să presupunem că spui „Având în vedere că El poate răspândi atât de multe cuvinte pe care omul nu le poate răspândi, dacă El nu este Dumnezeu, cine este?ˮ Dacă gândeşti astfel nu înseamnă că-L recunoşti pe Dumnezeu. Dacă-L recunoşti pe Dumnezeu, trebuie să arăţi aceasta prin acţiunile tale. A conduce o biserică, dar a fi capabil de a face dreptate şi a râvni la bani şi a direcționa mereu în secret banii bisericii în buzunarele proprii – aşa recunoşti că există un Dumnezeu? Dumnezeu este atotputernic şi de temut. Cum poţi să nu te temi dacă recunoşti cu adevărat că există un Dumnezeu? Cum de ai putut face astfel de lucruri detestabile? Poate fi aceasta numită credinţă? Îl recunoşti tu cu adevărat? Este Dumnezeu Cel în care crezi? Cel în care crezi tu este un Dumnezeu vag; de aceea nu te temi! Cei care-L recunosc şi-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu se tem cu toţii de El şi le este teamă să facă vreun lucru care să I se opună Lui sau care se împotriveşte conştiinţei lor; se tem în mod deosebit să facă orice lucru despre care ştiu că este împotriva voinţei lui Dumnezeu. Doar aceasta poate fi considerată recunoaşterea existenţei lui Dumnezeu. Ce ar trebui să faci atunci când părinţii tăi te împiedică să crezi în Dumnezeu? Cum ar trebui să-L iubeşti pe Dumnezeu când soţul tău necredincios se poartă frumos cu tine? Şi cum ar trebui să-L iubeşti pe Dumnezeu când fraţii şi surorile te detestă? Dacă-L recunoşti, atunci te vei comporta în mod corespunzător şi vei trăi realitatea în toate aceste situaţii. Dacă nu reuşeşti să acţionezi concret, ci doar spui că recunoşti existenţa lui Dumnezeu, atunci eşti doar un palavragiu! Spui că tu crezi în El şi că-L recunoşti. Dar în ce fel Îl recunoşti? În ce fel crezi în El? Te temi de El? Îl venerezi? Îl iubeşti adânc în sinea ta? Când eşti mâhnit şi nu ai pe cine să te sprijini, simţi că Dumnezeu trebuie iubit şi, după aceea, uiţi totul. Asta nu înseamnă că-L iubeşti sau că tu crezi în Dumnezeu! În cele din urmă, ce Îşi doreşte Dumnezeu ca omul să obţină? Toate stările pe care le-am menţionat, cum ar fi să te crezi important, să simţi că înveţi repede, să îi controlezi pe ceilalţi, să îi priveşti de sus pe ceilalţi, să judeci oamenii după înfăţişarea lor, să intimidezi oamenii cinstiţi, să râvneşti la banii bisericii şi aşa mai departe – să fii scăpat de astfel de firi satanice şi stricate este ceea ce ar trebui să se vadă în tine după ce eşti cucerit.
Lucrarea de cucerire făcută asupra voastră, a oamenilor, are cea mai profundă însemnătate. Pe de o parte, scopul acestei lucrări este de a desăvârşi un grup de oameni, şi anume, de a-i desăvârşi într-un grup de biruitori, ca primul grup de oameni făcuţi compleți, ceea ce înseamnă primele roade. Pe de altă parte, este de a lăsa fiinţele create să se bucure de iubirea lui Dumnezeu, de a primi cea mai mare şi deplină mântuire a lui Dumnezeu, de a-l lăsa pe om să se bucure nu doar de milă şi bunătate iubitoare ci, mai important, de mustrare şi de judecată. De la facerea lumii şi până acum, tot ce a făcut Dumnezeu în lucrarea Lui este iubire, fără ură faţă de om. Chiar şi mustrarea şi judecata pe care le-aţi văzut sunt iubire, o iubire mai adevărată şi mai reală, o iubire care-l conduce pe om pe calea dreaptă a vieţii omeneşti. În al treilea rând, este de a depune mărturie înaintea Satanei. Şi în al patrulea, de a pune o bază în vederea răspândirii viitoarei lucrări a Evangheliei. Toată lucrarea pe care a făcut-o El are ca scop îndrumarea oamenilor pe calea dreaptă a vieţii omeneşti, astfel încât ei să poată avea viaţa normală a omenirii, pentru că omul nu ştie cum să conducă o viaţă. Fără o astfel de conducere, ai putea doar să trăieşti o viaţă goală, ai putea doar să duci o viaţă lipsită de valoare şi de sens, şi nu ai şti deloc cum să fii o persoană normală. Aceasta este cea mai profundă semnificaţie a cuceririi omului. Voi toţi vă trageţi din Moab. A face lucrarea de cucerire asupra voastră este marea voastră mântuire. Voi toţi trăiţi într-un loc al păcatului şi al imoralităţii; toţi sunteţi oameni păcătoşi şi imorali. Astăzi, nu numai că puteţi să-L vedeţi pe Dumnezeu, dar, mai important, aţi primit mustrarea şi judecata, aţi primit cea mai profundă mântuire, adică, aţi primit cea mai mare iubire a lui Dumnezeu. Tot ceea ce face El este iubire adevărată pentru voi; El nu are nicio intenţie rea. El vă judecă din cauza păcatelor voastre, ca să vă analizaţi şi să primiţi această extraordinară mântuire. Toate acestea sunt făcute pentru a prelucra omul. De la început până la sfârşit, Dumnezeu a făcut totul pentru a-l salva pe om şi, cu siguranţă, nu-Şi doreşte să-i distrugă pe deplin pe oamenii pe care El i-a creat cu propriile Sale mâini. Acum, El a venit printre voi ca să lucreze; nu este aceasta o şi mai mare mântuire? Dacă v-ar fi urât, ar mai fi făcut El o lucrare atât de amplă ca să vă conducă personal? De ce ar suferi aşa? Dumnezeu nu vă urăşte şi nu are nicio intenţie rea faţă de voi. Ar trebui să ştiţi că iubirea lui Dumnezeu este cea mai adevărată iubire. Numai din cauza neascultării oamenilor trebuie să îi salveze El prin judecată; altfel, nu ar fi mântuiţi. De vreme ce nu ştiţi cum să conduceţi o viaţă sau să trăiţi, şi trăiţi în acest loc păcătos şi imoral şi sunteţi niște diavoli imorali şi dezmăţaţi, pe El nu-L lasă inima să vă lase să deveniţi şi mai depravaţi; nici nu-L lasă inima să vă vadă trăind într-un loc mizerabil ca acesta, călcaţi în picioare de Satana după bunul plac sau să vă lase să cădeţi în Infern. El vrea doar să vă câştige ca grup şi să vă mântuiască pe deplin. Acesta este principalul scop al realizării lucrării de cucerire asupra voastră – doar pentru mântuire. Dacă nu vezi că tot ceea ce ţi s-a făcut este iubire şi mântuire, dacă tu crezi că este doar o metodă, o cale de a-l chinui pe om şi ceva îndoielnic, atunci ai putea foarte bine să te întorci în lumea ta şi să rabzi dureri şi greutăţi! Dacă eşti dispus să fii în acest curent şi să te bucuri de această judecată şi de această mântuire imensă, să te bucuri de toată această binecuvântare care nu poate fi găsită nicăieri în lumea umană şi să te bucuri de iubirea aceasta, atunci rămâi supus în acest curent pentru a accepta lucrarea de cucerire astfel încât să poţi deveni desăvârşit. Deşi acum înduri o anumită durere şi rafinare din cauza judecăţii, durerea aceasta este valoroasă şi semnificativă. Cu toate că mustrarea şi judecata sunt rafinări şi dezvăluiri nemiloase pentru om, menite să îi pedepsească păcatele şi trupul, nimic din această lucrare nu are ca scop să-i condamne şi să-i nimicească trupul. Severele dezvăluiri ale cuvântului sunt toate în scopul de a te conduce pe calea cea dreaptă. Voi aţi experimentat personal atât de mult din lucrarea aceasta şi, în mod clar, nu v-a condus spre o cale rea! Totul are rolul de a vă permite să trăiţi o umanitate normală; totul este ceva ce umanitatea voastră normală poate să obţină. Fiecare etapă a lucrării se face pe baza nevoilor voastre, în funcţie de slăbiciunile voastre şi de statura voastră reală; şi nicio povară de nesuportat nu vă este pusă pe umeri. Deşi acum nu eşti în stare să vezi clar acest lucru şi ţi se pare că sunt dur cu tine, deşi continui să crezi că motivul pentru care te mustru şi te judec în fiecare zi şi îţi fac zilnic reproşuri este pentru că te urăsc, şi cu toate că ceea ce primeşti este mustrare şi judecată, în realitate este doar iubire şi, de asemenea, o favoare imensă pentru tine. Dacă nu poţi să înţelegi sensul mai profund al acestei lucrări, atunci pur şi simplu nu există nicio cale de a-ţi continua experienţa. O asemenea mântuire ar trebui să te mângâie. Nu refuza să îţi vii în fire. Pentru că ai ajuns atât de departe, ar trebui să vezi clar importanţa acestei lucrări de cucerire. Nu ar mai trebui să ai tot felul de păreri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu