4.12.18

Dumnezeu este Domnul întregii creații

O etapă a lucrării din cele două epoci anterioare a avut loc în Israel; cealaltă a avut loc în Iudeea. General vorbind, niciuna dintre etapele acestei lucrări nu a lăsat Israelul pe dinafară; ele erau etapele lucrării desfășurate printre poporul ales inițial. Astfel, după părerea israeliților, Iahve Dumnezeu este numai Dumnezeul israeliților. Datorită lucrării lui Isus în Iudeea și datorită îndeplinirii lucrării Sale de răstignire, din perspectiva evreilor, Isus este Mântuitorul poporului evreu. El este numai Împăratul evreilor, nu și al altor popoare; El nu este Domnul care răscumpără englezii, nici Domnul care răscumpără americanii, ci este Domnul care răscumpără israeliții, iar, în Israel, El îi răscumpără pe evrei. De fapt, Dumnezeu este Stăpânul tuturor lucrurilor. El este Dumnezeul întregii creații.

3.12.18

Ce atitudine ai față de cele treisprezece epistole?


Noul Testament al Bibliei conține cele treisprezece epistole ale lui Pavel. Aceste treisprezece scrisori au fost toate scrise de către Pavel bisericilor care au crezut în Isus Hristos în perioada lucrării lui. Aceasta înseamnă că a fost ridicat să scrie aceste scrisori după ce Isus S-a înălțat la cer.

2.12.18

Film creștin online subtitrat „Dezvăluie Taina Bibliei”Dezvăluirea poveștii ascunse a Bibliei



Film creștin online subtitrat „Dezvăluie Taina Bibliei”Dezvăluirea poveștii ascunse a Bibliei
Feng Jiahui este predicatoare într-o biserică de casă din China. Crede în Domnul de mai mulți ani și a crezut mereu că Dumnezeu a inspirat Biblia și că aceasta trebuie acceptată în credința cuiva, cuvintele lui Dumnezeu neexistând în afara Bibliei și că abaterea de la Biblie este o erezie. Dar, în ultimii ani, biserica a fost părăsită, iar credincioșii au devenit indiferenți în credința lor, fapt ce i-a creat mari îndoieli. Indiferent cum vorbește despre Biblie, nu reușește să reînsuflețească biserica… Până ce într-o zi, un coleg, fratele Yuan, invită martorii Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, iar, în urma mai multor runde de dezbateri aprinse, Feng Jiaui înțelege în cele din urmă istoria interioară și esența Bibliei. Ea iese din limitele Bibliei și merge pe urmele Mielului, i conducându-i pe ceilalți credincioși să se întoarcă spre Dumnezeu Atotputernic.

30.11.18

Despre Biblie (3)

Nu tot ce conține Biblia reprezintă o consemnare a cuvintelor rostite personal de către Dumnezeu. Biblia documentează cele două etape anterioare ale lucrării lui Dumnezeu dintre care una este o consemnare a prevestirilor profeților, iar cealaltă cuprinde experiențele și cunoștințele notate de către oamenii folosiți de Dumnezeu de-a lungul veacurilor.

29.11.18

Despre Biblie (1)

Cum ar trebui să fie abordată Biblia din perspectiva credinței în Dumnezeu? Aceasta este o chestiune de principiu. De ce punem această întrebare? Pentru că în viitor tu vei răspândi evanghelia și vei amplifica lucrarea Epocii Împărăției și nu este destul doar să poți să vorbești astăzi despre lucrarea lui Dumnezeu. Pentru a extinde lucrarea Lui, este mai important să poți înlătura vechile concepții religioase ale oamenilor și vechile lor moduri de a crede și să-i lași complet convinși – iar pentru a ajunge acolo, e nevoie de Biblie. Timp de mulți ani, modul tradițional de a crede al oamenilor (cel al creștinismului, una dintre cele trei religii majore ale lumii) a fost citirea Bibliei; îndepărtarea de Biblie nu este credință în Domnul, îndepărtarea de Biblie este o sectă malefică și o erezie și, chiar şi atunci când oamenii citesc alte cărți, respectivele cărți trebuie să se întemeieze pe explicația Bibliei.

28.11.18

Film creștin online subtitrat „Şaptesprezece ani? Pe dracu’!”



Film creștin online subtitrat „Şaptesprezece ani? Pe dracu’!”
„Puştiule! Ştii că partidul comunist e ateu şi împotriva credinţei în Dumnezeu? Ce Dumnezeu există în China, în care să crezi tu? Unde e acest Dumnezeu al vostru?” „Să nu crezi că, deoarece eşti tânăr, vom fi indulgenţi cu tine! Dacă tu continui să crezi în Dumnezeu, vei sfârşi prin a muri!” Cu pistoalele cu electroşocuri în mâini, poliţia comunistă chineză se repede asupra acestui tânăr plin de vânătăi. Numele acestui tânăr e Gao Liang şi avea 17 ani în acel an. Venea acasă, după ce propovăduise Evanghelia cu un frate mai mare, când a fost arestat de poliţia comunistă chineză. Poliţiştii nu i-au dat nimic să mănânce şi nici nu i-au permis să doarmă timp de trei zile şi trei nopţi. L-au interogat, au încercat să-i smulgă o mărturisire şi l-au supus unei torturi crude. Chiar au folosit pistoale cu electroşocuri, pe care i le-au aplicat pe bărbie, pe ambele mâini şi în zona intimă. Au încercat să-l oblige să-L trădeze pe Dumnezeu şi să le dea informaţii despre conducătorii bisericii şi despre resursele financiare ale acesteia, şantajându-l. Astfel, l-au ameninţat că-i arestează părinţii şi că se vor ocupa ca şcoala lui să-l exmatriculeze. Neputându-şi atinge obiectivele, guvernul comunist chinez l-a condamnat la un an de reeducare prin muncă silnică. În închisoare, pe lângă faptul că a îndurat condiţii de muncă excesivă, a fost şi umilit şi chinuit. În închisoare,Gao Liang a trăit ceea ce se poate numi doar „iadul pe pământ”. În timpul acestei rafinări dureroase, Gao Liang s-a rugat lui Dumnezeu şi s-a bizuit pe Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic l-au luminat pentru a înţelege intenţiile lui Dumnezeu. Asta i-a dat credinţă, tărie şi l-a călăuzit pentru a putea face faţă acelui an în închisoare. Persecutarea şi arestarea lui de către guvernul comunist chinez au rămas întipărite în inima lui Gao Liang. El înţelege bine şi a trăit din plin esenţa malefică a guvernului comunist chinez şi opoziţia acestuia faţă de Dumnezeu. În această lume în care şi opoziţia acestuia faţă de Dumnezeu. În această lume în care puterile Satanei au o influenţă mare, doar Dumnezeu îl iubeşte pe om cel mai mult. Doar Dumnezeu poate mântui omul. Credinţa şi voinţa lui de a-L urma pe Dumnezeu au devenit şi mai tenace. Gao Liang spune că aceste încercări şi suferinţe sunt comori importante pentru maturizarea şi dezvoltarea lui. Totul a fost un cadou special pe care Dumnezeu i l-a dat în al şaptesprezecelea an de viaţă.

27.11.18

Dumnezeu Însuși, Unicul (IV) Sfințenia lui Dumnezeu (I)

Astăzi, am avut încă o părtășie a autorității lui Dumnezeu și nu vom vorbi despre dreptatea Lui chiar acum. Astăzi vom vorbi despre un subiect complet nou - sfințenia lui Dumnezeu. Sfințenia Lui este încă un aspect al esenței Sale unice, astfel că este o mare nevoie de a împărtăși aici acest subiect. Oare toate aceste aspecte sunt unice: acest aspect al esenței lui Dumnezeu, pe care Eu îl voi împărtăși, împreună cu cele două aspecte ale firii drepte a lui Dumnezeu și ale autorității Sale, despre care am avut părtășie înainte? (Da.) Sfințenia Lui este, de asemenea, unică, astfel că baza acestei unicități, rădăcina ei, este tema pentru părtășia noastră de astăzi.