În Epoca Harului, Ioan a pregătit calea pentru Isus. El nu a putut să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuşi şi, pur şi simplu, a îndeplinit datoria omului. Deşi Ioan a fost înainte-mergătorul Domnului, nu a putut să-L reprezinte pe Dumnezeu; a fost doar un om folosit de Duhul Sfânt. După botezul lui Isus, „Duhul Sfânt S-a coborât peste El, ca un porumbel.ˮ Apoi, El Şi-a început lucrarea, adică a început să facă lucrarea de slujire a lui Hristos. De aceea Şi-a asumat identitatea lui Dumnezeu, căci de la Dumnezeu venea El. Indiferent de cum era credinţa Lui înainte de aceasta – poate că a fost slabă câteodată sau puternică uneori – totul aparţinea vieţii umane obişnuite pe care El a dus-o înainte să-Şi facă lucrarea de slujire. După ce a fost botezat (adică uns), puterea şi slava lui Dumnezeu I-au fost imediat alături şi, astfel, El a început să-Şi facă lucrarea de slujire. Putea să facă semne şi minuni, să săvârşească miracole şi avea putere şi autoritate, căci El lucra direct în numele lui Dumnezeu Însuşi; El făcea lucrarea Duhului în locul Lui şi exprima vocea Duhului. Prin urmare, El era Dumnezeu Însuşi; acest lucru este de netăgăduit. Ioan a fost folosit de Duhul Sfânt. Nu putea şi nici nu era posibil pentru el să-L reprezinte pe Dumnezeu. Dacă şi-ar fi dorit să o facă, Duhul Sfânt nu i-ar fi permis, căci el nu putea să facă lucrarea pe care Dumnezeu Însuşi intenţiona să o săvârşească. Poate că în el erau multe care ţineau de voinţa omului sau ceva care era deviant; în niciun caz nu putea el să-L reprezinte nemijlocit pe Dumnezeu. Greşelile şi iraționalitatea lui îl reprezentau doar pe el, dar lucrarea lui era reprezentativă pentru Duhul Sfânt. Totuşi, nu poţi spune că el, în deplinătatea lui, Îl reprezenta pe Dumnezeu. Ar putea abaterea şi iraționalitatea lui să-L reprezinte, de asemenea, pe Dumnezeu? A face greşeli în reprezentarea omului este normal, dar în cazul în care cineva este deviant în reprezentarea lui Dumnezeu, atunci nu ar fi aceea o dezonorare la adresa lui Dumnezeu? Nu ar fi aceea o hulă împotriva Duhului Sfânt? Duhul Sfânt nu îi permite cu uşurinţă omului să stea în locul lui Dumnezeu, chiar dacă el este exaltat de alţii. Dacă el nu este Dumnezeu, nu va putea să nu se clintească la final. Duhul Sfânt nu permite omului să-L reprezinte pe Dumnezeu după placul omului! De exemplu, Duhul Sfânt a fost martorul lui Ioan şi tot Duhul Sfânt l-a dezvăluit ca fiind cel care a netezit calea pentru Isus, dar lucrarea făcută asupra lui de Duhul Sfânt a fost bine măsurată. Tot ce i s-a cerut lui Ioan a fost să fie pregătitorul căii pentru Isus, să netezească calea pentru El. Adică, Duhul Sfânt doar i-a sprijinit lucrarea de a pregăti calea şi i-a permis doar să facă o astfel de lucrare – nu i s-a permis să facă o alta. Ioan l-a reprezentat pe Ilie şi el a reprezentat un profet care a pregătit calea. Duhul Sfânt l-a sprijinit în aceasta; atât timp cât lucrarea lui a fost aceea de a pregăti calea, Duhul Sfânt l-a sprijinit. Totuşi, dacă ar fi pretins că este Dumnezeu Însuşi şi ar fi spus că a venit să termine lucrarea de răscumpărare, Duhul Sfânt ar fi trebuit să-l disciplineze. Oricât de mare a fost lucrarea lui Ioan şi cu toate că a fost sprijinită de Duhul Sfânt, nu a fost fără limite. Având în vedere că Duhul Sfânt i-a sprijinit într-adevăr lucrarea, puterea dată lui la acea vreme se limita la netezirea căii. El nu a putut face nicio altă lucrare, pentru că el era doar Ioan, cel care a netezit calea, şi nu Isus. Prin urmare, mărturia Duhului Sfânt este esențială, dar lucrarea pe care Duhul Sfânt îi permite omului să o facă este şi mai importantă. Nu primise Ioan mărturie răsunătoare la acea vreme? Nu a fost şi lucrarea lui importantă? Însă lucrarea pe care a făcut-o nu a putut să o depăşească pe aceea a lui Isus, căci nu era decât un om folosit de Duhul Sfânt şi nu putea să-L reprezinte direct pe Dumnezeu, aşa că lucrarea făcută de el era limitată. După ce a terminat lucrarea de pregătire a căii, nu a fost nimeni care să-i susţină mărturia, nu l-a urmat nicio nouă lucrare, şi a plecat când a început lucrarea lui Dumnezeu Însuşi.
Există unii care sunt posedaţi de duhuri rele şi strigă în gura mare „Eu sunt Dumnezeu!ˮ Totuşi, în cele din urmă, ei sunt descoperiți, căci greşesc în privinţa lucrului pe care îl reprezintă. Ei îl reprezintă pe Satana şi Duhul Sfânt nu le acordă nicio atenţie. Oricât de mult te-ai exalta sau oricât de hotărât ai striga, eşti tot o fiinţă creată, şi una care îi aparţine Satanei. Eu nu strig niciodată „Sunt Dumnezeu, sunt Fiul iubit al lui Dumnezeu!ˮ Dar lucrarea pe care o fac este lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să strig? Exaltarea nu este necesară. Dumnezeu Îşi face singur lucrarea şi nu are nevoie ca omul să-I dea un statut sau un titlu onorific: lucrarea Lui este suficientă pentru a-I reprezenta identitatea şi statutul. Înainte de botezul Său, nu era Isus Dumnezeu Însuşi? Nu era El întruparea lui Dumnezeu? Cu siguranţă nu se poate spune că abia după ce a primit mărturie a devenit singurul Fiu al lui Dumnezeu? Cu mult înainte ca El să-Şi înceapă lucrarea, nu exista deja un om pe nume Isus? Tu nu eşti în stare să deschizi noi căi sau să reprezinţi Duhul. Nu poţi exprima lucrarea Duhului sau cuvintele pe care le rosteşte. Nu eşti în stare să faci lucrarea lui Dumnezeu Însuşi şi pe cea a Duhului eşti incapabil să o faci. Înţelepciunea, minunăţia şi caracterul de nepătruns al lui Dumnezeu şi întreaga fire prin care Dumnezeu îl mustră pe om: toate acestea îţi depăşesc capacitatea de exprimare. Aşadar, ar fi inutil să încerci să pretinzi a fi Dumnezeu; ai avea numai numele, şi nimic din esenţă. Dumnezeu Însuşi a venit, dar nimeni nu-L recunoaşte, totuşi Îşi continuă lucrarea şi o face astfel în reprezentarea Duhului. Nu contează dacă Îi spui om sau Dumnezeu, Domnul sau Hristos sau dacă Îi spui soră. Însă lucrarea pe care o face El este aceea a Duhului şi reprezintă lucrarea lui Dumnezeu Însuşi. Lui nu Îi pasă de numele prin care I se adresează omul. Poate numele acela să-I determine lucrarea? Indiferent de cum Îi spui, în ceea ce Îl priveşte pe Dumnezeu, El este întruparea Duhului lui Dumnezeu; El reprezintă Duhul, de care este aprobat. Dacă nu eşti în stare să faci loc pentru o nouă epocă, să pui capăt celei vechi, să anunţi una nouă sau să faci o nouă lucrare, atunci nu poţi fi numit Dumnezeu!
Nici măcar un om care este folosit de Duhul Sfânt nu poate să-L reprezinte pe Dumnezeu Însuşi. Aceasta nu este doar pentru a spune că un astfel de om nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu, dar şi că lucrarea pe care o face nu-L poate reprezenta direct pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, experienţa umană nu poate fi direct plasată în gestiunea lui Dumnezeu şi nu o poate reprezenta. Lucrarea pe care o face Dumnezeu Însuşi este în întregime lucrarea pe care intenţionează să o facă în planul Său de gestionare (planul mântuirii) şi are legătură cu marea gestionare. Lucrarea făcută de oameni (adică de oamenii folosiţi de Duhul Sfânt) constă în alimentarea experienţelor lor individuale. Constă în găsirea unei noi căi de experienţă dincolo de cea umblată de aceia dinainte şi în îndrumarea fraţilor şi a surorilor lor sub îndrumarea Duhului Sfânt. Ceea ce oferă aceşti oameni este experienţa lor individuală sau scrierile duhovniceşti ale oamenilor spirituali. Cu toate că aceşti oameni sunt folosiţi de Duhul Sfânt, lucrarea pe care o fac nu are legătură cu marea lucrare de gestionare în planul de şase mii de ani. Ei sunt doar oameni care au fost ridicaţi de Duhul Sfânt în perioade diferite pentru a conduce oamenii în curentul Duhului Sfânt, până când funcţiile pe care pot să le îndeplinească se vor încheia sau până la sfârşitul vieţii lor. Lucrarea pe care o fac ei este doar de a pregăti o cale potrivită pentru Dumnezeu Însuşi sau de a continua un anumit aspect al gestiunii lui Dumnezeu Însuşi pe pământ. În sine, aceşti oameni nu sunt în stare să facă o lucrare mai importantă în gestionarea Lui, şi nici nu pot să deschidă noi căi, cu atât mai puţin poate oricare dintre ei să încheie toată lucrarea lui Dumnezeu din epoca precedentă. Prin urmare, lucrarea pe care o fac ei reprezintă doar o fiinţă creată care îşi îndeplineşte rolul, şi nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu Însuşi înfăptuindu-Şi lucrarea de slujire. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea pe care o fac ei e diferită de cea făcută de Dumnezeu Însuşi. Lucrarea de a vesti o nouă epocă nu este ceva care poate fi făcut de om, în locul lui Dumnezeu. Nu poate fi făcută de nimeni altcineva decât de Dumnezeu Însuşi. Toată lucrarea făcută de om constă în îndeplinirea propriei datorii ca fiinţă creată şi este făcută atunci când e mişcat sau luminat de Duhul Sfânt. Călăuzirea pe care o oferă aceşti oameni constă în întregime în a-i arăta omului calea practicii în viaţa de zi cu zi şi cum ar trebui să se poarte în armonie cu voia lui Dumnezeu. Lucrarea omului nici nu implică gestionarea lui Dumnezeu, şi nici nu reprezintă lucrarea Duhului. De exemplu, lucrarea lui Witness Lee şi a lui Watchman Nee a fost de a arăta calea. Fie calea veche sau nouă, lucrarea s-a bazat pe principiul de a rămâne în cadrul Bibliei. Fie că trebuia să restaureze biserica locală sau să o construiască, lucrarea lor a avut de-a face cu înfiinţarea de biserici. Lucrarea pe care au făcut-o a continuat-o pe cea pe care Isus şi apostolii Săi au lăsat-o neterminată sau pe care nu au continuat să o dezvolte în Epoca Harului. Ceea ce au făcut în lucrarea lor a fost să restabilească ceea ce Isus le ceruse, în lucrarea Lui timpurie, generaţiilor care au venit după El, cum ar fi să-şi acopere capetele, să primească botezul, să frângă pâinea sau să bea vin. S-ar putea spune că lucrarea lor a fost să respecte Biblia şi să caute căi în Biblie. Ei nu au făcut niciun fel de noi progrese. Prin urmare, în lucrarea lor se pot vedea doar descoperirea de noi căi în cadrul Bibliei, cât şi practici mai bune şi mai realiste. Însă, în lucrarea lor nu se poate găsi voia actuală a lui Dumnezeu, cu atât mai puţin noua lucrare pe care plănuieşte să o facă Dumnezeu în zilele de pe urmă. Aceasta este deoarece calea pe care au umblat era încă una veche; nu a existat nicio reînnoire, niciun progres. Ei au continuat să se țină de faptul răstignirii lui Isus, să respecte practica de a le cere oamenilor să se căiască şi să-şi mărturisească păcatele, să rămână credincioşi zicalelor cum că acela care îndură până la final va fi mântuit şi că bărbatul este capul femeii şi că femeia trebuie să-şi asculte soţul şi, chiar mai mult, au continuat să se țină de concepţia tradiţională că surorile nu pot să predice, ci doar să fie ascultătoare. Dacă un astfel de stil de conducere ar fi continuat să fie respectat, Duhul Sfânt nu ar fi fost niciodată în stare să îndeplinească o nouă lucrare, să-i elibereze pe oameni de doctrine sau să-i conducă într-un ţinut al libertăţii şi frumuseţii. Prin urmare, această etapă a lucrării, care schimbă epoca, trebuie să fie făcută şi rostită de Dumnezeu Însuşi; altfel, niciun om nu poate face lucrul acesta în locul Lui. Până acum, toată lucrarea Duhului Sfânt din afara acestui curent a stagnat şi cei care au fost folosiţi de Duhul Sfânt au devenit confuzi. Aşadar, de vreme ce lucrarea oamenilor folosită de Duhul Sfânt nu seamănă cu lucrarea făcută de Dumnezeu Însuşi, identităţile lor şi supuşii în numele cărora acţionează sunt, de asemenea, altfel. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea pe care intenţionează să o facă Duhul Sfânt este diferită şi, în acest sens, acelora care lucrează la fel li se acordă identităţi şi statute diferite. Oamenii folosiţi de Duhul Sfânt pot, de asemenea, să facă o lucrare care este nouă şi, de asemenea, să elimine o anumită lucrare din epoca anterioară, dar ceea ce fac ei nu poate să exprime firea şi voia lui Dumnezeu în noua epocă. Lucrează numai pentru a aboli lucrarea din epoca anterioară, şi nu pentru a face o nouă lucrare cu scopul de a reprezenta direct firea lui Dumnezeu Însuşi. Astfel, indiferent de cât de multe practici învechite abolesc sau de câte noi practici introduc, ei tot reprezintă omul şi fiinţele create. Pe de altă parte, când Dumnezeu Însuşi lucrează, nu declară deschis abolirea practicilor din vechea epocă şi nu declară direct începutul unei noi epoci. El este direct şi simplu în lucrarea Lui. Este sincer în săvârşirea lucrării pe care o intenţionează; adică, exprimă direct lucrarea pe care a înfăptuit-o, Îşi face nemijlocit lucrarea, aşa cum a intenţionat de la început, exprimându-Şi fiinţa şi firea. După cum o vede omul, firea şi, de asemenea, lucrarea Lui sunt diferite de cele din epocile trecute. Cu toate acestea, din perspectiva lui Dumnezeu Însuşi, aceasta este doar o continuare şi o ulterioară dezvoltare a lucrării Sale. Atunci când Dumnezeu Însuşi lucrează, Îşi exprimă cuvântul şi aduce noua lucrare în mod direct. Spre deosebire, când omul lucrează, o face prin deliberare şi cercetare sau este o extindere a cunoştinţelor şi sistematizare a practicii bazate pe lucrarea altora. Adică, esenţa lucrării făcute de om este de a urma o ordine stabilită şi de a „umbla pe vechi căi în pantofi noi.ˮ Aceasta înseamnă că până şi calea umblată de oamenii folosiţi de Duhul Sfânt se bazează pe cea deschisă de Dumnezeu Însuşi. Aşadar, la urma urmelor, omul este tot om, iar Dumnezeu este tot Dumnezeu.
Ioan s-a născut din făgăduinţă, tot aşa cum Isaac i s-a născut lui Avraam. El a pregătit calea pentru Isus şi a lucrat mult, dar nu a fost Dumnezeu. Mai degrabă, a fost unul dintre profeţi, deoarece doar a netezit calea pentru Isus. Şi lucrarea lui a fost importantă şi abia după ce el a pregătit calea Şi-a început Isus lucrarea în mod oficial. În esenţă, el doar a trudit pentru Isus şi lucrarea pe care a făcut-o a fost în slujba celei a lui Isus. După ce a terminat de pregătit calea, Isus Şi-a început lucrarea, lucrare care a fost mai nouă, mai concretă şi mai detaliată. Ioan a făcut numai partea de început a lucrării; cea mai mare parte a noii lucrări a fost făcută de Isus. Ioan a făcut şi el o lucrare nouă, dar nu a fost cel care a anunţat o nouă epocă. Ioan s-a născut din făgăduinţă şi numele i-a fost dat de înger. Pe atunci, unii au vrut să-l numească după tatăl său, Zaharia, dar mama lui a vorbit răspicat, spunând „Acestui copil nu i se poate spune aşa. Ar trebui să fie numit Ioan.ˮ Acest lucru s-a întâmplat doar din porunca Duhului Sfânt. În cazul acesta, de ce Ioan nu a fost numit Dumnezeu? Şi Isus a fost numit la porunca Duhului Sfânt, a fost născut din Duhul Sfânt şi a fost promis de Duhul Sfânt. Isus a fost Dumnezeu, Hristos şi Fiul omului. Dar, de vreme ce şi lucrarea lui Ioan a fost mare, de ce nu i s-a spus Dumnezeu? Care exact a fost diferenţa dintre lucrarea făcută de Isus şi cea făcută de Ioan? Faptul că Ioan a fost cel care a pregătit calea pentru Isus a fost singurul motiv? Sau deoarece lucrul acesta fusese predestinat de Dumnezeu? Cu toate că Ioan a spus, de asemenea, „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor se apropieˮ şi că şi el a predicat Evanghelia Împărăţiei cerurilor, lucrarea lui nu a fost dezvoltată în continuare şi a constituit doar un început. În schimb, Isus a inaugurat o nouă epocă şi a încheiat-o pe cea veche, dar a şi împlinit legea Vechiului Testament. Lucrarea pe care a făcut-o El a fost mai mare decât cea a lui Ioan şi, mai mult, El a venit să răscumpere toată omenirea – a dus la capăt acea etapă a lucrării. În ceea ce-l priveşte pe Ioan, el doar a pregătit calea. Cu toate că lucrarea lui a fost importantă, că a vorbit mult şi acei discipoli care l-au urmat au fost numeroşi, lucrarea sa nu a făcut decât să aducă omului un nou început. De la el, omul nu a primit niciodată viaţă, calea sau adevăruri mai profunde, şi nici nu a dobândit prin el o înţelegere a vrerii lui Dumnezeu. Ioan a fost un mare profet (Ilie), care a pus noi baze pentru lucrarea lui Isus şi i-a pregătit pe cei aleşi; el a fost înainte-mergătorul Epocii Harului. Astfel de chestiuni nu pot fi desluşite pur şi simplu prin observarea aparenţelor umane normale proprii. Cu atât mai mult cu cât Ioan a făcut o lucrare destul de însemnată şi, în plus, a fost promis de Duhul Sfânt, iar lucrarea i-a fost sprijinită de Duhul Sfânt. Astfel, doar prin lucrarea pe care o fac poate cineva să le deosebească identităţile, căci nu există nicio modalitate de a-ți da seama de esenţa unui om după înfăţişarea sa exterioară, şi nici omul nu are cum să afle care este mărturia Duhului Sfânt. Lucrarea făcută de Ioan şi cea făcută de Isus nu erau asemănătoare şi aveau naturi diferite. Din aceasta stabileşte cineva dacă el este sau nu Dumnezeu. Lucrarea lui Isus a fost de a iniţia, a continua, a încheia şi a duce la îndeplinire. El a făcut toţi paşii aceştia, în timp ce lucrarea lui Ioan nu a fost decât de a crea un început. La început, Isus a răspândit Evanghelia şi a predicat calea pocăinţei şi, apoi, a continuat botezând oamenii, să-i vindece pe bolnavi şi să alunge demonii. În final, El a răscumpărat omenirea din păcat şi Şi-a încheiat lucrarea pentru toată epoca. De asemenea, a umblat peste tot, predicând omului şi răspândind Evanghelia Împărăţiei cerurilor. În privinţa aceasta, El şi Ioan au semănat, diferenţa fiind că Isus a vestit o nouă epocă şi a adus omului Epoca Harului. Din gura Lui s-au auzit cuvintele despre ce ar trebui să practice omul şi calea pe care ar trebui să o urmeze în Epoca Harului şi, în cele din urmă, El a terminat lucrarea de răscumpărare. Ioan nu ar fi putut niciodată să îndeplinească lucrarea aceasta. Aşa că Isus a făcut lucrarea lui Dumnezeu Însuşi şi El este Cel care e Dumnezeu Însuşi şi-L reprezintă direct pe Dumnezeu. Concepţiile omului spun că toţi aceia care sunt născuţi din făgăduinţă, din Duh, sprijiniţi de Duhul Sfânt şi care au deschis noi căi sunt Dumnezeu. Potrivit acestui raţionament, şi Ioan ar fi Dumnezeu, şi Moise, Avraam şi David… şi ei toţi ar fi Dumnezeu. Nu este aceasta o glumă perfectă?
Înainte de a-Şi face lucrarea de slujire, şi Isus a fost doar un om obişnuit, care acţiona în conformitate cu orice făcea Duhul Sfânt. Chiar dacă pe atunci era sau nu conştient de identitatea Lui, El S-a supus tuturor celor venite de la Dumnezeu. Duhul Sfânt nu I-a revelat niciodată identitatea înainte ca lucrarea Lui de slujire să înceapă. Abia după ce El Şi-a început lucrarea de slujire a abolit acele reguli şi legi, iar cuvintele Lui au devenit pline de putere şi autoritate abia după ce Şi-a început oficial lucrarea de slujire. Numai după ce Şi-a început lucrarea de slujire a început într-adevăr lucrarea Lui de a aduce o nouă epocă. Înainte de aceasta, Duhul Sfânt a rămas ascuns în El vreme de 29 de ani, timp în care El a reprezentat un simplu om şi a fost lipsit de identitatea lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu a început din momentul în care a început să lucreze şi să-Şi facă lucrarea de slujire, Şi-a făcut lucrarea potrivit planului Său lăuntric, fără a ţine cont de cât de multe ştia omul despre El, iar lucrarea pe care a făcut-o a fost reprezentarea directă a lui Dumnezeu Însuşi. Pe atunci, Isus i-a întrebat pe cei din jurul Lui „Cine ziceți că sunt Eu?ˮ Ei i-au răspuns „Tu eşti cel mai mare dintre profeţi şi tămăduitorul nostru excelent.ˮ Şi unii i-au răspuns „Tu eşti marele nostru preotˮ… I-au fost date tot felul de răspunsuri, unii spunând chiar că El era Ioan, că era Ilie. Apoi, Isus s-a întors către Simon Petru şi a întrebat „Dar tu cine zici că sunt?ˮ Petru I-a răspuns „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu.ˮ De atunci, oamenii au devenit conştienţi că El era Dumnezeu. Când identitatea I-a fost făcută cunoscută, Petru a fost cel care a devenit primul conştient de aceasta şi din gura lui s-a auzit. Apoi, Isus a spus „Ceea ce ai spus nu ți-a fost revelat de carne și sânge, ci de Tatăl Meu.ˮ În urma botezului Său, chiar dacă alţii ştiau sau nu aceasta, lucrarea pe care a făcut-o El a fost în numele lui Dumnezeu. El a venit pentru a-Şi face lucrarea, nu pentru a-Şi dezvălui identitatea. Abia după ce Petru a vorbit despre aceasta, a devenit identitatea Lui în mod deschis cunoscută oamenilor. Chiar dacă ai fost sau nu conştient că El era Dumnezeu Însuşi, când a venit vremea, El Şi-a început lucrarea. Şi, indiferent dacă ai ştiut sau nu, Şi-a continuat lucrarea ca înainte. Chiar dacă ai fi negat lucrul acesta, El Şi-ar fi făcut lucrarea şi ar fi dus-o la bun sfârşit când ar fi fost momentul potrivit. El a venit pentru a-Şi face lucrarea şi a-Şi săvârşi lucrarea de slujire, nu pentru ca omul să poată să-I cunoască trupul, ci pentru ca omul să-I primească lucrarea. Dacă nu ai reuşit să recunoşti faptul că etapa lucrării din ziua de astăzi este lucrarea lui Dumnezeu Însuşi, este pentru că îţi lipseşte viziunea. Totuşi, nu poţi să negi această etapă a lucrării; neputinţa ta de a o recunoaşte nu dovedeşte că Duhul Sfânt nu lucrează sau că lucrarea Lui este greşită. Există cei care chiar compară lucrarea din prezent cu cea a lui Isus din Biblie şi folosesc orice inconsecvenţă pentru a nega această etapă a lucrării. Nu e aceasta acţiunea unuia orbit? Lucrurile care sunt consemnate în Biblie sunt limitate; ele nu pot reprezenta în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. Cele Patru Evanghelii au mai puţin de o sută de capitole în total, în care sunt scrise un număr limitat de întâmplări, precum blestemul lui Isus asupra smochinului, cele trei lepădări de Domnul ale lui Petru, apariţia lui Isus în faţa ucenicilor după răstignirea şi învierea Lui, învăţături despre post, învăţături despre rugăciune, învăţături despre divorţ, naşterea şi genealogia lui Isus, numirea discipolilor de către Isus şi aşa mai departe. Totuşi, omul le prețuiește ca pe nişte comori, chiar comparând lucrarea de astăzi cu acestea. Ei chiar cred că toată lucrarea pe care a făcut-o Isus în viaţa Lui s-a limitat doar la atât, de parcă Dumnezeu ar fi fost în stare să facă doar atât şi nimic mai mult. Nu este acest lucru absurd?
Timpul pe care l-a avut Isus pe pământ a fost de treizeci şi trei de ani şi jumătate, adică El a trăit pe pământ treizeci şi trei de ani şi jumătate. Doar trei ani şi jumătate din acest timp au fost petrecuţi săvârşindu-Şi lucrarea de slujire; în rest, a dus o viaţă umană normală. La început, a participat la slujbele din sinagogă şi, acolo, a ascultat expunerea Scripturilor de către preoţi şi predicarea altora. A dobândit multe cunoştinţe despre Biblie: El nu S-a născut cu o astfel de cunoaştere, şi a dobândit-o numai prin citit şi ascultat. În Biblie e consemnat clar că le-a adresat întrebări învățătorilor din sinagogă la vârsta de doisprezece ani: Care erau profeţiile vechilor profeţi? Şi cum era cu legile lui Moise? Cu Vechiul Testament? Şi cum e cu oamenii care-L slujesc pe Dumnezeu în haine preoţeşti în templu?… El a pus multe întrebări, pentru că nici nu avea cunoştinţe şi nici nu înţelegea. Deşi a fost conceput de Duhul Sfânt, S-a născut ca un om cu totul obişnuit; fără a ţine seama de anume trăsături speciale pe care le avea, El era tot un om obişnuit. Înţelepciunea I-a sporit continuu, proporţional cu statura şi vârsta Lui, iar El a trecut prin fazele vieţii unui om obişnuit. În imaginaţia oamenilor, Isus nu a trăit nicio copilărie și nicio adolescenţă ; El a început să trăiască viaţa unui om în vârstă de treizeci de ani de îndată ce S-a născut şi a fost crucificat după încheierea lucrării Sale. Probabil că nu a trecut prin fazele vieţii unui om obişnuit; nici nu mânca, nici nu se însoţea cu alţi oameni, iar oamenilor nu le era uşor să-L zărească. Probabil că El era o aberație, care i-ar fi speriat pe cei care L-ar fi văzut, pentru că era Dumnezeu. Oamenii cred că Dumnezeu, care vine în trup, cu siguranţă nu trăieşte ca un om normal; ei cred că El este curat fără să fie nevoit să Se spele pe faţă sau pe dinţi, pentru că este o persoană sfântă. Nu sunt acestea pur şi simplu concepţiile omului? Biblia nu consemnează viaţa lui Isus ca om, ci doar lucrarea Lui, dar aceasta nu dovedeşte că El nu a avut o umanitate normală sau că nu a trăit o viaţă umană normală înainte de vârsta de treizeci de ani. El Şi-a început în mod oficial lucrarea la vârsta de 29 de ani, dar nu poţi să-I ştergi întreaga viaţă ca om, înainte de acea vârstă. Biblia doar a omis acea perioadă din consemnările proprii; deoarece era viaţa Lui ca om obişnuit, şi nu perioada lucrării Lui divine, nu a fost nevoie să fie consemnată. Deoarece, înainte de botezul lui Isus, Duhul Sfânt nu a lucrat în mod direct, ci doar L-a menţinut în viaţa Lui ca pe un om obişnuit până în ziua în care Isus trebuia să-Şi îndeplinească lucrarea de slujire. Deşi era Dumnezeu întrupat, El a trecut prin procesul maturizării, aşa cum o face un om obişnuit. Acest proces de maturizare a fost omis din Biblie. A fost omis deoarece nu putea oferi niciun mare sprijin creşterii omului în viaţă. Perioada dinainte de botezul Său a fost una ascunsă, în care El nu a făcut niciun semn şi nicio minune. Numai după botezul lui Isus Şi-a început El toată lucrarea de răscumpărare a omenirii, lucrare care abunda de har, adevăr, iubire şi îndurare. Începutul acestei lucrări a fost tocmai şi începutul Epocii Harului; din acest motiv, a fost consemnat şi transmis până în prezent. A fost pentru a deschide o cale de ieşire şi de a duce totul la îndeplinire pentru ca toţi aceia din Epoca Harului să umble pe calea Epocii Harului şi pe cea a crucii. Deşi iese din însemnările omului, totul este real, cu excepţia faptului că, pe alocuri, se găsesc mici erori. Chiar şi aşa, nu se poate spune că aceste însemnări sunt neadevărate. Lucrurile sunt cu totul factuale, doar că scriindu-le, oamenii au comis greşeli. Sunt unii care vor spune că, dacă Isus a fost unul cu o umanitate normală şi obişnuită, cum de a fost El în stare să facă semne şi minuni? Cele patruzeci de zile de ispită pe care le-a trăit Isus sunt un semn miraculos, unul pe care un om obişnuit nu ar fi în stare să-l facă. Cele patruzeci de zile ale Lui de ispită au fost în natura lucrării Duhului Sfânt; atunci, cum se poate spune că nu există niciun strop de supranatural în El? Abilitatea Lui de a face semne şi minuni nu dovedeşte că a fost un om transcendent, şi nu unul de rând; este doar faptul că Duhul Sfânt a lucrat într-un astfel de om obişnuit ca El, făcând astfel posibil ca El să înfăptuiască minuni şi o lucrare și mai mare. Înainte ca Isus să-Şi facă lucrarea de slujire sau, cum spune Biblia, ca Duhul Sfânt să Se pogoare asupra Lui, Isus nu a fost decât un om obişnuit şi în niciun fel supranatural. Când Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Lui, adică atunci când El Şi-a început lucrarea de slujire, a devenit plin de supranatural. În acest fel, omul ajunge să creadă că trupul întrupat al lui Dumnezeu nu are o umanitate normală şi, mai mult, crede greşit că Dumnezeu întrupat nu are nimic omenesc. În mod sigur, când Dumnezeu va veni pe pământ, lucrarea Lui şi tot ceea ce vede omul în El vor fi supranaturale. Ce vezi cu ochii tăi şi ce auzi cu urechile tale sunt toate supranaturale, deoarece lucrarea şi cuvintele Lui sunt de neînţeles şi de neatins pentru om. Dacă un lucru din ceruri este adus pe pământ, cum poate să fie altfel decât supranatural? Când tainele Împărăţiei cerurilor sunt aduse pe pământ, taine care sunt de neînţeles şi de neatins pentru om, care sunt prea minunate şi înţelepte – nu sunt toate supranaturale? Totuşi, ar trebui să ştii că, indiferent de cât de supranatural este, totul se desfăşoară în umanitatea Lui normală. Trupul întrupat al lui Dumnezeu este plin de umanitate; în caz contrar, El nu ar fi trupul întrupat al lui Dumnezeu. Isus a făcut multe minuni la vremea Lui. Ceea ce au văzut israeliţii din vremea aceea era plin de lucruri supranaturale; au văzut îngeri şi soli şi au auzit vocea lui Iahve. Nu au fost toate acestea supranaturale? Fără îndoială, astăzi există nişte duhuri rele care lucrează prin chestiuni supranaturale ca să-l înşele pe om; nu este decât o imitaţie din partea acestora pentru a înşela omul printr-o lucrare ce nu este făcută în prezent de Duhul Sfânt. Multe duhuri rele imită facerea minunilor şi vindecarea bolilor; acestea nu sunt decât lucrarea duhurilor rele, căci Duhul Sfânt nu mai face o astfel de lucrare în ziua de azi, şi toți aceia care imită lucrarea Duhului Sfânt din acel moment – sunt, într-adevăr, duhuri rele. Toată lucrarea desfăşurată în Israel pe atunci a fost o lucrare de natură supranaturală, numai că Duhul Sfânt nu lucrează acum astfel şi orice altă asemenea lucrare este fapta Satanei, tulburarea Satanei şi vine de la duhurile rele. Dar nu poţi spune că orice lucru supranatural vine de la duhurile rele – acest lucru ar depinde de epoca lucrării lui Dumnezeu. Gândeşte-te la lucrarea făcută de Dumnezeul întrupat în ziua de astăzi: ce aspect al acesteia nu este supranatural? Cuvintele Lui îţi sunt de neînţeles şi de neatins şi lucrarea pe care o face nu poate fi făcută de niciun om. Omul nu are cum să înţeleagă ceea ce înţelege El şi, în ceea ce priveşte cunoaşterea Lui, omul nu ştie de unde vine. Sunt unii care spun „Şi eu sunt obişnuit, la fel ca Tine, dar cum se face că nu ştiu ceea ce ştii Tu? Eu sunt mai în vârstă și mai bogat în experiență, însă cum poți Tu cunoaște ceea ce eu nu cunosc?” Toate acestea, în ceea ce-l priveşte pe om, sunt ceva ce omul nu poate atinge. Apoi, sunt cei care spun: „Nimeni nu știe de lucrarea care a fost îndeplinită în Israel; cum de Tu ştii? Nici măcar interpreţii Bibliei nu pot să ofere nicio explicaţie; cum de Tu ştii?ˮ Nu sunt toate acestea chestiuni ale supranaturalului? El nu a întâlnit nicio minune, totuşi, le ştie pe toate şi cuvintele Îi vin cu cea mai mare uşurinţă. Nu e acesta un lucru supranatural? Lucrarea Lui transcende ceea ce trupul poate să realizeze. Este inaccesibil gândirii oricărui om cu un trup de carne şi absolut de neimaginat pentru raţionamentul minţii omului. Cu toate că nu a citit niciodată Biblia, El înţelege lucrarea lui Dumnezeu în Israel. Şi, deşi stă pe pământ în timp ce vorbeşte, El vorbeşte despre tainele celui de-al treilea Cer. Când omul citeşte aceste cuvinte, va fi copleşit de acest sentiment: „ Nu e aceasta limba celui de-al treilea Cer?ˮ Nu sunt toate acestea chestiuni care depăşesc ceea ce un om obişnuit e în stare să realizeze? Pe atunci, când Isus a suferit patruzeci de zile de post, nu a fost ceva supranatural? Dacă spui că patruzeci de zile de post sunt, în toate cazurile, un lucru supranatural, un act al duhurilor rele, atunci nu L-ai condamnat pe Isus? Înainte de a-Şi face lucrarea de slujire, Isus era ca un om obişnuit. Şi El S-a dus la şcoală; altfel, cum ar fi putut să înveţe să scrie şi să citească? Când Dumnezeu S-a întrupat, Duhul era ascuns în trup. Cu toate acestea, fiind un om obişnuit, a fost necesar ca El să treacă printr-un proces de creştere şi maturizare, şi abia după maturizarea abilităţii Sale cognitive şi nu înainte de a fi în stare să discearnă lucrurile, a putut El fi considerat un om de rând. A putut să-Şi facă lucrarea de slujire doar după maturizarea umanităţii Sale. Cum putea să-Şi facă lucrarea de slujire câtă vreme umanitatea Lui normală era încă imatură şi judecata Sa greşită? Cu siguranţă nu putea să se aştepte de la El să-Şi facă lucrarea de slujire la vârsta de şase sau şapte ani! De ce nu S-a manifestat Dumnezeu deschis când S-a întrupat la început? A fost pentru că umanitatea trupului Său era încă imatură; procesele cognitive ale trupului Său, cât şi umanitatea normală a acestui trup nu Îi aparţineau pe deplin. Din acest motiv, a fost absolut necesar ca El să fie în posesia unei umanități normale şi unei judecăți sănătoase a unui om obişnuit – până în punctul în care a fost suficient de înzestrat pentru a Se angaja în lucrarea în trup – înainte să poată să-Şi înceapă lucrarea. Dacă nu ar fi fost potrivit pentru sarcină, ar fi fost necesar ca El să continue să crească şi să Se maturizeze. Dacă Isus Şi-ar fi început lucrarea la vârsta de şapte sau opt ani, nu L-ar fi privit omul ca pe un copil minune? Nu L-ar fi crezut toţi oamenii un copil? Cine L-ar fi considerat convingător? Un copil de şapte sau de opt ani, care nu era mai înalt decât estrada în spatele căreia stătea – era El potrivit să predice? Înainte ca umanitatea normală să I se maturizeze, nu era pregătit pentru această sarcină. În ceea ce priveşte umanitatea Lui, care era încă imatură, o bună parte a lucrării era, pur şi simplu, de neatins. Lucrarea Duhului lui Dumnezeu în trup este, de asemenea, guvernată de principii proprii. Numai atunci când este înzestrat cu umanitatea normală poate să-Şi realizeze lucrarea şi să-Şi asume sarcina Tatălui. Numai atunci poate să-Şi înceapă lucrarea. În copilăria Lui, Isus pur şi simplu nu a putut înţelege nimic despre multe întâmplate în vremuri străvechi şi doar întrebându-i pe învățători a ajuns să înţeleagă. Dacă Şi-ar fi început lucrarea de îndată ce ar fi învăţat să vorbească, cum I-ar fi fost posibil să nu facă greşeli? Cum poate Dumnezeu să facă paşi greşiţi? Prin urmare, Şi-a început lucrarea doar după ce a fost în stare să lucreze; nu a făcut nicio lucrare înainte de a fi pe deplin capabil să o întreprindă. La vârsta de 29 de ani, Isus era deja destul de matur şi umanitatea Lui suficientă încât să întreprindă lucrarea pe care trebuia să o facă. Abia atunci a început Duhul Sfânt, care rămăsese ascuns timp de treizeci de ani, să Se reveleze şi Duhul lui Dumnezeu a început să lucreze în El în mod oficial. Pe atunci, Ioan se pregătise vreme de şapte ani ca să-I deschidă calea şi, după încheierea lucrării sale, a fost aruncat în închisoare. Atunci, povara a căzut în întregime asupra lui Isus. Dacă El ar fi întreprins lucrarea aceasta la vârsta de 21 sau de 22 de ani, într-o vreme în care umanitatea Sa încă avea lipsuri, când abia intrase în prima parte a maturităţii, şi existau multe lucruri pe care încă nu le înţelegea, atunci nu ar fi fost în stare să preia controlul. Pe atunci, Ioan îşi făcuse deja lucrarea de ceva timp înainte ca Isus să-Şi înceapă lucrarea, vreme la care El era deja de vârstă mijlocie. La vârsta aceea, umanitatea Lui normală era suficientă pentru a întreprinde lucrarea pe care trebuia să o întreprindă. Acum, Dumnezeu întrupat are, de asemenea, umanitate normală şi, deşi departe de a fi matură în comparaţie cu voi, această umanitate, aşa cum este, e deja suficientă să-Şi întreprindă lucrarea. Circumstanţele care înconjoară lucrarea de astăzi nu sunt complet identice cu acelea din vremea lui Isus. De ce a ales Isus pe cei doisprezece ucenici? Totul a fost în sprijinul lucrării Lui şi potrivit cu aceasta. Pe de o parte, a fost pentru a pune baza lucrării Lui în acel moment, în vreme ce, pe de cealaltă parte, a procedat la fel pentru lucrarea Sa din zilele ce aveau să urmeze. În concordanţă cu lucrarea din acea vreme, a fost voia lui Isus să aleagă pe cei doisprezece ucenici, deoarece era voia lui Dumnezeu Însuşi. El credea că ar trebui să aleagă pe cei doisprezece ucenici şi apoi să-i conducă să predice peste tot. Dar, astăzi, nu e nevoie de aceasta printre voi! Când Dumnezeu întrupat lucrează în trup, sunt multe principii şi multe chestiuni pe care omul pur şi simplu nu le înţelege; omul îşi foloseşte constant noţiunile ca să cerceteze sau să-I ceară lucruri excesive lui Dumnezeu. Totuşi, până în ziua de astăzi, mulţi oameni nu sunt deloc conştienţi de faptul că a lor cunoaştere constă doar din propriile noţiuni. Indiferent de epoca sau de locul în care Dumnezeu este întrupat, principiile pentru lucrarea Sa în trup rămân neschimbate. El nu poate deveni trup şi, totuşi, să transcendă trupul în lucrarea Sa; cu atât mai puţin Se poate întrupa şi, totuşi, să nu lucreze în cadrul umanităţii normale a trupului. În caz contrar, semnificaţia întrupării lui Dumnezeu s-ar dizolva în nimic, iar Cuvântul devenit trup ar deveni cu totul lipsit de sens. Mai mult decât atât, numai Tatăl din ceruri (Duhul) ştie de întruparea lui Dumnezeu, şi nimeni altul, nici măcar trupul Însuşi sau solii cerului. Astfel, lucrarea lui Dumnezeu în trup este cu atât mai normală şi mai în măsură să demonstreze că într-adevăr Cuvântul a devenit trup, iar trupul înseamnă un om normal şi obişnuit.
Unii ar putea să se întrebe: De ce trebuie să fie epoca inaugurată de Dumnezeu Însuşi? O fiinţă creată nu poate sta în locul Său? Voi toţi sunteţi conştienţi că Dumnezeu Se întrupează doar în scopul explicit de a introduce o nouă epocă şi, desigur, când va introduce o nouă epocă, o va fi încheiat pe cea anterioară, în acelaşi timp. Dumnezeu este Începutul şi Sfârşitul; El Însuşi e Cel care-Şi pune lucrarea în mişcare şi, astfel, El Însuşi trebuie să fie Cel care încheie epoca anterioară. Aceasta este dovada că El îl învinge pe Satana şi cucereşte lumea. De fiecare dată când El Însuși lucrează printre oameni, e începutul unei noi bătălii. Fără începutul noii lucrări, o încheiere a celei vechi, în mod natural, nu ar exista. Şi atunci când nu există nicio încheiere a celei vechi, aceasta e dovada că lupta cu Satana încă nu s-a sfârşit. Omul poate să se elibereze complet de sub domeniul Satanei şi să dobândească o nouă viaţă şi un nou început, numai dacă Dumnezeu Însuşi vine şi îndeplinește o nouă lucrare în mijlocul oamenilor. În caz contrar, omul va trăi pentru totdeauna în epoca veche şi sub vechea influenţă a Satanei. Cu fiecare epocă condusă de Dumnezeu, o parte a omului este eliberată şi, astfel, omul avansează împreună cu lucrarea lui Dumnezeu spre o nouă epocă. Biruinţa lui Dumnezeu înseamnă o biruință pentru toţi cei care Îl urmează. Dacă rasa fiinţelor omeneşti create ar fi însărcinată cu încheierea epocii atunci, fie din punctul de vedere al omului sau al Satanei, aceasta nu ar fi decât un act de împotrivire sau trădare faţă de Dumnezeu, nu unul de ascultare de Dumnezeu, iar lucrarea omului ar deveni o unealtă pentru Satana. Satana poate fi pe deplin convins, doar dacă omul Îl ascultă şi-L urmează pe Dumnezeu, într-o epocă introdusă de Dumnezeu Însuși, căci aceea este datoria unei fiinţe create. Şi astfel Eu spun că voi trebuie doar să ascultaţi şi să urmaţi şi că nimic în plus nu vi se cere. Aceasta este ceea ce se înţelege prin faptul că fiecare se ține de datoria lui şi îşi îndeplineşte rolul respectiv. Dumnezeu Îşi face singur lucrarea şi nu are nevoie ca omul să o facă în locul Său, şi nici nu participă la lucrarea fiinţelor create. Omul îşi îndeplineşte datoria şi nu participă la lucrarea lui Dumnezeu. Numai aceasta este ascultare şi dovada înfrângerii Satanei. După ce Dumnezeu Însuşi termină de introdus noua epocă, nu mai coboară să lucreze El Însuși în mijlocul omenirii. Doar atunci va păşi omul în mod oficial în noua epocă pentru a-şi face datoria şi a-şi îndeplini misiunea ca fiinţă creată. Acestea sunt principiile care guvernează lucrarea, pe care nimeni nu poate să le încalce. Doar lucrul în acest mod e logic şi rațional. Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie făcută de Dumnezeu Însuşi. El este Cel care-Şi pune lucrarea în mişcare şi Cel care Şi-o încheie. El este Cel care plănuieşte lucrarea şi Cel care o gestionează şi, mai mult, El este Cel care aduce lucrarea la îndeplinire. Aşa cum se spune în Biblie, „Eu sunt Începutul și Sfârșitul; sunt Semănătorul și Secerătorul.ˮ Tot ceea ce ţine de lucrarea gestionării Sale e făcut de Dumnezeu Însuşi. El este Conducătorul planului de gestionare (planul mântuirii) de şase mii de ani; nimeni nu poate să facă lucrarea Lui în locul Său şi nimeni nu poate să-I încheie lucrarea, căci El este Cel care ţine totul în mâna Sa. De vreme ce a făcut lumea, El va conduce întreaga lume să trăiască în lumina Sa şi El va încheia, de asemenea, întreaga epocă, aducând astfel întregul Său plan la îndeplinire!
