1.4.20

Diferenţele esenţiale dintre Dumnezeul întrupat şi cei care sunt folosiţi de Dumnezeu


Versete din Biblie pentru referințe:

„Eu vă botez cu apă spre pocăinţă, dar după Mine vine Cel Ce este mai puternic decât mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-I duc sandalele! El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc” (Matei 3:11).

31.3.20

Cea Mai Frumoasa Muzica Crestina „Tristețea omenirii corupte”



Cele mai frumoase cantari crestine „Tristețea omenirii corupte”


Trecând prin vremuri cu Dumnezeu,
cine-a știut că Dumnezeu conduce tot,
destinul tuturor ființelor vii,
orchestrând, ghidând totul?
Mintea umană asta n-a cuprins
nu pentru că-s vagi căile lui Dumnezeu
sau că planul Său nu s-a realizat.
Pentru că sufletul și inima omului
sunt departe de Dumnezeu.
Chiar și când Îl urmează pe Dumnezeu,
chiar de nu pot vedea,
ei sunt tot în serviciul Satanei.

30.3.20

De ce nu folosește Dumnezeu omul pentru a-Și face lucrarea de judecată în zilele de pe urmă, ci trebuie să Se întrupeze și s-o facă El Însuși?



Versete din Biblie pentru referințe:

Căci Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului. […] şi I-a dat autoritate să facă judecată, pentru că este Fiul Omului” (Ioan 5:22-27).

29.3.20

Cea Mai Frumoasa Muzica Crestina „Chipul Regelui Împărăției este neasemuit de glorios”



Cele mai frumoase cantari crestine „Chipul Regelui Împărăției este neasemuit de glorios” 


Dumnezeu are-un nou început pe pământ.
El e glorificat pe pământ.
Datorită frumoasei ultime scene,
El Își exprimă pasiunea inimii.
Urmând ritmurile inimii Sale,
ape dansează și munții saltă,
iar valurile de recife se lovesc.
Ce-i în inima Lui e greu de exprimat.
Ce a plănuit a și făcut și a predestinat.
Și-i face pe oameni să vadă asta
și vrea ca ei să trăiască asta.
Venirea-mpărăției e-atât de minunată.
Victorios e Regele ei.

28.3.20

Ce este întruparea? Care e esența întrupării?


Versete din Biblie pentru referințe:

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1).

„Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:14).

Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

27.3.20

Cântec de laudă și închinare „Hristos al zilelor de pe urmă a adus Epoca Împărăției”



Poezii crestine „Hristos al zilelor de pe urmă a adus Epoca Împărăției”


Când Isus a venit în lumea oamenilor,
El Epoca Legii a încheiat
și a adus Epoca Harului.
În zilele de pe urmă, Dumnezeu din nou S-a Întrupat,
Epoca Harului El a-încheiat
și Epoca Împărăției a adus.
Cei care acceptă a doua întrupare a lui Dumnezeu
vor fi conduși în Epoca Împărăției și îndrumarea lui Dumnezeu ei vor avea.
După ce de păcatele sale omul a fost iertat,
Dumnezeu pentru a-l călăuzi S-a întors întrupat
de El spre noua epocă omul va fi îndrumat.
El a început lucrarea Sa de judecată
pentru a-l aduce pe om pe un tărâm mai înalt.

26.3.20

Însuși Domnul Isus a prorocit că Dumnezeu Se va întrupa în zilele de pe urmă și Se va arăta drept Fiul Omului pentru a lucra


Versete din Biblie pentru referințe:

Deci, fiţi pregătiţi şi voi, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi” (Luca 12:40).

Aşa cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului” (Matei 24:37).

Căci aşa cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului” (Matei 24:27).