de Lilan, Coreea de Sud
Dumnezeu Atotputernic spune: „Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a adevărului. Acest adevăr este cărarea prin care omul va dobândi viața și singura cărare prin care omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și va fi aprobat de Dumnezeu. Dacă nu cauți calea vieții oferite de Hristos în zilele de pe urmă, atunci nu vei obține niciodată aprobarea lui Isus și nu te vei califica niciodată să pășești prin porțile Împărăției cerurilor, deoarece tu ești atât o marionetă, cât și un prizonier al istoriei. Cei care sunt controlați de norme, de slove și sunt încătușați de istorie, nu vor fi niciodată capabili să dobândească viața și nu vor putea niciodată să câștige calea veșnică a vieții. Acest lucru se întâmplă deoarece tot ceea ce au ei este o apă tulbure de care s-au agățat timp de mii de ani, spre deosebire de apa vieții, care se revarsă din tron. […] Pașii lucrării lui Dumnezeu sunt uriași și puternici, precum valurile furtunoase și tunetele care bubuie – și, cu toate acestea, tu stai și aștepți pasiv pieirea, rămânând în nebunia ta, fără să faci nimic. În felul acesta, cum poți fi considerat cineva care urmează pașii Mielului? Cum poți justifica Dumnezeul, de care tu te agăți, ca pe un Dumnezeu mereu nou și niciodată bătrân? Și cum pot cuvintele din cărțile tale îngălbenite să te poarte către o nouă epocă? Cum pot ele să te conducă pentru a căuta pașii lucrării lui Dumnezeu? Și cum te pot duce ele sus în cer? Ceea ce ții în mâinile tale sunt slove care pot oferi doar o consolare temporară, nu adevărurile care sunt capabile să dea viață. Scripturile pe care le citești pot doar să îți îmbogățească limbajul, nu sunt cuvinte de înțelepciune care te pot ajuta să cunoști viața oamenilor, cu atât mai puțin căile care te pot conduce către desăvârșire. Oare aceste discrepanțe nu îți oferă un motiv de a reflecta? Oare nu îți permit să înțelegi tainele conținute în interior? Ești capabil să te oferi cerului pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu pe cont propriu? Fără venirea lui Dumnezeu, te poți ridica în cer să te bucuri de fericirea în familie cu Dumnezeu? Încă mai visezi acum? Îți sugerez atunci să te oprești din visare și să te uiți la cine lucrează acum, la cine săvârșește lucrarea de mântuire a omului în zilele de pe urmă. Dacă nu faci aceasta, nu vei obține niciodată adevărul și nu vei obține niciodată viața” („Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” din Cuvântul Se arată în trup). Acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic m-a făcut să mă gândesc la cum era credința mea înainte. Pentru că mă agățam de noțiuni religioase și de cuvintele Bibliei, aproape că am închis ușa mântuirii lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Dumnezeu a folosit mijloace extraordinare, astfel încât să pot fi suficient de norocoasă ca să-I aud glasul și să întâmpin întoarcerea Domnului.
Cu vreo doi ani în urmă, într-o dimineață, m-am trezit foarte devreme și am deschis Biblia de lângă perna mea. Am citit despre Domnul Isus, care îi dojenea pe farisei: „Isus a intrat în Templu şi i-a scos afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei şi le-a zis: „Este scris:«Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune», "dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari!” (Matei 21:12-13 ). Eram puțin tristă în vremea aceea. Consideram că starea de atunci a bisericii nu era deloc diferită de aceea de la templu, de la finele Epocii Legii. Pastorii și prezbiterii de la biserică spuneau mereu că noi, credincioșii, ar trebui să ne iubim unii pe alții, însă ei înșiși intrau mereu în dispute pline de invidie și se certau pe seama jertfelor. Ba chiar îi lăsau pe credincioși să-i mituiască ca să se roage pentru ei, iar uneori hotărau cât timp se vor ruga, în funcție de suma primită. Cei mai mulți dintre membrii bisericii erau pesimiști și slabi și, pe zi ce trecea, tot mai puțini oameni veneau la adunări. Pastorii și prezbiterii nu puneau suflet în predicile lor și nu căutau cum să păstorească bine turma Domnului, dar, cu toate acestea, nu se săturau niciodată să oficieze nunțile credincioșilor. Și pastorul din fosta mea biserică era așa, dar devenise o locație pentru nunți. Nu m-am putut abține să nu mă gândesc: „Pastorii și prezbiterii s-au abătut de la calea Domnului. Biserica are un aer complet laic. E întocmai ca la finele Epocii Legii, când templul era pustiu și devenise bârlogul hoților. Se va arăta Domnul acestui tip de biserică atunci când Se va întoarce?”
