de Liu Zhen, provincia Shandong
Mă numesc Liu Zhen. Am 78 de ani și sunt doar o creștină obișnuită din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu Atotputernic că m-a ales pe mine, o femeie în vârstă de la țară, care nu se distinge prin nimic deosebit în ochii lumii. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, m-am rugat lui Dumnezeu în fiecare zi, am ascultat recitări ale cuvântului lui Dumnezeu, m-am dus la adunări, am avut părtășie cu frații și surorile mele și, încet-încet, am început să pătrund unele adevăruri și să am o înțelegere limpede asupra anumitor lucruri. M-am simțit plină de bucurie și am trăit o fericire cum nu-mi mai fusese dat niciodată până atunci. Deoarece sunt bătrână și îmi este greu să merg pe jos, nu am putut să plec de acasă ca să particip la adunările de la biserică, așa că din grijă pentru mine, frații și surorile mele au ținut adunările la mine acasă. Nu au lipsit de la nicio adunare din cauza frigului iernii ori a căldurii verii, iar vântul, ploaia și zăpada nu i-au oprit niciodată să vină să mă viziteze și să aibă grijă de mine, așa bătrână cum sunt. Mai ales când citeam din cuvântul lui Dumnezeu, dacă era ceva ce nu înțelegeam, ei erau mereu răbdători și aveau părtășie cu mine despre acel lucru, și niciodată nu mă ignorau ori nu se uitau la mine de sus. Am fost adânc mișcată de acest lucru, fiindcă dacă nu ar fi fost iubirea lui Dumnezeu, cine mi-ar fi arătat atâta răbdare și afecțiune? În interacțiunile cu frații și surorile mele, am văzut că aceștia erau foarte diferiți de laici. Trăiau cu toleranță și iubire și puteau să-și deschidă inimile și să se trateze unii pe alții cu sinceritate, fără bariere sau distanță între ei. Erau la fel de apropiați ca o familie și acest lucru m-a făcut să mă simt și mai sigură cu privire la lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic. Pe măsură ce am început să înțeleg mai multe adevăruri, mi-am dat seama că ar trebui să-mi fac datoria de ființă creată, prin urmare am spus bisericii că doream să preiau îndatoriri. Întrucât vârsta mă împiedica să îndeplinesc cea mai mare parte a îndatoririlor, biserica mi-a desemnat totuși datoria de gazdă la mine acasă. Am acceptat, recunoscătoare față de Dumnezeu că mi-a încredințat o sarcină pe măsura puterilor mele. Și astfel m-am înțeles foarte bine cu frații și surorile mele și m-am simțit foarte ușurată atât trupește, cât și sufletește. De asemenea, m-am mai înzdrăvenit de unele boli de care sufeream, prin urmare am fost chiar și mai recunoscătoare lui Dumnezeu Atotputernic pentru bunătatea și mila Sa.
