11.3.21

Video de mărturie creștină 2020 „Expunerea unei false conducătoare: o luptă personală”

Video de mărturie creștină 2020 „Expunerea unei false conducătoare: o luptă personală”  

În interacțiunile lui Zheng Yi cu sora Li, o conducătoare a bisericii, ea descoperă că cea din urmă nu se ocupă de lucruri conform principiilor adevărului și nici nu acceptă observații din partea fraților și surorilor. Este o falsă conducătoare care nu acceptă adevărul. Zheng Yi vrea să o raporteze, dar este îngrijorată că asta ar ofensa-o pe sora Li, care va îi va face apoi zile negre. Ea este chinuită, într-o luptă interioară între practicarea adevărului și protejarea propriilor interese. Însă, prin judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, Zheng Yi își dă seama că, a se gândi numai la ea fără a susține principiile adevărului, este egoist și josnic. Ea află totodată că, în casa lui Dumnezeu, domnesc adevărul și dreptatea și nicio forță malefică asemeni falșilor conducători și antihriștilor nu are putere în casa lui Dumnezeu. Este, în cele din urmă, Zheng Yi capabilă să învingă asuprirea acestor forțe întunecate și să o raporteze pe falsa conducătoare? Vizionează Expunerea unei false conducătoare: o luptă personală pentru a afla.

10.3.21

Cuvântul lui Dumnezeu „Cunoscând lucrarea lui Dumnezeu astăziˮ

Cuvântul lui Dumnezeu „Cunoscând lucrarea lui Dumnezeu astăziˮ

A cunoaște lucrarea lui Dumnezeu în aceste vremuri este, în cea mai mare parte, a cunoaște care este principala lucrare de slujire a lui Dumnezeu întrupat în zilele de pe urmă și ce a venit El să facă pe pământ. Am menționat anterior în cuvintele Mele că Dumnezeu a venit pe pământ (în zilele de pe urmă) pentru a da un exemplu înainte de a pleca. Cum dă Dumnezeu acest exemplu? Rostind cuvinte, lucrând și vorbind pe tot pământul. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă; El doar vorbește, astfel încât pământul devine o lume a cuvintelor, astfel încât fiecare persoană este alimentată și luminată de cuvintele Sale și astfel este trezit duhul omului și el este lămurit asupra vedeniilor. În timpul zilelor de pe urmă, Dumnezeu întrupat a venit pe pământ mai ales pentru a rosti predici. Când a venit Isus, El a răspândit Evanghelia Împărăției Cerurilor și a realizat lucrarea răscumpărării răstignirii. El a pus capăt Epocii Legii și a abolit toate lucrurile vechi. Sosirea lui Isus a încheiat Epoca Legii și a inaugurat Epoca Harului. Sosirea lui Dumnezeu întrupat al zilelor de pe urmă a dus la sfârșitul Epocii Harului. El a venit în special ca să predice cuvintele Sale, să folosească cuvinte pentru a face omul desăvârșit, pentru a-l ilumina și lumina pe om și pentru a înlătura locul Dumnezeului nedeslușit din inima omului. Acesta nu este stadiul lucrării pe care Isus l-a făcut atunci când a venit. Când a venit, El a făcut multe minuni, a vindecat bolnavii și a scos demoni și a înfăptuit lucrarea răscumpărării răstignirii. Drept urmare, în concepțiile sale, omul crede că așa ar trebui să fie Dumnezeu. Pentru că atunci când a venit Isus, El nu a lucrat la înlăturarea imaginii Dumnezeului nedeslușit din inima omului; când a venit, El a fost răstignit, a vindecat bolnavii și a scos demoni și a răspândit Evanghelia Împărăției Cerurilor. Într-o anumită privință, întruparea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă înlătură locul ocupat de Dumnezeul nedeslușit în concepțiile omului, astfel încât nu mai există imaginea Dumnezeului nedeslușit în inima omului. Prin cuvintele și lucrările Sale reale, mișcarea Lui pe tot pământul și lucrarea excepțional de reală și normală pe care El o face printre oameni, El face ca omul să cunoască realitatea lui Dumnezeu și îndepărtează locul Dumnezeului nedeslușit în inima omului. În altă privință, Dumnezeu folosește cuvintele rostite de trupul Lui pentru a face omul complet și a îndeplini toate lucrurile. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu o va îndeplini în zilele de pe urmă.

9.3.21

Film creștin 2020 „Culegând bucurie în toiul suferinței” Cum trece o creștină prin încercarea bolii

Film creștin 2020 „Culegând bucurie în toiul suferinței” Cum trece o creștină prin încercarea bolii

Zhong Xinming este o conducătoare a bisericii, capabilă să îndure suferința pentru datoria ei și deopotrivă conștiincioasă și responsabilă. Deși are probleme cu spatele, continuă să-și facă datoria în ciuda durerii. Cu toate acestea, starea ei se înrăutățește, iar după un control la spital, descoperă că are hernie de disc la vertebrele 4 și 5. Dacă nu face imediat tratament, ar putea ajunge imobilizată la pat. E puțin îngrijorată din cauza asta, dar crede că s-a îmbolnăvit cu permisiunea lui Dumnezeu și că El o încearcă, testându-i credința și devotamentul. Ea crede că, atât timp cât respectă tratamentul și continuă să-și facă datoria, Dumnezeu sigur o va proteja. Dar, pe măsură ce trece timpul, starea ei se înrăutățește din ce în ce mai mult și e în pericol să ajungă paralizată în orice moment. Cum iese cu bine din încercarea acestei boli? Și cum culege bucurie în cele din urmă? Urmăriți Bucurie în toiul suferinței pentru a afla.

8.3.21

Cuvântul lui Dumnezeu „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însușiˮ (II) Partea a șasea

Cuvântul lui Dumnezeu „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însușiˮ (II) Partea a șasea

Mărturia lui Iov Îl consolează pe Dumnezeu

Dacă vă spun acum că Iov este un om minunat, e posibil să nu fiți capabili de a aprecia înțelesul acestor cuvinte și este posibil să nu percepeți sentimentul de la baza motivului pentru care am vorbit despre toate aceste lucruri; dar așteptați până în ziua în care ați experimentat aceleași încercări ca Iov sau unele asemănătoare, când ați trecut prin greutăți, când ați experimentat personal încercările aranjate pentru voi de Dumnezeu, când dați tot ce puteți și îndurați umilință și greutăți pentru a izbândi asupra Satanei și a fi mărturie pentru Dumnezeu în mijlocul ispitelor – atunci veți putea aprecia înțelesul acestor cuvinte pe care le rostesc. În acel moment, vei simți că ești cu mult inferior lui Iov, vei simți cât de minunat e Iov și cât e de vrednic să fie imitat; când vine acel moment, vei realiza cât de importante sunt acele cuvinte clasice rostite de Iov pentru un om care este corupt și care trăiește în aceste timpuri, și vei realiza cât de dificil este pentru oamenii de astăzi să realizeze ce a realizat Iov. Când vei simți că este dificil, vei aprecia cât de neliniștită și îngrijorată este inima lui Dumnezeu, vei aprecia cât de mare este prețul plătit de Dumnezeu pentru câștigarea unor astfel de oameni și cât de prețios este ceea ce Dumnezeu face și sacrifică pentru omenire. Acum că ați auzit aceste cuvinte, îl înțelegeți cu acuratețe și îl apreciați în mod corect pe Iov? În ochii voștri, a fost Iov un om pe deplin desăvârșit și neprihănit, care se temea de Dumnezeu și respingea răul? Cred că majoritatea oamenilor vor spune, cu siguranță, da. Căci faptele pe care Iov le-a făcut și dezvăluit nu pot fi negate nici de om, nici de Satana. Ele sunt cea mai puternică dovadă a triumfului lui Iov asupra Satanei. Această dovadă a fost făcută de Iov și a fost prima mărturie primită de Dumnezeu. Prin urmare, când Iov a triumfat în ispitirile Satanei și a fost mărturie pentru Dumnezeu, El a văzut speranță în Iov și inima Sa a fost consolată de Iov. De la creație până la Iov, aceasta a fost prima dată când Dumnezeu a experimentat cu adevărat ce era consolarea și ce însemna să fie consolat de om și aceasta era prima dată când El văzuse și câștigase o mărturie adevărată, care fusese făcută pentru El.

7.3.21

Video de mărturie creștină 2020 „Un leac pentru invidie”

Video de mărturie creștină 2020 „Un leac pentru invidie”

Pe parcursul colaborării cu o colegă din biserică, protagonista observă că aceasta este mai capabilă decât ea și privită cu apreciere de către ceilalți frați și surori. Trăind într-o stare de invidie, ea se angajează în intrigi meschine și luptă pentru renume și profit. Deși este un mod foarte dureros de a trăi, ea pur și simplu nu se poate sustrage de la acesta, trăind astfel într-o mare suferință. Dar, supunându-se judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu Atotputernic, ea dobândește puțină înțelegere despre natura ei satanică, arogantă, egoistă și josnică. De asemenea, cuvintele lui Dumnezeu îi furnizează calea spre rezolvarea invidiei și alungarea firii sale corupte. Când se leapădă de trup și practică adevărul așa cum i-o cere Dumnezeu, ea dobândește un sentiment de liniște interioară și pace, devenind capabilă să trăiască o oarecare asemănare umană.

6.3.21

Cuvântul lui Dumnezeu „Cele zece decrete administrative care trebuie respectate de aleșii lui Dumnezeu în Epoca Împărățieiˮ

Cuvântul lui Dumnezeu „Cele zece decrete administrative care trebuie respectate de aleșii lui Dumnezeu în Epoca Împărățieiˮ

1. Omul nu ar trebui să se preamărească, nici să se înalțe pe sine. El ar trebui să se închine și să-L înalțe pe Dumnezeu.

2. Ar trebui să faci orice este benefic pentru lucrarea lui Dumnezeu, și să nu faci nimic care este în detrimentul intereselor lucrării lui Dumnezeu. Ar trebui să aperi numele lui Dumnezeu, mărturia lui Dumnezeu și lucrarea lui Dumnezeu.

5.3.21

Film creștin | Cronicele persecuției religioase din China „Cicatrici”

Film creștin | Cronicele persecuției religioase din China „Cicatrici”

De când a ajuns la putere în China continentală în 1949, Partidul Comunist Chinez a persecutat continuu credințele religioase. A arestat și a ucis frenetic creștini, a expulzat și a abuzat misionarii care activau în China, a confiscat și a distrus nenumărate copii ale Bibliei, a închis și a demolat clădirile bisericilor și a încercat în zadar să extermine toate bisericile de casă. Acest documentar spune adevărata poveste a lui Cheng Rui, o creștină de origine chineză și o conducătoare în Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, care este arestată și întemnițată de PCC pentru credința ei. În 2009, în timpul unui alt val al PCC de persecuție frenetică a Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, Cheng Rui este pusă, în secret, sub supraveghere și apoi arestată, după care îndură torturi brutale, inumane, umilințe de neînchipuit și o viață sumbră și nedreaptă în închisoare.