31.5.20

Capitolul 5 Adevărurile despre întruparea lui Dumnezeu

5. Cele două întrupări încheie semnificația întrupării

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Prima întrupare a fost pentru a răscumpăra omul din păcat, de a-l răscumpăra cu ajutorul trupului material al lui Isus, adică, El l-a mântuit pe om de pe cruce, dar firea satanică pervertită tot a rămas în om. A doua întrupare nu mai este pentru a sluji ca o jertfă de păcat, ci, mai degrabă, pentru a mântui pe deplin pe cei care au fost răscumpărați din păcat. Acest lucru este făcut astfel încât cei care au fost iertați să poată fi eliberați de păcatele lor și făcuți pe deplin neprihăniţi și, prin dobândirea unei firi schimbate, să se elibereze de influența întunericului Satanei și să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu.

30.5.20

Expoziție de fotografie: „Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic și dezvoltarea Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic”



Domnul Isus a prorocit: „Iată, Eu vin curând!” (Apocalipsa 22:7).(NTLR®) „Căci aşa cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului” (Matei 24:27).(NTLR®) „Căci aşa cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului la cealaltă, tot aşa va fi şi cu Fiul Omului (în ziua Sa)! Dar mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie respins de această generaţie” (Luca 17:24-25).(NTLR®) „Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!” (Apocalipsa 2:7).(NTLR®) Astăzi, toate aceste profeții ale Domnului Isus au fost îndeplinite.

29.5.20

Mărturia unei creștine: cum a depășit tentația de a avea o aventură (Partea 1)

de Xiyue, regiunea Henan

Într-o seară, Jingru își făcea curat în casă.

„Țâr, țâr.” Telefonul a început să sune. Ea a răspuns la telefon și o voce ciudată, dar familiară i-a răsunat în ureche: „Bună! Sunt Wang Wei. Ești acasă!”

„Wang Wei?” Jingru era oarecum uimită: de ce o suna acum, după atât de mulți ani?

„Da… sunt acasă. Ce s-a întâmplat?” a întrebat Jingru surprinsă.

28.5.20

Cantari crestine 2020 „Consecințele faptului că omenirea a pierdut îndrumarea lui Dumnezeu”



Cantari crestine 2020 „Consecințele faptului că omenirea a pierdut îndrumarea lui Dumnezeu”


Introducere

Din momentul în care omul a început să aibă științele sociale,
mintea sa a fost ocupată de știință și cunoaștere.
Apoi, știința și cunoașterea au devenit instrumente pentru guvernarea omenirii
și nu a mai rămas suficient loc pentru ca omul să-L venereze pe Dumnezeu
și nu au mai rămas condiții favorabile pentru venerarea Lui.

27.5.20

Capitolul 5 Adevărurile despre întruparea lui Dumnezeu


4. Omenirea stricată are mai multă nevoie de mântuirea Dumnezeului întrupat

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Mântuirea omului de către Dumnezeu nu este făcută direct, folosind metoda și identitatea Duhului, deoarece Duhul Său nu poate fi nici atins, nici văzut de către om, şi de care omul nici nu se poate apropia. Dacă El ar încerca să-l mântuiască pe om, în mod direct, folosind metoda Duhului, omul ar fi incapabil să primească mântuirea Lui. Dacă Dumnezeu nu ar îmbrăca forma exterioară a unui om creat, nu ar exista nicio cale ca omul să primească această mântuire.

26.5.20

Lumina lui Dumnezeu mă îndrumă printre greutăți

de Zhao Xin, provincia Sichuan


Când eram copil, trăiam la munte. Nu prea văzusem lumea și nici nu aveam vreo năzuință mai mare. M-am căsătorit și am avut copii; cei doi fii ai mei au crescut și au devenit rezonabili și ascultători, iar soțul meu a fost un om harnic. Chiar dacă nu am avut niciodată prea mulți bani, am trăit împreună, în armonie, ca o familie, iar eu m-am simțit foarte fericită și mulțumită. În 1996, m-am îmbolnăvit brusc de o afecțiune gravă, lucru care m-a făcut să dobândesc credință în Domnul Isus. De atunci, am citit frecvent Biblia și am participat activ la adunările din biserică. Spre uimirea mea, boala a început să mi se vindece treptat și, prin urmare, credința mea de a-L urma pe Domnul Isus a sporit și mai mult.

25.5.20

Cuvântul lui Dumnezeu „Cui îi ești credincios?”

Cuvântul lui Dumnezeu „Cui îi ești credincios?”

Dumnezeu Atotputernic spune: „M-ați urmat în toți acești mulți ani, dar nu mi-ați dat niciodată o iotă de loialitate. Mai degrabă, ați gravitat în jurul celor pe care îi iubiți și lucrurilor care vă plac, atât de mult încât să le țineți aproape de inimile voastre și să nu le lepădați niciodată, indiferent de timp și loc. […]