28.2.19

2. Trebuie să cunoașteți scopul celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
Scopul celor trei etape ale lucrării este mântuirea întregii omeniri – ceea ce înseamnă completa mântuire a omului de sub domeniul Satanei. Cu toate că fiecare dintre cele trei etape ale lucrării are un obiectiv și o semnificație diferite, fiecare este parte a lucrării de mântuire a omenirii și este o lucrare de mântuire diferită, desfășurată conform cerințelor omenirii. […]
Când întreaga gestionare a lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, Dumnezeu va clasifica toate lucrurile după felul lor. Omul a fost făcut de mâinile Creatorului și, în final, El trebuie să-l întoarcă complet pe om sub stăpânirea Lui; aceasta este încheierea celor trei etape ale lucrării. […]
Când cele trei etape ale lucrării ajung la final, va fi făcut un grup al acelora care depun mărturie pentru Dumnezeu, un grup al celor care-L cunosc pe Dumnezeu. Acești oameni Îl vor cunoaște cu toții pe Dumnezeu și vor fi în stare să pună adevărul în practică. Ei vor poseda umanitate și rațiune și vor cunoaște cu toții cele trei etape ale lucrării de mântuire a lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea care va fi realizată la sfârșit și acești oameni sunt cristalizarea lucrării de gestionare de 6000 de ani și sunt cea mai puternică mărturie a înfrângerii finale a Satanei.
din „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Întregul Meu plan de gestionare (planul mântuirii), un plan ce se întinde pe o perioadă de 6.000 de ani, cuprinde trei etape, sau trei epoci: Epoca Legii de la începuturi; Epoca Harului (care este şi Epoca Mântuirii) şi Epoca Împărăţiei în ultimele zile. Lucrarea Mea în aceste trei epoci diferă în conţinut în funcţie de specificul fiecărei epoci, dar în fiecare etapă este în concordanţă cu nevoile omului – sau pentru a fi mai exact, este făcută în funcţie de şiretlicurile pe care Satana le angajează în războiul pe care-l port cu el. Scopul lucrării Mele este de a-l înfrânge pe Satana, pentru a se face manifestată înţelepciunea şi atotputernicia Mea, de a demasca toate şiretlicurile Satanei şi în acest mod de a mântui întreaga rasă umană care trăieşte sub sfera lui. Este de a arăta înţelepciunea şi atotputernicia Mea şi în acelaşi timp de a dezvălui urâţenia insuportabilă a Satanei. Mai mult, este pentru a învăţa creaţiile Mele să facă diferenţa între bine şi rău, să ştie că Eu sunt Cârmuitorul tuturor lucrurilor, pentru a vedea limpede că Satana este duşmanul umanităţii, cel mai josnic, cel mai rău, şi pentru a ştii cu o certitudine absolută diferenţa dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună, sfințenie și ticăloșie şi ce este măreţ şi ce este josnic. În acest fel, umanitatea ignorantă va putea să stea mărturie pentru Mine că nu sunt Eu cel care a corupt umanitatea, şi doar Eu – Domnul Facerii – pot să salvez umanitatea, să ofer omului lucruri pentru bucuria lui; şi vor ajunge să ştie că Eu sunt Cârmuitorul tuturor lucrurilor, iar Satana este doar una dintre făpturile pe care Le-am creat şi care mai apoi s-au întors împotriva Mea.
din „Povestea adevărată din spatele lucrării în Epoca Răscumpărării” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Esența lucrării gestionării lui Dumnezeu este pentru mântuirea omenirii. Omenirea de la începuturi a fost în mâinile lui Dumnezeu, însă, din cauza tentației și a corupției Satanei, omul a fost constrâns de acesta și a căzut în mâinile celui rău. Prin urmare, Satana a devenit obiectul care trebuie învins în lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Deoarece Satana a pus stăpânire pe om și pentru că omul este parte a întregii gestionări a lui Dumnezeu, dacă omul va fi salvat, atunci trebuie smuls înapoi din mâinile Satanei, adică omul trebuie recuperat după ce a fost ținut prizonier de Satana. Satana este învins prin schimbările din vechea fire a omului, care îi redau rațiunea inițială și astfel, omul, care a fost luat prizonier, poate fi smuls înapoi din mâinile Satanei. Dacă omul este eliberat de influența și constrângerea Satanei, Satana va fi făcut de ocară, omul va fi în cele din urmă recuperat, iar Satana va fi învins. Și pentru că omul a fost eliberat de sub influența întunecată a Satanei, va deveni prada de război a acestei întregi bătălii, iar Satana va deveni obiectul care va fi pedepsit odată cu încheierea bătăliei, după care întreaga lucrare de salvare a omenirii va fi finalizată.
din „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Aceasta este gestionarea lui Dumnezeu: să dea omenirea Satanei – o omenire care nu știe ce este Dumnezeu, ce este Creatorul, cum să se închine lui Dumnezeu și de ce este necesar să se supună lui Dumnezeu – și să dea frâu liber corupției Satanei. Pas cu pas, Dumnezeu recuperează apoi omul din mâinile Satanei, până când omul se închină pe deplin lui Dumnezeu și îl respinge pe Satana. Aceasta este gestionarea lui Dumnezeu. Toate acestea sună ca o poveste mitică; și pare uimitor. Oamenii simt că este ca o poveste mitică, și asta pentru că nu au nicio bănuială despre cât de multe s-au petrecut cu omul în ultimele câteva mii de ani, cu atât mai puțin știu câte povestiri au existat în întinderea acestui univers. Mai mult decât atât, asta pentru că ei nu pot aprecia lumea mai surprinzătoare și mai înfricoșătoare care există dincolo de lumea materială, dar pe care ochii lor muritori îi împiedică să o vadă. Pare de neînțeles pentru om, și asta pentru că omul nu înțelege semnificația mântuirii omenirii de către Dumnezeu și semnificația lucrării de gestionare a lui Dumnezeu, și nu înțelege cum vrea Dumnezeu, în cele din urmă, să fie omenirea. Este o omenire asemănătoare cu Adam și Eva, necoruptă de Satana? Nu! Gestionarea lui Dumnezeu este pentru a câștiga un grup de oameni care se închină lui Dumnezeu și se supun Lui. Această omenire a fost coruptă de Satana, dar nu mai vede pe Satana ca fiind tatăl ei; ea recunoaște chipul urât al Satanei și îl respinge și vine înaintea lui Dumnezeu pentru a accepta judecata și mustrarea Sa. Ea știe ce este urât și cum contrastează cu ceea ce este sfânt și recunoaște măreția lui Dumnezeu și răul Satanei. O astfel de omenire nu va mai lucra pentru Satana, nici nu se va închina Satanei, nici nu va proslăvi pe Satana. Asta pentru că sunt un grup de oameni care au fost cu adevărat câștigați de Dumnezeu. Aceasta este semnificația gestionării omenirii de către Dumnezeu. […]
Dragostea și compasiunea lui Dumnezeu pătrund în fiecare detaliu al lucrării Sale de gestionare și, indiferent dacă oamenii sunt capabili sau nu să înțeleagă intențiile bune ale lui Dumnezeu, El continuă să facă neobosit lucrarea pe care intenționează să o ducă la bun sfârșit. Indiferent de cât de mult înțeleg oamenii din gestionarea lui Dumnezeu, beneficiile și asistența lucrării făcute de Dumnezeu pot fi apreciate de toți. Poate că astăzi nu ai simțit nici dragostea, nici viața oferite de Dumnezeu, dar atâta timp cât nu-L părăsești pe Dumnezeu și nu renunți la hotărârea ta de a căuta adevărul, atunci va fi întotdeauna o zi când Dumnezeu îți va zâmbi. Căci scopul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu este de a recupera omenirea care se află sub stăpânirea Satanei, nu de a abandona omenirea care a fost coruptă de Satana și care se opune lui Dumnezeu.
din „Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Dumnezeu a creat omenirea și a așezat-o pe pământ, pe care El a condus-o până în ziua de azi. Apoi, El a mântuit omenirea și a servit ca jertfă de păcat pentru omenire. În final, El tot trebuie să cucerească omenirea, să salveze cu totul omenirea și să-i restituie asemănarea inițială. Aceasta este lucrarea în care S-a angajat El de la început la sfârșit – de a-i reda omului imaginea și asemănarea sa inițială. El Își va întemeia împărăția și va restitui asemănarea originală a omului, însemnând că El Îşi va restaura autoritatea pe pământ și în toată creația. Omul și-a pierdut inima temătoare de Dumnezeu după ce a fost corupt de Satana și și-a pierdut acea funcție pe care ar trebui să o aibă una dintre creaturile lui Dumnezeu, devenind un inamic nesupus lui Dumnezeu. Omul a trăit sub stăpânirea Satanei și a urmat ordinele Satanei; astfel, Dumnezeu nu a avut cum să lucreze printre creaturile Sale și a fost incapabil, cu atât mai mult, să câștige frica din partea creaturilor Sale. Omul a fost creat de Dumnezeu și ar trebui să-L slăvească pe Dumnezeu, dar, de fapt, I-a întors spatele și l-a venerat pe Satana. Satana a devenit idolul în inima omului. Astfel, Dumnezeu Și-a pierdut locul în inima omului, cu alte cuvinte, a pierdut semnificația creării omului de către El și, pentru a o restabili, trebuie să restabilească asemănarea inițială a omului și să scape omul de natura sa coruptă. Pentru a-l recupera pe om de la Satana, El trebuie să-l salveze pe om de păcat. Doar așa poate să restabilească treptat asemănarea inițială a omului și funcția inițială a acestuia și, în cele din urmă, să-Şi restaureze Împărăţia. Distrugerea supremă a acelor fii ai nesupunerii va fi săvârșită, de asemenea, pentru a-i permite omului să-L slăvească mai bine pe Dumnezeu și să trăiască mai bine pe pământ. Din moment ce Dumnezeu l-a creat pe om, El îl va face pe om să-L slăvească; iar pentru că vrea să-i redea omului funcția inițială, i-o va reda complet și fără nicio alterare. Restaurarea autorității Sale înseamnă a-l face pe om să-L slăvească și să-L asculte; înseamnă că El îl va face pe om să trăiască datorită Lui și îi va face pe dușmanii Săi să piară datorită autorității Sale; înseamnă că va face ca fiecare parte din El să persiste în omenire, și fără nicio rezistență din partea omului. Împărăția pe care vrea să o întemeieze este propria Sa împărăție. Umanitatea pe care Și-o dorește este una care-L slăvește, una care Îi este pe deplin supusă și care Îi poartă gloria. Dacă El nu va salva umanitatea coruptă, sensul creării omului de către El se va spulbera; nu va mai avea autoritate în rândul oamenilor, iar împărăția Lui nu va mai putea exista pe pământ. Dacă El nu-i va distruge pe acei dușmani care nu I se supun, nu-Și va putea obține gloria completă, nici nu va putea să-Și întemeieze împărăția pe pământ. Acestea sunt simbolurile finalizării lucrării Sale și simbolurile finalizării marii realizări ale Sale: de a distruge în totalitate pe aceia dintre oameni care nu Îi sunt supuși și de a le oferi odihnă celor care au fost desăvârşiţi. Când umanității i se va reda asemănarea originală, când umanitatea va putea să-și îndeplinească respectivele datorii, să-și păstreze locul și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu, Dumnezeu va fi obținut pe pământ un grup de oameni care Îl venerează și de asemenea, va fi întemeiat o Împărăție pe pământ, care Îl venerează. El va avea victorie eternă pe pământ și aceia care I se opun vor pieri pentru toată eternitatea. Aceasta va restaura intențiile Sale originale în crearea omului; Îi va restaura intenția în crearea tuturor lucrurilor și, de asemenea, Îi va restaura autoritatea pe pământ, autoritatea Lui printre toate lucrurile și printre dușmanii Săi. Acestea sunt simbolurile victoriei Sale totale. De acum înainte, umanitatea va intra în odihnă și va intra într-o viață care urmează calea cea dreaptă. Dumnezeu, de asemenea, va intra în odihna eternă cu omul și va intra într-o viață eternă, împărțită de Dumnezeu și de om. Murdăria și neascultarea de pe pământ vor dispărea, ca și tânguirea. Tot ce se opune pe pământ lui Dumnezeu nu va exista. Doar Dumnezeu și acei oameni pe care El i-a mântuit vor rămâne; doar creația Lui va rămâne.
din „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Când omul intră în destinația eternă, omul I se va închina Creatorului, iar datorită faptului că omul a câștigat mântuirea și a intrat în eternitate, omul nu va urmări niciun obiectiv și, mai mult decât atât, nici nu va trebui să se îngrijoreze de asaltul Satanei. În acest moment, omul își va cunoaște locul și își va îndeplini misiunea, și chiar dacă nu este mustrat sau judecat, fiecare își va îndeplini datoria. În acel moment, omul va fi o făptură, atât în identitate, cât și în statut. Nu va mai exista o distincție între superior și inferior; fiecare persoană doar va îndeplini o funcție diferită. Totuși, omul va trăi în continuare într-o destinație a omenirii potrivită și ordonată, omul își va îndeplini datoria de dragul de a se închina Creatorului, iar o omenire ca aceasta va fi omenirea eternității. În acel moment, omul va fi câștigat o viață luminată de Dumnezeu, o viață sub protecția și grija lui Dumnezeu și o viață împreună cu Dumnezeu. Omenirea va duce o viață normală pe pământ și întreaga omenire va intra pe calea cea dreaptă. Planul de gestionare (planul mântuirii) de 6 000 de ani îl va fi învins cu totul pe Satana, ceea ce înseamnă că Dumnezeu va fi recuperat imaginea inițială a omului după crearea lui și, astfel, intenția originală a lui Dumnezeu va fi fost îndeplinită.
din „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Gestionarea omului este slujba Mea și, mai mult, cucerirea lui de către Mine este ceva care a fost rânduit când am creat lumea. Oamenii s-ar putea să nu știe că îi voi cuceri complet în zilele de pe urmă și s-ar putea și ca ei să nu fie conştienţi că dovada înfrângerii lui Satana de către Mine este cucerirea răzvrătiților din rândul omenirii. Dar, când dușmanul Meu s-a alăturat luptei cu Mine, i-am spus deja că voi deveni cuceritorul acelora pe care Satana i-a luat captivi și i-a făcut copiii și slujitorii lui loiali, cei care îi supraveghează casa. […] Omenirea, călcată sub picioarele lui Satana cu mult timp în urmă, a fost de la început un actor care a preluat imaginea lui Satana – și, mai mult decât atât, întruparea lui Satana, servind ca dovadă care mărturisește pentru Satana, tare și clar. Cum poate o astfel de rasă umană, o grămadă de deșeuri degenerate și un astfel de descendent al acestei familii corupte omenești, să dea mărturie pentru Dumnezeu? De unde vine slava Mea? De unde poate începe să vorbească cineva despre mărturia Mea? Căci vrăjmașul care, corupând omenirea, stă împotriva Mea, a luat deja omenirea – omenirea pe care am creat-o cu mult timp în urmă și care a fost plină de slava Mea și trăirea Mea – și a spurcat-o. Mi-a smuls gloria și a impregnat omul numai cu o otravă strâns legată de urâciunea lui Satana și zeamă din fructul pomului cunoașterii binelui și răului. […] Eu voi lua înapoi slava Mea, voi lua înapoi mărturia Mea care există între oameni și tot ceea ce Mi-a aparținut odată și pe care Eu le-am dat omenirii demult – voi cuceri complet omenirea. Cu toate acestea, tu ar trebui să știi, oamenii pe care i-am creat erau oameni sfinți care Îmi purtau chipul și slava. Ei nu au aparținut lui Satana și nu au fost supuși călcării sale în picioare, ci au fost pur și simplu o manifestare a Mea, fără nicio urmă de otravă de-a lui Satana. Și așa, am adus la cunoștința omenirii faptul că vreau numai ceea ce este creat de mâna Mea, sfinții pe care îi iubesc și care nu aparțin nici unei alte entități. Mai mult, Mă voi bucura de ei și îi voi considera ca fiind slava Mea. Totuși, ceea ce vreau nu este omenirea care a fost coruptă de Satana, care aparține astăzi lui Satana și care nu mai este creația Mea originală. Pentru că intenționez să-Mi reintru în posesia slavei Mele care există în lume, voi cuceri pe deplin supraviețuitorii rămași în întreaga omenire, ca o dovadă a slavei Mele în înfrângerea lui Satana. Eu iau numai mărturia Mea ca o cristalizare a Sinelui Meu, ca obiect al plăcerii Mele. Aceasta este voia Mea.
din „Ce înseamnă să fii un om adevărat” aflată în Cuvântul Se arată în trup
După ce Și-a îndeplinit cei 6.000 de ani de lucrare până în ziua de astăzi, Dumnezeu a dezvăluit deja multe dintre faptele Sale, în primul rând pentru a-l învinge pe Satana și a salva întreaga umanitate. El folosește această ocazie pentru a permite la tot ceea ce este în cer, la tot ceea ce se află pe pământ, tuturor celor din mări, precum și oricărui ultim obiect al creației lui Dumnezeu pe pământ să vadă atotputernicia lui Dumnezeu și să vadă toate faptele lui Dumnezeu. El folosește ocazia de a-l învinge pe Satana să dezvăluie toate faptele lui umanității și să le permită oamenilor să-L laude și să-I preamărească înțelepciunea de a-l învinge pe Satana. Totul pe pământ, în ceruri și în mări Îi aduce slavă, laudă atotputernicia Lui, laudă toate faptele Lui și strigă numele Lui sfânt. Aceasta este dovada înfrângerii Satanei; este o dovadă a cuceririi Satanei; mai important, este dovada mântuirii umanității de către El. Întreaga creație a lui Dumnezeu Îi aduce slavă, Îl laudă pentru că l-a învins pe dușmanul Său și se întoarce victorios și Îl laudă pe El ca pe marele Rege învingător. Scopul Lui nu este numai de a-l învinge pe Satana, așa că lucrarea Lui a continuat timp de 6 000 de ani. El folosește înfrângerea lui Satan pentru a salva omenirea; El folosește înfrângerea lui Satan pentru a descoperi toate faptele Sale și pentru a descoperi toată gloria Lui. El va obține slava și toată mulțimea îngerilor va vedea, de asemenea, toată slava Lui. Mesagerii din cer, oamenii de pe pământ și toată creația de pe pământ vor vedea slava Creatorului. Aceasta este lucrarea pe care El o face. Creația Lui din ceruri și de pe pământ va vedea toată gloria Lui și El se va întoarce triumfător după ce va învinge pe Satana și va lăsa omenirea să-L laude. Astfel, el va realiza cu succes ambele aspecte. În cele din urmă, toată omenirea va fi cucerită de El și El va distruge pe oricine se opune sau se revoltă, adică va șterge pe toți cei care îi aparțin Satanei.
din „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Omul este stăpânul tuturor lucrurilor, dar aceia care au fost câștigați vor deveni roadele tuturor luptelor cu Satana. Satana este corupătorul tuturor lucrurilor, este cel care pierde la finalul tuturor luptelor și este, de asemenea, cel care va fi pedepsit după aceste lupte. Dintre Dumnezeu, om și Satana, doar Satana este cel care va fi detestat și respins. Aceia care au fost câștigați de Satana, dar care nu sunt recuperați de Dumnezeu, devin, între timp, cei care vor primi pedeapsă în numele Satanei. Dintre aceștia trei, doar Dumnezeu ar trebui să fie venerat de toate lucrurile. Aceia care au fost corupți de Satana, dar care sunt recuperați de Dumnezeu și care urmează calea lui Dumnezeu, devin, între timp, cei care vor primi promisiunea lui Dumnezeu și îi vor judeca pe cei răi pentru Dumnezeu. Dumnezeu va fi cu siguranță triumfător, iar Satana cu siguranță va fi învins, dar printre oameni există cei care vor câștiga și cei care vor pierde. Aceia care vor câștiga îi vor aparține învingătorului, iar cei care vor pierde vor aparține învinsului; aceasta este clasificarea conform tipului, este rezultatul final al întregii lucrări a lui Dumnezeu, este, de asemenea, scopul întregii lucrări a lui Dumnezeu, și nu se va schimba niciodată. Esența principalei lucrări a planului de gestionare (planul mântuirii) al lui Dumnezeu se concentrează pe mântuirea omului, iar Dumnezeu Se întrupează în principal pentru acest lucru esențial, pentru această lucrare și pentru a-l înfrânge pe Satana.
din „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Toți oamenii trebuie să înțeleagă scopul lucrării Mele pe pământ, adică obiectivul final al lucrării Mele și nivelul la care trebuie să ajung în această lucrare înainte de a putea fi completă. Dacă, după ce au mers alături de Mine până în ziua de azi, oamenii nu înțeleg ce înseamnă lucrarea Mea, atunci nu au mers ei oare în zadar cu Mine? Oamenii care Mă urmează pe Mine ar trebui să știe voia Mea. Lucrez pe pământ de mii de ani și până în ziua de azi Îmi realizez lucrarea tot în acest fel. Deși există foarte multe elemente incluse în lucrarea Mea, scopul acestei lucrări rămâne neschimbat; așa cum, de exemplu, chiar dacă sunt plin de judecată și mustrare față de om, ceea ce fac este tot din dragoste pentru salvarea lui, pentru o mai bună răspândire a Evangheliei și pentru extinderea lucrării Mele între toate neamurile, odată ce omul a fost făcut complet. Așa că astăzi, într-un moment în care mulți oameni au fost mult timp dezamăgiți în speranțele lor, eu continui încă lucrarea Mea, continuând lucrarea pe care trebuie să o fac pentru a judeca și a mustra omul. În ciuda faptului că omul s-a săturat de ceea ce spun și indiferent de faptul că nu dorește să se preocupe de lucrarea Mea, Eu încă Îmi îndeplinesc datoria pentru că scopul lucrării Mele rămâne neschimbat, iar planul Meu original nu va fi distrus. Scopul judecății Mele este de a permite omului să Mă asculte mai bine, iar scopul mustrării Mele este să permită ca schimbarea omului să fie mai eficientă. Deși ceea ce fac este de dragul gestionării Mele, nu am făcut niciodată nimic care nu a fost benefic pentru om. Asta pentru că vreau să fac toate popoarele din afara Israelului la fel de ascultătoare ca și israeliții și să-i transform în oameni adevărați, astfel încât să am un punct de sprijin în țările din afara Israelului. Aceasta este gestionarea Mea; este lucrarea pe care o realizez între neamuri. Chiar și acum, mulți oameni încă nu înțeleg gestionarea Mea, pentru că nu au niciun interes în aceste lucruri, ci se ocupă numai de viitorul și scopurile lor. Indiferent ce spun Eu, oamenii sunt încă indiferenți față de lucrarea pe care o fac, concentrându-se în schimb asupra scopurilor lor de viitor. Dacă lucrurile continuă astfel, cum poate fi extinsă lucrarea Mea? Cum poate fi răspândită Evanghelia Mea în întreaga lume? Trebuie să știți că atunci când lucrarea Mea este extinsă, vă voi împrăștia și vă voi lovi așa cum a lovit Iahve fiecare din triburile lui Israel. Toate acestea se vor face pentru a răspândi Evanghelia Mea pe tot pământul și pentru a răspândi lucrarea Mea între neamuri, pentru ca numele Meu să fie mărit de adulți și de copii deopotrivă și numele Meu cel sfânt slăvit de gura oamenilor din toate semințiile și neamurile. În această perioadă din urmă, numele Meu va fi mărit de Neamuri pentru ca faptele Mele să fie văzute de Neamuri, ca să Mă poată numi pe Mine Cel Atotputernic datorită faptelor Mele și să facă să se întâmple Cuvintele Mele curând. Voi face cunoscut tuturor oamenilor că nu sunt numai Dumnezeul israeliților, ci și Dumnezeul tuturor neamurilor, chiar și al acelora pe care le-am blestemat. Voi lăsa pe toți oamenii să vadă că Eu sunt Dumnezeul întregii creații. Aceasta este lucrarea Mea cea mai mare, scopul planului Meu de lucru pentru vremurile din urmă și singura lucrare care trebuie îndeplinită în aceste vremuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu