Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
Adevărul este cel mai real aforism al vieții și cel mai înalt dintre aforismele omenirii. Deoarece este cerința pe care o are Dumnezeu de la om și este lucrarea săvârșită personal de Dumnezeu, motiv pentru care este numit aforismul vieții. Nu este un aforism alcătuit din nimic, nici nu este un citat celebru al unei persoane importante; în schimb, este cuvântarea către omenire a Stăpânului Cerului și al pământului și al tuturor lucrurilor, nu niște cuvinte adunate de om, ci viața inerentă a lui Dumnezeu. De aceea este numit cel mai înalt dintre aforismele vieții.
Fragment din „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi” în Cuvântul Se arată în trup
Trebuie să înțelegi sfera reală a adevărului și să înțelegi ceea ce este în afara sferei adevărului.Dacă oamenii câștigă o oarecare pătrundere și au o oarecare înțelegere bazată pe experiențele lor din cuvintele adevărului, oare contează acestea ca adevăr? Cel mult, se poate spune că ei au o oarecare înțelegere a adevărului. Toate cuvintele de luminare ale Duhului Sfânt nu reprezintă cuvântul lui Dumnezeu, nu reprezintă adevărul și nu aparțin adevărului. Se poate spune doar că acei oameni au o oarecare înțelegere a adevărului și o oarecare luminare a Duhului Sfânt. […] Toți pot experimenta adevărul, dar situațiile experienței lor vor fi diferite, iar ceea ce fiecare persoană obține de la același adevăr este diferit. Dar, chiar și după combinarea înțelegerii fiecăruia, tot nu se poate explica complet acest singur adevăr; atât de profund este adevărul! De ce spun că toate lucrurile pe care le-ai obținut și întreaga ta înțelegere nu pot fi un înlocuitor pentru adevăr? În cazul în care comunici altora înțelegerea ta, ei pot cugeta la ea timp de două sau trei zile, iar apoi vor sfârși prin a o experimenta, însă o persoană nu poate experimenta pe deplin adevărul, nici măcar într-o viață de om, nici toți oamenii împreună nu îl pot experimenta complet. Astfel, se poate vedea că adevărul este foarte profund! Nu există nicio modalitate de a folosi cuvinte pentru a rosti pe deplin adevărul, adevărul pus în limbajul uman este aforismul omului. Umanitatea nu-l va experimenta niciodată pe deplin și ea ar trebui să trăiască depinzând de el. O parte din adevăr poate lăsa să supraviețuiască întreaga umanitate timp de mii de ani.
Adevărul este viața lui Dumnezeu Însuși, reprezentând propria Sa fire, reprezentând propria Sa substanță, reprezentând totul în El. Dacă tu spui că a avea unele experiențe înseamnă a avea adevărul, atunci poţi tu reprezenta firea lui Dumnezeu? Nu poţi. O persoană poate avea o anumită experiență sau lumină cu privire la un anumit aspect sau o anumită latură a adevărului, dar ea nu îl poate furniza altora, pentru totdeauna, astfel încât lumina ei nu este adevăr; este doar un anumit punct ce poate fi dobândit de o persoană. Acest lucru este doar experiența pe care ar trebui să o aibă o persoană, experiența corespunzătoare și înțelegerea adecvată, care este aspectul real al experimentării adevărului. Această lumină, luminare și înțelegere bazate pe experiență nu pot fi niciodată un înlocuitor pentru adevăr, chiar dacă toți oamenii au experimentat complet acest adevăr și combină toate acele cuvinte împreună, acest lucru tot nu corespunde acelui unic adevăr. După cum s-a spus în trecut: „Rezum acest lucru cu o maximă pentru lumea oamenilor: Nu este nimeni între oameni care să Mă iubească.” Aceasta este o declarație adevărată, este adevărata esență a vieții, este lucrul cel mai profund, este exprimarea proprie a lui Dumnezeu. Poți să o experimentezi. Dacă o experimentezi timp de trei ani, vei avea o înțelegere superficială; dacă o experimentezi timp de opt ani, vei căpăta mai multă înțelegere, dar înțelegerea ta nu va înlocui niciodată acea exprimare a adevărului. Dacă altcineva o experimentează timp de doi ani, va căpăta un pic de înțelegere; dacă o va experimenta timp de zece ani, va avea o înțelegere mai înaltă, iar dacă o experimentează o viață întreagă, va dobândi ceva mai multă înțelegere, dar dacă puneți laolaltă ambele înțelegeri, oricât de multă înțelegere ar fi, oricât de multă experiență, oricât de multe revelații, oricât de multă lumină sau oricât de multe exemple ați avea amândoi, toate acestea nu pot substitui acea declarație. Ce vreau să spun cu asta? Spun că viața omului va fi întotdeauna viața omului și, indiferent cât de mare este înțelegerea voastră în conformitate cu adevărul, în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu, ea nu va putea niciodată să fie un înlocuitor pentru adevăr. A spune că oamenii au adevăr înseamnă că au oarece realitate, că au o oarecare înțelegere asupra adevărului lui Dumnezeu, că au o oarecare pătrundere reală în cuvintele lui Dumnezeu, că au o oarecare experiență reală cu cuvintele lui Dumnezeu și că se află pe drumul cel bun în credința lor în Dumnezeu. O singură declarație din partea lui Dumnezeu este suficientă pentru ca o persoană să experimenteze o viață întreagă; chiar de-ar fi să aibă experiența mai multor vieți sau a mai multor milenii, oamenii tot n-ar fi în stare să experimenteze un adevăr pe de-a-ntregul și până la capăt. […]
Dacă ai oarecare experiență cu un aspect al adevărului, poate aceasta să reprezinte adevărul? Nu poate, categoric, să reprezinte adevărul. Poți explica pe îndelete adevărul? Într-adevăr, nu poți. Poți să descoperi și să vezi firea lui Dumnezeu din adevăr? Nu poți să o vezi. Poți să descoperi esența lui Dumnezeu? Nu poți. Experiența fiecăruia asupra adevărului este doar un aspect al acestuia, o parte, o arie de acoperire; experimentându-l în cadrul sferei tale limitate de acțiune, nu poți ajunge la tot adevărul. Când vine vorba despre înțelesul inițial al adevărului care a fost exprimat, acea sursă a dezvăluit natura comună a umanității. Ce proporție reprezintă bucățica ta de experiență? Un grăunte de nisip pe o plajă, o picătură de apă în ocean. De aceea, oricât de prețioase ar fi înțelegerile și sentimentele tale din experiențele proprii, chiar dacă sunt nespus de valoroase – nu pot fi socotite drept adevăr. Sursa adevărului și sensul adevărului acoperă o arie foarte largă. Nimic nu poate contrazice acest lucru. […] Însă, lucrurile pe care oamenii le au, lumina pe care oamenii au căpătat-o, sunt potrivite doar pentru ei înșiși sau pentru alții în anumite limite, dar nu vor fi potrivite în altele. Experiența personală este foarte limitată, oricât de profundă ar fi ea, iar experiența cuiva nu va atinge niciodată tot adevărul. Lumina și înțelegerea cuiva nu pot fi niciodată comparate cu adevărul.
Fragment din „Știi ce este, de fapt, adevărul?” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos
Căile de practică ale omului și cunoștințele lui referitoare la adevăr sunt toate aplicabile într-o anumită sferă. Nu se poate spune că drumul pe care omul pășește este în totalitate dorința Duhului Sfânt, deoarece omul poate doar să fie luminat de Duhul Sfânt și nu poate fi umplut complet de Duhul Sfânt. Lucrurile pe care omul le poate experimenta sunt incluse toate în sfera umanității normale și nu pot depăși şirul de gânduri din mintea umană obişnuită. Toți cei cu exprimare practică experimentează doar în această sferă. Atunci când ei experimentează adevărul, este mereu o experiență a vieții umane obişnuite sub luminarea Duhului Sfânt, nu experimentarea într-un mod care să devieze de la viaţa umană normală. Ei experimentează adevărul fiind luminați de Duhul Sfânt pe baza trăirii vieții lor umane. Mai mult decât atât, acest adevăr diferă de la om la om, iar profunzimea sa este legată de starea omului. Se poate spune doar că acea cale pe care merg ei este viața umană normală a unui om care urmărește adevărul și calea parcursă de un om normal care este luminat de Duhul Sfânt. Nu poți spune că acea cale pe care calcă este calea parcursă de Duhul Sfânt. În experiența umană normală, deoarece oamenii care urmează adevărul nu sunt la fel, nici lucrarea Duhului Sfânt nu este la fel. În plus, deoarece mediile pe care ei le experimentează și gama lor de experiențe nu sunt la fel, din cauza amestecului minții și gândurilor lor, experiența lor este amestecată în proporții diferite. Fiecare persoană înțelege un adevăr în funcție de natura sa individuală diferită. Înțelegerea lor a sensului real al adevărului nu este completă și reprezintă doar unul sau câteva aspecte ale acestuia. Sfera experimentării adevărului de către om se bazează mereu pe condițiile diferite ale indivizilor și, astfel, nu este la fel. În acest mod, cunoștințele exprimate asupra aceluiași adevăr de către oameni diferiți nu sunt aceleași. Cu alte cuvinte, experiența omului are întotdeauna limitări și nu poate reprezenta complet voința Duhului Sfânt, iar lucrarea omului nu poate fi percepută drept lucrarea lui Dumnezeu, chiar dacă ceea ce este exprimat de om corespunde foarte mult cu voința lui Dumnezeu, chiar dacă experiența omului este foarte aproape de lucrarea de desăvârşire care urmează să fie săvârșită de Duhul Sfânt. Omul nu poate fi decât slujitorul lui Dumnezeu și să săvârșească lucrarea pe care Dumnezeu i-o încredinţează. Omul poate exprima cunoștințele doar sub luminarea Duhului Sfânt și a adevărurilor dobândite din experiențele sale personale. Omul nu este calificat și nu are condițiile pentru a fi emisarul Duhului Sfânt. El nu are dreptul de a spune că lucrarea omului este lucrarea lui Dumnezeu.
Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup
Părtășia omului diferă de cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce transmit părtășiile oamenilor sunt viziunea și experiența lor individuală, exprimând ceea ce văd și experimentează în baza lucrării lui Dumnezeu. Responsabilitatea lor este de a descoperi, după ce Dumnezeu lucrează sau vorbește, ceea ce ar trebui să practice sau în ce trebuie să intre și, apoi, să le transmită adepților. Prin urmare, lucrarea omului reprezintă intrarea și practica lui. Bineînțeles, o asemenea lucrare este amestecată cu lecții de viață și experiență sau cu unele gânduri omenești. Indiferent cum lucrează Duhul Sfânt, fie că lucrează asupra oamenilor sau asupra lui Dumnezeu întrupat, lucrătorii sunt cei care vor exprima întotdeauna ceea ce sunt. Deși Duhul Sfânt este cel care lucrează, lucrarea se bazează pe ceea ce omul este din fire, deoarece Duhul Sfânt nu lucrează fără o temelie. Cu alte cuvinte, lucrarea nu este săvârșită din nimic, ci este întotdeauna în concordanță cu circumstanțele și condițiile reale. Doar astfel poate fi transformată firea omului şi vechile sale noțiuni și gânduri pot fi schimbate. Ceea ce exprimă omul este ceea ce vede, experimentează și își imaginează. Chiar dacă sunt doctrine sau noțiuni, toate acestea pot fi accesibile prin gândirea omului. Indiferent de proporțiile lucrării omului, aceasta nu poate depăși sfera experienței omului, ceea ce vede sau ceea ce își poate imagina sau concepe. Ceea ce exprimă Dumnezeu este ceea ce Dumnezeu Însuși este, iar aceasta este de neatins pentru om, adică dincolo de gândirea omului. El Își exprimă lucrarea de a conduce omenirea, iar acest lucru nu este relevant pentru detaliile experienței umane, ci, în schimb, are legătură cu propria Lui coordonare. Omul își exprimă experiența în timp ce Dumnezeu Îşi exprimă ființa – această ființă este natura Lui inerentă și este inaccesibilă omului. Experiența omului este ceea ce vede și cunoștințele dobândite în baza exprimării lui Dumnezeu a ființei Sale. Asemenea capacitate de a vedea și de a cunoaște se numește ființa omului. Acestea sunt exprimate pe baza firii inerente a omului și a calibrului său real; prin urmare, acestea se numesc, de asemenea, ființa omului. Omul este capabil să aibă părtășie despre ceea ce experimentează și vede. Ceea ce nu a experimentat sau văzut sau ceea ce mintea lui nu poate cuprinde, adică lucrurile pe care nu le are în el, nu poate să aibă părtășie. Dacă ceea ce exprimă omul nu este experiența lui, este imaginația sau doctrina lui. Pe scurt, nu există nicio urmă de realitate în cuvintele lui. Dacă nu ai intrat niciodată în contact cu societatea, nu vei putea comunica cu claritate relațiile complexe din societate. Dacă nu ai familie, iar alte persoane vorbesc despre problemele de familie, nu poţi înțelege cea mai mare parte din ceea ce vorbesc ele. Deci, ceea ce comunică omul și lucrarea pe care o săvârșește reprezintă ființa sa interioară.
Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup
Epistolele pauline din Noul Testament sunt epistole pe care Pavel le-a scris pentru biserici, nu inspirații de la Duhul Sfânt, nici vorbiri directe ale Duhului Sfânt. Ele sunt doar cuvinte de îndemn, mângâiere și încurajare, pe care le-a scris pentru biserici în cursul lucrării sale. De asemenea, sunt o consemnare a multor lucrări pe care Pavel le-a făcut în acele vremuri. Acestea au fost scrise pentru toți frații și surorile întru Domnul și au fost menite să îi facă pe frații și surorile din toate bisericile de la acea vreme să îi urmeze sfatul și să rămână pe calea Domnului Isus. În nici un caz Pavel nu a spus că, indiferent că era vorba de bisericile de atunci sau altele din viitor, toți ar trebui să mănânce și să bea lucrurile scrise de el și nu a spus nici că toate cuvintele lui au venit de la Dumnezeu. Potrivit împrejurărilor bisericii din acea vreme, el pur și simplu împărtășea cu frații și surorile, îndemnându-i și inspirând în ei credința; el doar a predicat sau a reamintit oamenilor și i-a îndemnat. Cuvintele lui au avut ca temelie propria sa povară și el a sprijinit oamenii prin aceste cuvinte. El a făcut lucrarea unui apostol al bisericilor din acea vreme, a fost un lucrător folosit de Domnul Isus și, astfel, i s-a dat responsabilitatea bisericilor, a fost însărcinat cu realizarea lucrării în biserici, a trebuit să afle despre situația fraților și surorilor – și, de aceea, a scris epistole pentru toți frații și surorile întru Domnul. Tot ce a spus edificator și pozitiv pentru oameni a fost corect, dar acelea nu erau cuvintele Duhului Sfânt și el nu putea să-L reprezinte pe Dumnezeu. Este o înțelegere strigătoare la cer și o adevărată blasfemie ca oamenii să trateze mărturia experiențelor și epistolele unui om ca fiind cuvintele rostite de Duhul Sfânt către biserici! Acest lucru este valabil în special atunci când vine vorba de epistolele pe care Pavel le-a scris pentru biserici, căci scrierile sale s-au adresat fraților și surorilor în funcție de împrejurările și situația fiecărei biserici la vremea respectivă, fiind menite a-i îndemna pe frații și pe surorile în Domnul pentru ca ei să poată primi harul Domnului Isus. Epistolele lui au fost menite a-i însufleți pe frații și surorile din acea vreme. Se poate spune că aceasta a fost povara lui, dată de Duhul Sfânt; la urma urmei, a fost un apostol care a condus bisericile vremii respective, care a scris epistole pentru ele și le-a sfătuit – aceea a fost responsabilitatea lui. Identitatea sa era doar aceea a unui apostol care-și făcea lucrarea, pur și simplu un apostol trimis de Dumnezeu; el nu a fost un profet, și nici un prezicător. Deci, pentru el, lucrarea sa și viața fraților și surorilor au fost de cea mai mare importanță. De aceea, el nu a putut vorbi în numele Duhului Sfânt. Cuvintele lui nu au fost cuvintele Duhului Sfânt, cu atât mai puțin s-ar putea spune că au fost cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Pavel nu era decât una din făpturile lui Dumnezeu, și nicidecum întruparea lui Dumnezeu. Identitatea lui nu era aceeași cu cea a lui Isus. Cuvintele lui Isus erau cuvintele Duhului Sfânt, erau cuvintele lui Dumnezeu, pentru că identitatea Sa era cea a lui Hristos – Fiul lui Dumnezeu. Cum ar putea fi Pavel egal cu Isus? Dacă oamenii văd epistolele sau cuvintele precum cele ale lui Pavel ca declarații ale Duhului Sfânt, venerându-le ca și cum ar fi Dumnezeu, atunci nu se poate spune decât că sunt profund lipsiți de discernământ. Mai aspru spus, oare nu e asta o blasfemie? Cum ar putea un om să vorbească în numele lui Dumnezeu? Și cum ar putea oamenii să se închine înaintea consemnărilor din epistolele sale și înaintea cuvintelor sale ca și cum ar fi o carte sfântă sau o carte cerească? Ar putea cuvintele lui Dumnezeu să fie rostite la întâmplare de către un om? Cum ar putea un om să vorbească în numele lui Dumnezeu? Atunci, ce crezi: s-ar putea ca scrierile lui către biserici să nu fie corupte de propriile sale idei? Cum ar putea să nu fie corupte de idei omenești? El a scris epistolele pentru biserici pornind de la experiențele sale personale și pe parcursul propriei sale vieți. A scris, de pildă, o epistolă către bisericile din Galatia care conține o anumită opinie, în vreme ce Petru a scris o alta, care conține o cu totul altă perspectivă. Care dintre ele, atunci, provine de la Sfântul Duh? Nimeni nu poate spune în mod cert. De aceea, se poate afirma doar că amândoi au purtat responsabilitatea bisericilor, dar scrierile lor le reprezintă propria statură și denotă sprijinul și grija pentru frați și surori, precum și responsabilitatea față de biserici, aceasta fiind doar o lucrare omenească și nu una în întregime a Duhului Sfânt. Dacă afirmi că epistolele sale sunt cuvintele Duhului Sfânt, atunci ești absurd și nu faci decât să comiți o blasfemie! Epistolele lui Pavel, precum și celelalte epistole din Noul Testament, sunt echivalente cu memoriile personalităților spirituale mai recente. Sunt asemeni cărților lui Watchman Nee sau experiențelor lui Lawrence, și așa mai departe. Atâta doar că scrierile personalităților spirituale mai recente nu sunt incluse în Noul Testament deși esența acestor oameni este aceeași: ei au fost oameni folosiți de Duhul Sfânt într-o anumită perioadă, fără însă a-L reprezenta direct pe Dumnezeu.
Fragment din „Despre Biblie (3)” în Cuvântul Se arată în trup
Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi rostit ca acela al omului, cu atât mai puţin poate cuvântul omului fi rostit drept cuvântul lui Dumnezeu. Un om folosit de Dumnezeu nu este Dumnezeul întrupat şi Dumnezeul întrupat nu este un om folosit de Dumnezeu; în acest caz, există o diferenţă substanţială. Poate că după ce vei citi aceste cuvinte, nu vei accepta că sunt cuvintele lui Dumnezeu şi le vei accepta doar ca pe ale unui om care a fost luminat. În cazul acela, eşti orbit de ignoranţă. Cum pot cuvintele lui Dumnezeu să fie aceleaşi cu ale unui om care a fost luminat? Cuvintele lui Dumnezeu întrupat iniţiază o nouă epocă, îndrumă întreaga omenire, dezvăluie mistere şi îi arată omului direcţia înainte într-o nouă epocă. Luminarea obţinută de om este doar practică sau cunoaştere simplă. Aceasta nu poate îndruma întreaga omenire într-o nouă epocă sau dezvălui misterul lui Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu, la urma urmei, este Dumnezeu, iar omul este om. Dumnezeu are esenţa lui Dumnezeu iar omul are esenţa omului. Dacă omul percepe cuvintele spuse de Dumnezeu drept luminare simplă a Duhului Sfânt şi ia cuvintele apostolilor şi ale profeţilor drept cuvinte rostite personal de Dumnezeu, atunci omul greşeşte. Chiar şi aşa, nu ar trebui să transformi niciodată binele în rău sau să vorbeşti despre cele înalte ca despre cele inferioare sau să vorbeşti despre cele profunde ca despre cele superificiale; în orice caz, nu ar trebui niciodată să respingi în mod voit ceea ce ştii că este adevărul. Toţi cei care cred că există un Dumnezeu ar trebui să se gândească la această problemă din punctul corect de vedere şi să Îi accepte noua lucrare şi cuvintele în calitate de făptură a lui Dumnezeu – altfel, vor fi eliminaţi de Dumnezeu.
Fragment din „Prefață” la Cuvântul Se arată în trup
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu