26.4.20

Capitolul 4 Adevărurile lucrării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă

1. Semnificația lucrării cuvintelor lui Dumnezeu

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

În Epoca Împărăției, Dumnezeu folosește cuvântul pentru a inaugura o nouă epocă, pentru a schimba metoda lucrării Sale și pentru a face lucrarea pentru întreaga epocă. Acesta este principiul prin care lucrează Dumnezeu în Epoca Cuvântului. El a devenit trup pentru a vorbi din diferite perspective, permițând omului să-L vadă cu adevărat pe Dumnezeu, care este Cuvântul care Se arată în trup, precum și înțelepciunea și natura Sa minunată.

25.4.20

Știți ce este pocăința?

de Xiaoyu, USA

În anul 2020, virusul COVID-19 a străbătut globul, cufundând lumea într-o stare panică. De asemenea, șocant a fost și numărul mare de lăcuste care au roit deasupra Africii. Odată cu apariția ciumei și a foametei, un număr tot mai mare de oameni care cred în Domnul au început să simtă că ziua sosirii Domnului este aproape și că Împărăția lui Dumnezeu este pe cale să sosească. Domnul Isus a spus odată: „Pocăiți-vă, pentru că Împărăția Cerurilor este aproape!” (Matei 4:17). Asta cere Domnul de la fiecare dintre noi. Numai dacă ne vom pocăi cu adevărat vom fi ocrotiți de către Dumnezeu și aduși în Împărăția cerească înaintea necazului cel mare. Deci, ce este oare adevărata pocăință și cum o putem obține?

24.4.20

Ascultă! Cine este Cel care vorbește?

de Zhou Li, China
Ca predicator în biserică, nimic nu este mai dureros decât sărăcia spirituală și lipsa lucrurilor pe care să le predic. M-am simțit neajutorată văzând că tot mai puțini frați și surori vin la întruniri și am venit de numeroase ori în fața Domnului ca să mă rog sincer și să-I cer să le întărească credința fraților și surorilor. Dar pustiirea bisericii nu a scăzut deloc și chiar și eu trăiam într-o stare de slăbiciune și negativism…

22.4.20

Cuvantul lui Dumnezeu „Când veți vedea trupul spiritual al lui Isus va fi atunci când Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul”

Cuvantul lui Dumnezeu „Când veți vedea trupul spiritual al lui Isus va fi atunci când Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul”

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

Vă invităm să descoperiți mai multe conținuturi despre fecioarele înțelepte:     

21.4.20

O lectură a cuvântului lui Dumnezeu „Mântuitorul S-a întors deja pe un «nor alb»” (Fragment 2)

20.4.20

Pilda celor 10 fecioare Cum să deveniți fecioare înțelepte pentru a-L întâmpina pe Domnul

Domnul Isus a spus: „Veţi auzi de războaie și vești de războaie. Vedeți să nu vă neliniștiți, căci aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârșitul. Un neam se va ridica împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății. Va fi foamete, vor fi molime și cutremure în diverse locuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor nașterii” (Matei 24:6-8).

19.4.20

De ce Domnul Isus i-a dat lui Petru cheile Împărăției cerurilor

de Yang Qing

Derutată de citirea Bibliei

Când m-am trezit dimineață devreme, am spus o rugăciune, apoi am deschis Biblia la Matei 16:19, unde Domnul Isus îi spune lui Petru: „Îţi voi da cheile Împărăţiei Cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” Citind acest pasaj al Scripturii, am devenit confuză, gândindu-mă: „Petru nu a făcut nicio lucrare nemaipomenită, nici epistolele pe care le-a scris n-au fost foarte renumite. Pe deasupra, când Domnul Isus a fost arestat și judecat, Petru s-a lepădat de El de trei ori. De ce Domnul nu a dat cheile Împărăției cerurilor altor ucenici, ci numai lui Petru?” Am tot căutat prin scripturi, dar nimic nu mi-a rezolvat confuzia. Nu am avut de ales decât să plec la muncă.