20.7.20

Fiind devastat de demoni, îmi dau și mai mult seama de cât de prețios este harul lui Dumnezeu

de Xu Qiang, Regiunea Autonomă Mongolia Interioară

Numele meu este Xu Qiang. Lucram ca inginer constructor, conducând echipe mari de oameni în proiecte inginerești în fiecare an și aveam un venit decent. În ochii colegilor mei, aveam o familie perfectă, o carieră liniștită și perpective nelimitate; probabil mă credeau cel mai norocos om. Cu toate acestea, bucurându-mă în același timp de stilul de viață materialist, aveam mereu un sentiment inexplicabil de deștertăciune. Era în special adevărat privind eforturile mele constante de a obține proiecte: trebuia să le intru în grații liderilor departamentelor importante, străduindu-mă să le citesc gândurile prin limbajul corpului lor și trebuind mereu să fiu suficient de servil și lingușitor ca să obțin ce voiam; altfel, nu făceam niciun ban. Pe deasupra, trebuia să înfrunt și intrigile colegilor meu, garda pe care și-o țineau mereu ridicată între ei și calculele lor. Toate acestea mă făceau să mă consum și mai mult… Din aceste motive, mă simțeam foarte demoralizat și extenuat; părea că mă transformasem într-o paiață, într-o mașinărie de făcut bani, și îmi pierdusem toată demnitatea și integritatea. Situația a continuat până în 1999, când am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Am fost profund emoționat de eliberarea adusă de viața bisericească și de simplitatea și sinceritatea fraților și surorilor mele. Îmi doream foarte mult să trăiesc această viață a bisericii, având părtășie cu frații și surorile mele despre cuvântul lui Dumnezeu și vorbind între noi despre experiențele individuale și cunoașterea cuvintelor lui Dumnezeu. De asemenea, prețuiam foarte mult astfel de momente. Continuând să citesc cuvântările lui Dumnezeu și să particip la adunări, am ajuns să înțeleg multe adevăruri, iar sufletul meu a găsit o ușurare imensă. Eram deosebit de bucuros că găsisem în sfârșit adevărata cale de a trăi și adevărata fericire. Inima îmi era plină de recunoștință față de Dumnezeu: dacă Dumnezeu nu m-ar fi salvat din marea de suferință, nu aș mai fi avut nimic de așteptat de la viață. Mai târziu, am început să răspândesc activ Evanghelia, colaborând neobosit și cu bucurie cu acei oameni care cercetau adevărata cale și permițându-le și lor să audă glasul lui Dumnezeu și să obțină mântuirea lui Dumnezeu Atotputernic.

19.7.20

„De la tron curge apa vieții” Segment 3 - Pentru a studia întoarcerea Domnului trebuie să ascultăm glasul lui Dumnezeu



„De la tron curge apa vieții” Segment 3 - Pentru a studia întoarcerea Domnului trebuie să ascultăm glasul lui Dumnezeu


În fond, toate profețiile menționate în Biblie legate de întoarcerea Domnului s-au adeverit deja. Cei mai mulți au simțit că Domnul S-a întors deja, deci cum să cercetăm asta ca să ne asigurăm dacă Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus care S-a întors sau nu? Să judecăm singuri bazat pe profețiile Bibliei sau să cercetăm direct cuvântul și lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic? Cum să nu ratăm această șansă extrem de rară și de mare și să salutăm întoarcerea Domnului nostru? Dumnezeu Atotputernic zice: „Ceea ce trebuie să faci este să accepți, fără a mai fi nevoie de o fundamentare suplimentară din Biblie, orice lucrare atâta timp cât este cea a Duhului Sfânt, pentru că tu crezi în Dumnezeu ca să-L urmezi pe Dumnezeu, nu să Îl investighezi. Nu ar trebui să cauți alte dovezi despre Mine pentru a arăta că Eu sunt Dumnezeul tău. Mai degrabă, ar trebui să stabilești dacă sunt de folos pentru tine; aceasta este cheia” (Cuvântul Se arată în trup).

17.7.20

Oile lui Dumnezeu Îi aud glasul: Noi ar trebui să auzim cuvântul lui Dumnezeu atunci când cercetăm adevărata cale

de Su Xing, China

Pandemia a continuat să se răspândească în ultimele luni, iar numărul cazurilor confirmate și al morților crește și mai mult. Dezastre precum roiuri de insecte, inundații și incedii sunt răspândite peste tot în lume, iar amenințarea războiului se conturează. Numeroși creștini au devenit conștienți de faptul că Domnul S-a întors deja și Îi caută acum apariția. În zilele noastre, numai Biserica lui Dumnezeu Atotputernic mărturisește că Domnul S-a întors și mulți caută și cercetează acum apariția și lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic. Tot mai mulți oameni devin siguri că ei sunt glasul lui Dumnezeu după ce aud cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și apoi Îi acceptă lucrarea din zilele de pe urmă. Totuși, sunt unii oameni care, atunci când văd lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic hulită și condamnată de guvernul PCC, de pastorii și prezbiterii lumii religioase, se hotărăsc să îi urmeze pe aceștia. Ei nu cred că aceasta este adevărata cale și nu îndrăznesc să o caute și să o cerceteze. În timp ce ar trebui să fim precauți când cercetăm adevărata cale, este conform adevărului să susținem cuvintele guvernului PCC, ale pastorilor și prezbiterilor drept standarde ce determină dacă ceva reprezintă adevărata cale sau una falsă? Mai exact, de cine ar trebui să ascultăm atunci când cercetăm adevărata cale, pentru a putea întâmpina întoarcerea Domnului? Vom avea părtășie despre aceste probleme și le vom explora în cele ce urmează.

16.7.20

Cine L-a cunoscut pe Dumnezeul întrupat?





Din moment ce ești un cetățean
al casei lui Dumnezeu
și ești credincios în Împărăția lui Dumnezeu,
atunci tot ce faci trebuie
să-I împlinească standardele,
standardele cerute de Dumnezeu.
Dumnezeu cere să nu devii
un nor care plutește,
ci să devii zăpadă strălucitor de albă,
având esența ei, dar și valoarea ei.

15.7.20

Practică (6)

Astăzi, ce să mai vorbim despre obținerea rațiunii pe care o avea Petru – mulți oameni nu pot dobândi nici măcar rațiunea pe care o avea Pavel. Ei nu au nici măcar conștiința de sine a lui Pavel. Deși Pavel a fost doborât de Domnul deoarece L-a persecutat pe Domnul Isus, el a avut ulterior hotărârea de a lucra și de a suferi pentru Domnul. Isus i-a dat o boală și, mai târziu, Pavel a continuat să sufere de această boală odată ce a început să lucreze. De ce a spus că avea un țepuș în carnea lui? Țepușul, de fapt, era boală, iar pentru Pavel era o slăbiciune fatală. Oricât de mult a lucrat sau cât de mare i-a fost hotărârea de a suferi, el nu a putut scăpa de acel țepuș. Cu toate acestea, Pavel avea un calibru mult mai bun decât cel pe care îl aveți voi, oamenii de astăzi, și avea și conștiință de sine și mai multă rațiune decât voi. După ce Pavel a fost doborât de Isus, el a încetat să-i persecute pe discipolii Lui și a început să predice și să sufere pentru Isus. Și ce l-a inspirat să îndure suferința? Pavel a crezut că, de vreme ce văzuse lumina cea mare, trebuie să fie mărturie pentru Domnul Isus, trebuie să nu-i mai persecute pe discipolii lui Isus și trebuie să nu se mai împotrivească lucrării lui Dumnezeu. Pavel a fost una dintre figurile foarte proeminente ale religiei. Era foarte priceput și înzestrat, îi privea de sus pe oamenii de rând și avea o personalitate mai puternică decât majoritatea lor. Dar, după ce „lumina cea mare” a strălucit asupra lui, a fost capabil să lucreze pentru Domnul Isus, să-și asume hotărârea de a suferi pentru Dumnezeu și să se dedice Lui, ceea ce a demonstrat că avea rațiune. Pe vremea când îi persecuta și aresta pe discipolii lui Isus, Isus i-a apărut și a zis: „Pavele, de ce Mă prigonești?” Pavel a căzut imediat la pământ și a zis: „Cine ești Tu, Doamne?” Un glas din cer a zis: „Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuţi!”. Dintr-o dată, Pavel s-a deșteptat și numai atunci a știut că Isus era Hristos, că El era Dumnezeu. „Trebuie să dau ascultare. Dumnezeu mi-a dat acest har, iar eu L-am persecutat astfel, totuși El nici nu m-a doborât, nici nu m-a blestemat. Trebuie să sufăr pentru El.” Pavel a recunoscut că Îl prigonise pe Domnul Isus Hristos și că Îi ucidea acum discipolii, că Dumnezeu nu îl blestemase, ci făcuse să strălucească lumina asupra lui. Aceasta l-a inspirat și a zis: „Deși nu I-am privit chipul, I-am auzit glasul și I-am văzut lumina cea mare. Numai acum văd cu adevărat că Dumnezeu mă iubește într-adevăr și că Domnul Isus Hristos este, cu adevărat, Dumnezeu care Se milostivește de om și că El îi iartă păcatele omului, pe vecie. Văd cu adevărat că sunt un păcătos.” Deși, după aceea, Dumnezeu a folosit darurile lui Pavel ca să lucreze, uită de asta deocamdată. Hotărârea lui la momentul respectiv, rațiunea lui omenească normală și conștiința lui de sine – sunteți incapabili de a dobândi aceste lucruri. Astăzi nu ați primit multă lumină? Nu au văzut mulți oameni că firea lui Dumnezeu este una de măreție, mânie, judecată și mustrare? Blesteme, încercări și rafinări i-au lovit de multe ori pe oameni – și ce au învățat? Ce ai câștigat din disciplina și tratarea ta? Cuvinte aspre, loviri și judecată au căzut asupra ta de multe ori, totuși nu le dai nicio atenție. Nu ai nici măcar puțina rațiune avută de Pavel – nu ești extrem de înapoiat? Au fost și multe lucruri pe care Pavel nu le-a văzut clar. El a știut numai că lumina strălucise asupra lui, dar nu și-a dat seama că fusese doborât; el a crezut în sinea lui că, după ce lumina strălucise asupra lui, trebuie să se sacrifice pentru Dumnezeu, să sufere pentru Dumnezeu, să facă totul pentru a-I pregăti calea Domnului Isus Hristos și să câștige mai mulți păcătoși pentru a fi răscumpărați de Domnul. Aceasta a fost hotărârea lui și unicul scop al lucrării sale – dar, când a lucrat, boala tot nu l-a lăsat, până la moarte. Pavel a lucrat timp de mai bine de douăzeci de ani. A suferit mult și a trecut prin multe persecuții și nenorociri, deși, desigur, au fost mult mai puține decât încercările lui Petru. Cât de jalnic este dacă nu aveți nici măcar rațiunea lui Pavel? În acest caz, cum ar putea Dumnezeu să înceapă o lucrare chiar mai mare în voi?