Se afișează postările cu eticheta Împărăția lui Dumnezeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Împărăția lui Dumnezeu. Afișați toate postările

5.8.20

Muzică creștină 2020 „Cunoști sursa vieții veșnice?”



Cantari crestine 2020 „Cunoști sursa vieții veșnice?”


Dumnezeu e sursa vieții omului,
Prin puterea Lui trăiesc cerul și pământul,
Nimic viu nu se poate elibera
De legea și de -autoritatea Lui.
Nu contează cine ești,
Toți trebuie să asculte de El,
Să te supui stâpânirii Lui,
poruncilor și domniei Lui.
Poate ești dornic să găsești viața și adevărul,
Pe Dumnezeu, în care să crezi
Că-ți aduce viața eternă.
De vrei să primești viață eternă,
Găsește-i sursa și pe Dumnezeu.
El e viaţa care nu se schimbă,
Doar El deţine calea vieţii.
Și cum El este calea vieții,
El e calea vieții veșnice.

3.8.20

Ascultă! Cine este Cel care vorbește?

de Zhou Li, China

Ca predicator în biserică, nimic nu este mai dureros decât sărăcia spirituală și lipsa lucrurilor pe care să le predic. M-am simțit neajutorată văzând că tot mai puțini frați și surori vin la întruniri și am venit de numeroase ori în fața Domnului ca să mă rog sincer și să-I cer să le întărească credința fraților și surorilor. Dar pustiirea bisericii nu a scăzut deloc și chiar și eu trăiam într-o stare de slăbiciune și negativism…

30.7.20

De unde vine această voce?

de Shiyin, China

M-am născut într-o familie creștină, iar multe dintre rudele mele sunt predicatori. Am crezut în Domnul, împreună cu părinții mei, de când eram mică. După ce am crescut, i-am făcut această rugăciune Domnului: dacă aș putea găsi un soț care să fie și el credincios, m-aș jertfi alături de el pentru a-L sluji pe Domnul. După ce m-am căsătorit, soțul meu chiar a ajuns să creadă în Domnul și a devenit, de fapt, un predicator cu normă întreagă devotat. Ca soțul meu să se poată concentra asupra lucrării lui pentru Domnul și ca să poată onora angajamentul pe care l-a făcut înaintea Lui, am luat inițiativa de a-mi asuma sarcina dificilă de a gestiona chestiunile gospodărești. Deși a fost un pic dificil și obositor, inima îmi era plină de bucurie și pace oricât de greu a fost pentru că Îl aveam pe Domnul ca sprijin.

26.7.20

„Rupe cătușele și fugi” Segment 1 - Leapădă cătușele și studiază adevărata cale



„Rupe cătușele și fugi” Segment 1 - Leapădă cătușele și studiază adevărata cale


Bătrânul Li, datorită încrederii oarbe în cuvintele pastorilor religioși, credea că toată lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu au fost consemnate în Biblie și că orice lucru din afara Bibliei nu poate fi lucrarea și cuvântul lui Dumnezeu. Li credea că tot ce trebuia să facă era să adere la Biblie și când Domnul va veni din nou, el va fi răpit în Împărăția cerurilor. Prin urmare, Li nu a dat nicio atenție lucrării lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă. Odată, bătrânul Li a aflat din întâmplare că un coleg, bătrânul Lin, studia Fulgerul de la Răsărit de mai bine de un an. Prin intermediul părtășiei sale cu bătrânul Lin, bătrânul Li a ajuns să înțeleagă adevărul jalnic și anume că a fost prins și încătușat de pastorii religioși. În cele din urmă, bătrânul Li a reușit să lepede aceste cătușe și să-i conducă și pe ceilalți colegi ai lui să cerceteze și să studieze împreună Fulgerul de la Răsărit.

25.7.20

Cuvântările lui Dumnezeu către întregul univers: Cea de-a cincea cuvântare




Când Duhul Meu glăsuiește, exprimă întreaga Mea fire. Ați înțeles aceasta? A avea nelămuriri asupra acestui punct este echivalent cu a vă opune Mie direct. Ați înțeles cu adevărat importanța care există în aceasta? Știți cu adevărat cât de mult efort, cât de multă energie consum Eu pe voi? Îndrăzniți cu adevărat să dezvăluiți ce ați făcut înaintea Mea? Și aveți tupeul să vă numiți poporul Meu în fața Mea - nu aveți niciun pic de rușine și cu atât mai puțin rațiune! Mai devreme sau mai târziu, astfel de oameni vor fi dați afară din casa Mea. Nu lua vechimea și experiența ta drept aptitudini, crezând că ai mărturisit ferm pentru Mine! Este aceasta ceva ce omenirea este capabilă să facă? Dacă nu ar rămâne nimic din intențiile și scopurile tale, ai fi luat-o demult pe altă cale. Crezi că nu știu cât de mult poate rezista inima omului? De acum înainte, în toate lucrurile trebuie să intri în realitatea practicii; doar să dai din gură, așa cum obișnuiai să faci, nu te va mai ajuta. În trecut, majoritatea dintre voi reușeați să fiți paraziți sub acoperișul Meu; faptul că puteți să stați pe picioarele voastre astăzi se datorează în întregime severității cuvintelor Mele. Crezi că ale Mele cuvinte sunt rostite aleatoriu fără a avea un obiect? Imposibil! Privesc în jos la toate lucrurile din slava cerului și Îmi exercit stăpânirea din slava cerului asupra tuturor lucrurilor. În același mod, am trimis mântuirea Mea asupra pământului. Nu există moment când nu privesc, din locul Meu secret, fiecare mișcare a omenirii, tot ce fac și spun oamenii. Omenirea este pentru Mine ca o carte deschisă: îi văd și îi cunosc pe toți și pe fiecare. Locul secret este sălașul Meu și cerul este patul pe care stau. Forțele Satanei nu Mă pot atinge, căci am din belșug măreție, dreptate și judecată. O taină inefabilă sălășluiește în cuvintele Mele. Când vorbesc, deveniți precum păsările care tocmai au fost aruncate în apă, copleșite de confuzie, sau precum bebelușii care tocmai s-au speriat, părând că nu știu nimic, deoarece duhurile voastre au căzut într-o stare de stupefacție. De ce spun că locul secret este sălașul Meu? Știi înțelesul profund a ceea ce spun? Cine din întreaga omenire este capabil să Mă cunoască? Cine este capabil să Mă cunoască precum își cunoaște propria mamă și propriul tată? Odihnindu-Mă în sălașul Meu, Eu observ cu atenție: toți oamenii de pe pământ care se foiesc, „călătorind în jurul lumii” și alergând încolo și încoace, toate pentru destinul, viitorul lor. Dar nici măcar unul singur nu are energie de acordat construirii împărăției Mele, nici măcar atâta forță cât folosește în a respira. Eu am creat rasa umană și i-am salvat de multe ori din necazuri, dar acești oameni sunt cu toții nerecunoscători: niciunul dintre ei nu poate să enumere toate instanțele în care i-am mântuit. Câți ani, câte secole au trecut de la crearea lumii până astăzi și cât de multe miracole am făcut, de câte ori Mi-am manifestat înțelepciunea? Dar omul, precum un lunatic bolnav de demență sau toropeală, sau, mai rău, uneori ca o fiară sălbatică alergând prin pădure, nu are nici cea mai mică inten‏ție să acorde atenție chestiunilor Mele. De multe ori i-am dat omului pedeapsa capitală și l-am condamnat la moarte, dar planul gestionării Mele nu poate fi schimbat de nimeni. Și astfel omul, încă în mâinile Mele, se sprijină pe vechile lucruri de care se agață. Datorită etapelor lucrării Mele, v-am salvat din nou, ființe născute într-o mare familie coruptă, decadentă, murdară și sordidă. Lucrarea pe care am planificat-o continuă să meargă înainte fără a sta pe loc niciun moment. După ce am trecut în Epoca Împărăției și după ce v-am adus în Împărăția Mea ca fiind poporul Meu, voi avea alte cerințe pentru voi; adică, voi începe să promulg înaintea voastră constituția cu care voi guverna această epocă: din moment ce vă numiți poporul Meu, ar trebui să puteți slăvi numele Meu, adică să mărturisiți ferm în mijlocul încercărilor. Dacă cineva încearcă să Mă înșele și să ascundă adevărul de Mine, sau să facă aranjamente necinstite pe la spatele Meu, aceștia vor fi fără excepție alungați, dați afară din casa Mea să aștepte măsurile ce se vor lua împotriva lor. Aceia care au fost necredincioși și neascultători față de Mine în trecut și care astăzi se ridică iarăși pentru a Mă judeca în mod deschis, vor fi și ei alungați din casa Mea. Aceia care sunt poporul Meu trebuie să aibă grijă constant de poverile Mele și, de asemenea, să caute să cunoască ale Mele cuvinte. Doar astfel de oameni vor fi luminați de Mine și ei vor trăi cu siguranță sub îndrumarea și luminarea Mea, niciodată primind mustrări. Pe aceia care nu au grijă de poverile Mele și se concentrează pe planificarea propriului lor viitor, adică, pe aceia care prin faptele lor nu au ca scop să Îmi satisfacă inima, ci, mai degrabă, au ca scop să cerșească o pomană, pe aceste făpturi asemănătoare cu cerșetorii refuz complet să le folosesc, deoarece din momentul în care s-au născut nu au știut deloc ce înseamnă să aibă grijă de poverile Mele. Ei sunt oameni cu o rațiune anormală; astfel de oameni suferă de „subnutriția” creierului și trebuie să meargă acasă pentru niște „hrană.” Pentru oamenii de acest tip nu am niciun folos. În rândul poporului Meu, toată lumea va trebui să considere cunoașterea Mea ca o datorie obligatorie de îndeplinit până la final, precum mâncatul, îmbrăcatul și dormitul, ceva ce nu se uită niciun moment, astfel ca, în final, cunoașterea Mea să devină o deprindere familiară precum mâncatul, ceva ce faci fără efort, cu iscusință. Cât despre cuvintele pe care le rostesc, fiecare dintre ele trebuie primit cu certitudine absolută și asimilat complet; nu pot exista jumătăți de măsură superficiale. Oricine nu acordă atenție cuvintelor Mele va fi privit ca fiind în opoziție directă față de Mine; oricine nu mănâncă ale Mele cuvinte sau nu caută să le cunoască va fi privit ca cineva care nu Îmi acordă atenție și va fi dat direct pe ușă afară din casa Mea. Căci, așa cum am spus în trecut, ceea ce doresc Eu nu sunt mulți oameni, ci câțiva aleși. Din o sută de oameni, dacă unul singur este capabil să Mă cunoască prin cuvintele Mele, atunci i-aș arunca cu bună-știință pe toți ceilalți pentru a Mă concentra pe luminarea și iluminarea acestuia. Din aceasta puteți vedea că nu este neapărat adevărat că doar un număr mai mare de oameni Mă pot manifesta, Mă pot trăi. Ceea ce Îmi doresc este grâu (chiar dacă boabele nu sunt pline), și nu neghină (chiar atunci când boabele sunt atât de pline încât impresionează). Cât despre cei care nu au grijă să caute, ci în schimb se comportă într-o manieră delăsătoare, ei ar trebui să plece de bunăvoie; nu doresc să îi mai văd ca nu cumva să continue să-Mi facă numele de rușine. În privința a ceea ce cer de la poporul Meu, Mă voi opri la aceste precepte momentan și voi aștepta să dau mai multe sancțiuni în funcție de cum se schimbă circumstanțele. În zilele din trecut, marea majoritate a oamenilor credeau că Eu eram Dumnezeu Însuși al înțelepciunii, că eram Dumnezeul care vedea în adâncul inimilor oamenilor; dar era doar o vorbărie superficială. Dacă omul M-ar fi cunoscut cu adevărat, el nu ar fi tras concluzii greșite, ci ar fi continuat să încerce să Mă cunoască prin cuvintele Mele. Doar când el ar fi ajuns la momentul în care să Îmi vadă cu adevărat faptele, ar fi fost el vrednic să spună că sunt Înțelept și că sunt Minunat. Cunoștințele voastre despre Mine sunt prea superficiale. De-a lungul veacurilor, câți oameni Mi-au slujit, pentru câți ani și, văzându-Mi faptele, chiar au ajuns să cunoască ceva despre Mine; și, astfel, ei întotdeauna au avut o inimă supusă față de Mine, neîndrăznind să nutrească nici cea mai mică intenție de a Mi se opune, din cauza a cât de dificilă este căutarea urmelor Mele. Dacă îndrumarea Mea nu exista printre acești oameni, ei nu ar fi îndrăznit să acționeze atât de pripit și, astfel, după trăirea experienței de mulți ani, ei, în cele din urmă, au generalizat o parte a cunoașterii despre Mine, spunând că sunt Înțelept, Minunat și Sfătuitor, că vorbele Mele sunt precum o sabie cu două tăișuri, că faptele Mele sunt mărețe, uimitoare și minunate, că sunt înveșmântat în măreție, că Înțelepciunea Mea se înalță mai sus de ceruri și alte observații. Dar, astăzi, voi Mă cunoașteți doar prin temelia pe care au pus-o ei, deci marea majoritate a voastră, precum papagalii, doar rostiți cuvintele pe care le-au rostit ei. Faptul că v-am iertat de atât de multă mustrare este doar pentru că Eu iau în considerare cât de superficial este modul în care Mă cunoașteți și cât de săracă este „educația” voastră. Dar chiar și așa, marea voastră majoritate încă nu vă cunoașteți pe voi înșivă sau credeți că deja ați făcut voia Mea prin faptele voastre și, pentru acest motiv, ați scăpat de judecată. Sau credeți că, după ce am devenit trup, am pierdut din vedere complet faptele omului și pentru acest motiv credeți, de asemenea, că ați scăpat de mustrare. Sau credeți că Dumnezeul în care credeți nu există în spațiile vaste ale universului și, astfel, ați considerat cunoașterea lui Dumnezeu o sarcină de făcut în timpul liber în loc să o păstrați în inimile voastre ca pe o datorie de îndeplinit, folosind credința în Dumnezeu ca un mod de a face să treacă timpul care altfel ar fi fost petrecut în trândăvie. Dacă nu mi s-ar fi făcut milă de lipsa voastră de calități, rațiune și înțelegere, atunci toți ați fi pierit în mijlocul mustrării Mele, șterși de pe fața pământului. Dar până când se va termina lucrarea Mea pe pământ, voi rămâne îngăduitor față de omenire. Aceasta este ceva ce trebuie să știți cu toții. Nu mai amestecați binele și răul. 

 25 februarie 1992

15.7.20

Practică (6)

Astăzi, ce să mai vorbim despre obținerea rațiunii pe care o avea Petru – mulți oameni nu pot dobândi nici măcar rațiunea pe care o avea Pavel. Ei nu au nici măcar conștiința de sine a lui Pavel. Deși Pavel a fost doborât de Domnul deoarece L-a persecutat pe Domnul Isus, el a avut ulterior hotărârea de a lucra și de a suferi pentru Domnul. Isus i-a dat o boală și, mai târziu, Pavel a continuat să sufere de această boală odată ce a început să lucreze. De ce a spus că avea un țepuș în carnea lui? Țepușul, de fapt, era boală, iar pentru Pavel era o slăbiciune fatală. Oricât de mult a lucrat sau cât de mare i-a fost hotărârea de a suferi, el nu a putut scăpa de acel țepuș. Cu toate acestea, Pavel avea un calibru mult mai bun decât cel pe care îl aveți voi, oamenii de astăzi, și avea și conștiință de sine și mai multă rațiune decât voi. După ce Pavel a fost doborât de Isus, el a încetat să-i persecute pe discipolii Lui și a început să predice și să sufere pentru Isus. Și ce l-a inspirat să îndure suferința? Pavel a crezut că, de vreme ce văzuse lumina cea mare, trebuie să fie mărturie pentru Domnul Isus, trebuie să nu-i mai persecute pe discipolii lui Isus și trebuie să nu se mai împotrivească lucrării lui Dumnezeu. Pavel a fost una dintre figurile foarte proeminente ale religiei. Era foarte priceput și înzestrat, îi privea de sus pe oamenii de rând și avea o personalitate mai puternică decât majoritatea lor. Dar, după ce „lumina cea mare” a strălucit asupra lui, a fost capabil să lucreze pentru Domnul Isus, să-și asume hotărârea de a suferi pentru Dumnezeu și să se dedice Lui, ceea ce a demonstrat că avea rațiune. Pe vremea când îi persecuta și aresta pe discipolii lui Isus, Isus i-a apărut și a zis: „Pavele, de ce Mă prigonești?” Pavel a căzut imediat la pământ și a zis: „Cine ești Tu, Doamne?” Un glas din cer a zis: „Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuţi!”. Dintr-o dată, Pavel s-a deșteptat și numai atunci a știut că Isus era Hristos, că El era Dumnezeu. „Trebuie să dau ascultare. Dumnezeu mi-a dat acest har, iar eu L-am persecutat astfel, totuși El nici nu m-a doborât, nici nu m-a blestemat. Trebuie să sufăr pentru El.” Pavel a recunoscut că Îl prigonise pe Domnul Isus Hristos și că Îi ucidea acum discipolii, că Dumnezeu nu îl blestemase, ci făcuse să strălucească lumina asupra lui. Aceasta l-a inspirat și a zis: „Deși nu I-am privit chipul, I-am auzit glasul și I-am văzut lumina cea mare. Numai acum văd cu adevărat că Dumnezeu mă iubește într-adevăr și că Domnul Isus Hristos este, cu adevărat, Dumnezeu care Se milostivește de om și că El îi iartă păcatele omului, pe vecie. Văd cu adevărat că sunt un păcătos.” Deși, după aceea, Dumnezeu a folosit darurile lui Pavel ca să lucreze, uită de asta deocamdată. Hotărârea lui la momentul respectiv, rațiunea lui omenească normală și conștiința lui de sine – sunteți incapabili de a dobândi aceste lucruri. Astăzi nu ați primit multă lumină? Nu au văzut mulți oameni că firea lui Dumnezeu este una de măreție, mânie, judecată și mustrare? Blesteme, încercări și rafinări i-au lovit de multe ori pe oameni – și ce au învățat? Ce ai câștigat din disciplina și tratarea ta? Cuvinte aspre, loviri și judecată au căzut asupra ta de multe ori, totuși nu le dai nicio atenție. Nu ai nici măcar puțina rațiune avută de Pavel – nu ești extrem de înapoiat? Au fost și multe lucruri pe care Pavel nu le-a văzut clar. El a știut numai că lumina strălucise asupra lui, dar nu și-a dat seama că fusese doborât; el a crezut în sinea lui că, după ce lumina strălucise asupra lui, trebuie să se sacrifice pentru Dumnezeu, să sufere pentru Dumnezeu, să facă totul pentru a-I pregăti calea Domnului Isus Hristos și să câștige mai mulți păcătoși pentru a fi răscumpărați de Domnul. Aceasta a fost hotărârea lui și unicul scop al lucrării sale – dar, când a lucrat, boala tot nu l-a lăsat, până la moarte. Pavel a lucrat timp de mai bine de douăzeci de ani. A suferit mult și a trecut prin multe persecuții și nenorociri, deși, desigur, au fost mult mai puține decât încercările lui Petru. Cât de jalnic este dacă nu aveți nici măcar rațiunea lui Pavel? În acest caz, cum ar putea Dumnezeu să înceapă o lucrare chiar mai mare în voi?

10.7.20

Film creștin subtitrat „Minciunile Comunismului” Segment 4 - Adevăratul scop din spatele negării și condamnării de către PCC a lui Hristos


Film creștin subtitrat „Minciunile Comunismului” Segment 4 - Adevăratul scop din spatele negării și condamnării de către PCC a lui Hristos


În timpul Epocii Harului, Domnul Isus întrupat S-a arătat ca un om obişnuit, comun, pe dinafară, dar Domnul Isus a adus calea pocăinţei. „Pocăiţi-vă, pentru că Împărăţia Cerurilor este aproape!” (NTLR®) A făcut lucrarea de răscumpărare a omenirii prin răstignire. Acest lucru e suficient pentru a dovedi că Domnul Isus era Dumnezeu întrupat.

1.5.20

Cantari crestine 2020 „O alegere fără regrete” Videoclip muzical



Cantari crestine 2020 „O alegere fără regrete” Videoclip muzical


Introducere

Cand arestările și persecuția Satanei asupra creștinilor sporesc în bestialitate,
când orașul este plin de oroare întunecată și fug oriunde pot,
când libertatea este încătușată într-o închisoare îngrozitoare,
când singura mea companie este o lungă noapte de durere,
nu voi șovăi în credința mea în Dumnezeu,
niciodată nu Te voi trăda, Domnul meu, Dumnezeul meu.
Dumnezeule Atotputernic adevărat, inima mea Îți aparține Ție.
Încarcerarea îmi poate controla doar trupul.
Nu îmi poate opri pașii ce Te urmează pe Tine.
Nu îmi poate opri pașii ce Te urmează pe Tine.
Suferință dureroasă, un drum accidentat,
cu îndrumarea cuvintelor Tale, inima mea este fără teamă,
în compania iubirii Tale, inima mea este sătulă;
în compania iubirii Tale, inima mea este sătulă.

Când tortura nimicitoare a diavolilor satanici devine și mai cruntă,
când durerea mistuitoare mă lovește iar și iar,
când agonia trupului meu e gata să atingă culmea,
la momentul final, când viața e gata să îmi fie luată,
nu voi ceda în fața marelui balaur roșu,
niciodată nu voi fi Iudă, o pată a rușinii asupra lui Dumnezeu.
Dumnezeule Atotputernic adevărat, Îți voi fi loial până la moarte.
Satana îmi poate tortura și năpăstui doar trupul,
dar nu poate atinge credința și iubirea mea pentru Tine,
dar nu poate atinge credința și iubirea mea pentru Tine.
Viața și moartea vor fi veșnic sub stăpânirea Ta.
Mă voi lepăda de toate pentru a-Ți mărturisi.
Pentru a Te mărturisi pe Tine și a-l face de ocară pe Satana
voi muri fără a mă plânge.
Pentru a Te mărturisi pe Tine și a-l face de ocară pe Satana
voi muri fără a mă plânge.
Ce onoare să Îl urmezi pe Hristos
și să cauți să-L iubești pe Dumnezeu în această viață!
Cu inima și cu sufletul, ar trebui să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu;
sunt dispus să mă lepăd de tot pentru a mărturisi despre Dumnezeu.
Cât timp voi trăi, să îmi dau întreaga ființă lui Dumnezeu
este o alegere pe care nu o voi regreta niciodată.
Este o alegere pe care nu o voi regreta niciodată.
Este o alegere pe care nu o voi regreta niciodată.
din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”


👉🔗 Vizionați Videoclipuri Minunate ale Coruri Crestine  

28.5.19

Muzica Crestina „Împărăţia lui Hristos e un cămin cald” Videoclip muzical



Muzica Crestina „Împărăţia lui Hristos e un cămin cald” Videoclip muzical


Împărăţia lui Hristos e căminul meu cald,
ea le aparține tuturor oamenilor lui Dumnezeu.
Hristos pășește și vorbește în biserică
și trăiește împreună cu oamenii lui Dumnezeu.
Judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu sunt aici,
precum și lucrarea Duhului Sfânt.
Cuvintele lui Dumnezeu ne udă, ne hrănesc și ne călăuzesc,
iar viețile noastre cresc.
Aceasta este împărăția condusă de Hristos,
este o lume corectă și dreaptă.

14.3.19

Persoana care ajunge la mântuire este persoana care este dispusă să practice adevărul

Foarte devreme, necesitatea de a avea o viață bisericească adecvată a fost menționată în predici. Prin urmare, cum se face că viața bisericii nu s-a îmbunătățit încă și este la fel ca odinioară? De ce nu există un mod de viață complet nou și diferit? Ar fi potrivit ca o persoană din anii ’90 să trăiască asemenea unui împărat dintr-o epocă trecută? Nu s-a produs nicio schimbare majoră în condiția bisericii în pofida faptului că mâncarea și băutura pot fi delicatese rareori gustate în vremurile precedente. A fost ca și cum vinul vechi a fost pus într-o sticlă nouă.