Cuvintele lui Dumnezeu creează miracolele vieții

de Yang Li, provincia Jiangxi

Mama mea a murit pe când eram doar o fetiță, așa că am fost nevoită să preiau de la o vârstă fragedă povara grea a responsabilităților dintr-o gospodărie. După ce m-am căsătorit, responsabilitățile mele au devenit atât de împovărătoare încât abia dacă mai respiram sub greutatea lor. Fiindcă avusesem parte de greutățile și nefericirile vieții, cu timpul am ajuns să fiu deprimată și abătută, tăcută și rezervată și, zi după zi, îmi iroseam viața. În 2002, când câțiva frați și surori mi-au împărtășit Evanghelia lucrării lui Dumnezeu Atotputernic în zilele din urmă, am acceptat-o cu bucurie și apoi mi-am adus și soțul și copiii înaintea lui Dumnezeu alături de mine.

De atunci, frații și surorile au venit des în casa noastră pentru întruniri și am avut părtășie despre cuvântul lui Dumnezeu, am cântat, am dansat și L-am laudat pe Dumnezeu; acest lucru mi-a adus o bucurie incredibilă și nu mă mai simțeam deprimată sau îngrijorată. Copiii mei îmi spuneau că păream mai tânără și mai veselă tot timpul. Adesea, citeam cuvintele lui Dumnezeu împreună ca familie și, prin cuvintele Lui, am ajuns să pricepem multe adevăruri, precum și voia urgentă a lui Dumnezeu de a mântui omenirea. Am călătorit peste tot, vestind Evanghelia și fiind martoră pentru Dumnezeu ca să-I răsplătesc dragostea și să-i împuternicesc pe aceia care, ca și mine, suferiseră chinurile Satanei, să vină înaintea lui Dumnezeu și să fie mântuiți de El cât mai curând posibil. Niciodată nu mi-am imaginat că, din această cauză, aveam să devin ținta persecuției pline de cruzime a guvernului PCC…

În data de 23 noiembrie 2005, la ora 7:00 seara, în timp ce eram la o întrunire cu două surori, am auzit deodată un răpăit violent în ușă și, realizând că era posibil să fie poliția, m-am grăbit să adun toate cărțile cuvintelor lui Dumnezeu. După cum mă așteptasem, ușa din față a casei a fost doborâtă foarte repede; cinci ofițeri de poliție au năvălit frenetic înăuntru și ne-au înconjurat. Ofițerul șef a spus: „Nu aveți scăpare! Cercetați locul!ˮ Într-o clipită, toate lucrurile din casă au fost răscolite într-o harababură de nedescris. Apoi ne-au luat toate gențile și o carte de imnuri și au început să ne pună cătușe și să ne escorteze la secția de poliție. În fața acestei manifestări de forță, am fost extrem de înspăimântată și am strigat cu disperare către Dumnezeu pentru protecție. În clipa aceea, un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu mi-a venit în minte: „Ar trebui să știi că toate lucrurile din mediul ce te înconjoară sunt acolo cu permisiunea Mea, Eu le aranjez pe toate. Vezi cu claritate și mulțumește-Mi inima în mediul pe care eu ți l-am dat. Nu te teme, Dumnezeu Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El vă apără și vă este scut” („Capitolul 26” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o putere și credință imense, m-au scăpat de timiditate și mi-au insuflat calm și determinare. Așa este! Toate evenimentele și lucrurile sunt în mâinile lui Dumnezeu, iar poliția se află și ea în mâna și orchestrările lui Dumnezeu. Avându-L pe Dumnezeu ca sprijin al meu puternic, nu aveam de ce să mă tem. Nu trebuia decât să mă concentrez pe căutarea voii lui Dumnezeu și să mă bizui pe Dumnezeu ca să pot mărturisi ferm în orice situație aș fi avut de înfruntat.

La secția de poliție, zece ofițeri de la Biroul Municipal de Securitate Publică și de la secția locală de poliție ne-au interogat pe rând, în grupuri de câte două. Au cerut să afle numele și adresele noastre și cine erau liderii bisericii noastre. Când nu am vrut să le dăm răspunsuri, frustrarea lor s-a transformat în furie și ne-au încătușat de niște bănci-tigru din fier. Văzând expresia feroce de pe chipurile acelor polițiști, mi s-a făcut puțin frică; mă întrebam ce fel de tactici vătămătoare aveau să folosească asupra noastră și nu eram sigură dacă îmi voi putea menține poziția. Văzând că nu vorbeam, unul dintre ofițeri a spus pe un ton lingușitor: „Se face foarte târziu. Doar spune-ne numele tău și adresa și te vom trimite direct acasă.ˮ Mintea îmi era foarte limpede atunci pentru că aveam protecția lui Dumnezeu și mi-am spus: „Acesta este un șiretlic de-al Satanei. Dacă le dau numele și adresa mea, se vor duce cu siguranță să-mi percheziționeze casa, lucru care ar fi incredibil de dăunător pentru biserică.ˮ Astfel, oricum m-au interogat acei polițiști groaznici, nu am scos o vorbă, ci doar m-am rugat ca Dumnezeu să-mi dea cuvintele potrivite pe care să le spun. În ziua următoare, s-au întors punându-mi aceleași întrebări și, din nou, nu am scos o vorbă. În seara aceea, o femeie ofițer într-o ținută mai degrabă indecentă a intrat, s-a uitat urât la mine și m-a întrebat violent: „Cum te cheamă? Unde locuiești?ˮ Nu i-am răspuns, așa că a strigat la mine cu mânie: „Voi nu faceți decât să vă umpleți burțile și să leneviți, nici nu vă sinchisiți să vă duceți să faceți bani. De ce naiba vreți să credeți în vreun Dumnezeu?ˮ Cu aceste cuvinte, s-a îndreptat spre mine cu pași apăsați și a început să-mi lovească picioarele și tălpile cu pantofii ei cu toc înalt, țipând: „Practicați credința, pe dracu̕! Dacă nu-mi dai un răspuns onest, am să pun să fii omorâtă!ˮ Picioarele mă dureau insuportabil și am fost copleșită de un val de slăbiciune în inima mea, neștiind prin ce avea să mă facă să trec în continuare. În mare grabă, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi păzească inima. După ce mi-am terminat rugăciunea, frica mi-a cedat. Pentru că interogatoriul lor nu se lăsase cu niciun răspuns, poliția ne-a trimis pe trei dintre noi la o casă de detenție.

În noaptea aceea, ningea tare și era îngheț. Acei polițiști maniaci ne-au confiscat toate hainele de iarnă din genți, forțându-ne să purtăm doar un rând de haine subțiri și lăsându-ne să tremurăm de frig pe toată durata călătoriei. Când am ajuns la casa de detenție, ne-au dus în subsolul mohorât și terifiant al închisorii. Din când în când, înjurăturile și strigătele altor deținute răzbăteau până la noi, făcându-mi părul măciucă – am avut senzația că intrasem într-un soi de iad pe pământ. Noi trei am fost împinse într-o celulă în care mai erau în jur de douăzeci de alte deținute și care emana val după val de putoare stătută. În celulă, pe ambele laturi erau aliniate platforme de ciment pentru dormit și toate deținutele ședeau în jurul unei mese lungi înșurubând filamente pentru becuri. De cum am intrat, ofițerul i-a spus deținutei șefă: „Ai grijă să le faci o primire călduroasă!ˮ Deținuta-șefă, condamnată pentru droguri, nu avea nici treizeci de ani; de cum a auzit ordinele ofițerului, m-a doborât la pământ cu lovituri crâncene, înainte ca eu să apuc să-mi dau seama ce se petrece. M-a durut atât de tare încât m-am rostogolit pe jos, țipând. După aceea, ne-au sfâșiat hainele, ne-au târât în baie și ne-au forțat să facem dușuri cu apă rece. Apa rece de-ți îngheța oasele mi-a provocat convulsii, iar dinții îmi clănțăneau fără oprire. Tot trupul îmi era în dureri insuportabile, ca și când eram sfârtecată cu un cuțit, și mi-am pierdut cunoștința foarte repede. Când mi-am revenit, mi-am dat seama că fusesem târâtă înapoi în celulă. Când a văzut că eram trează, deținuța-șefă nu m-a slăbit deloc, ci a început din nou să mă lovească cu piciorul și cu pumnii. Abia când a obosit m-a zvârlit într-o parte. Celelalte două surori au venit și m-au ținut în brațe, iar lacrimile lor mi-au căzut pe față. Simțindu-mă foarte slabă în inima mea, m-am gândit: „De ce nu vrea Dumnezeu să mă lase să mor, pur și simplu? De cum voi muri, voi fi liberă, dar, dacă mai trăiesc, cine știe cum mă vor bate și mă vor tortura demonii aceia și dacă voi putea să fac față la toate.ˮ Cu cât m-am gândit mai mult la asta, cu atât am devenit mai neliniștită, iar lacrimile au început să mi se reverse șiroaie pe față. În toiul suferinței mle, Dumnezeu m-a luminat să mă gândesc la un imn al cuvintelor Lui: „Voi, cu siguranță, sub îndrumarea luminii Mele, veți străpunge încleștarea forțelor întunericului. Cu siguranță, în mijlocul întunericului, nu veți pierde lumina care vă ghidează. […] Veți fi desigur hotărâți și de neclintit în țara Sinim. Prin suferințele pe care le îndurați, veți moșteni binecuvântarea care vine de la Mine și, cu siguranță, Îmi veți emana slava în întregul univers” („Cântecul biruitorilor” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Inima mi s-a umplut pe dată de căldură – promisiunea lui Dumnezeu și dragostea Lui m-au emoționat profund și m-au făcut să realizez că, deși Satana își exersa cruzimea pe mine, atâta vreme cât mă bizuiam pe Dumnezeu și Îl priveam cu respect, Dumnezeu avea să mă ajute să înving asuprirea forțelor întunericului și să ies la lumină. Suferința prin care treceam era valoroasă și avea sens; era o binecuvântare de la Dumnezeu și era o suferință prin care trebuia să trec în procesul căutării adevărului și dobândirii mântuirii lui Dumnezeu. Era, de asemenea, o puternică mărturie a înfrângerii Satanei de către Dumnezeu. Satana mă chinuia și mă tortura încercând să mă facă să-L reneg și să-L trădez pe Dumnezeu; doar rămânând puternică în devotamentul meu față de Dumnezeu, îndurând toată suferința pe care trebuia să o îndur și fiind martoră pentru Dumnezeu puteam riposta în fața uneltirii viclene a Satanei, umilindu-l și aducându-I glorie lui Dumnezeu. După ce m-am gândit la toate acestea, m-am pocăit profund înaintea lui Dumnezeu și am luat o hotărâre: „O, Dumnezeule Atotputernic! Tu ai suferit mai mult decât oricare om de rând ca să ne aduci mântuirea nouă, unor oameni atât de profund corupți. Tu ai depus eforturi atât de migăloase pentru noi, iar dragostea Ta este cu adevărat prea mare! Ar trebui să-Ți răsplătesc dragostea, dar, azi, când am fost pusă în fața unei încercări, când ar fi trebuit să fiu mărturie împotriva Satanei, am ales să scap. Când am suferit doar puțin în trupul meu, am devenit negativă și am opus rezistență, vrând mai mult decât orice să mor și să scap de toate. Cât de lașă și lipsită de conștiință sunt! De acum încolo, oricare ar fi circumstanțele potrivnice prin care voi trece, jur să mărturisesc ferm pentru Tine.ˮ În clipa aceea, mi-am simțit credința întărită și am apucat strâns mâna surorii mele, dorindu-mi să mai trăiesc ca să fiu martoră pentru Dumnezeu.

După ce am fost reținută timp de douăzeci și una de zile în casa de detenție, poliția m-a escortat la Biroul Județean de Securitate Publică. M-au legat de o bancă-tigru și m-au interogat. Pentru că am refuzat cu încăpățânare să scot vreun cuvânt, în noaptea aceea m-au încătușat cu cătușe ghintuite și m-au spânzurat de grilajul din fier al unei ferestre, lăsându-mi trupul să atârne în aer în așa fel încât abia să pot atinge pământul cu vârful degetelor. Un ofițer mi-a vorbit cu aroganță, spunând: „Dacă am vreo calitate, aceea este răbdarea. Am să te fac să mă implori și să-mi spui de bunăvoie cine este liderul vostru!ˮ Cu aceasta, a părăsit încăperea, trântind ușa în urma lui. Nu mult după aceea, am început să simt o durere sfâșietoare în încheieturi, care îmi producea o suferință nespusă. În clipa aceea, m-am gândit, brusc, la un imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Ați acceptat vreodată binecuvântările care v-au fost date? Ați căutat vreodată făgăduințele care au fost făcute pentru voi? Voi, cu siguranță, sub îndrumarea luminii Mele, veți străpunge încleștarea forțelor întunericului. Cu siguranță, în mijlocul întunericului, nu veți pierde lumina care vă ghidează. Voi sigur veți fi stăpânii întregii creații. Veți fi desigur învingători înaintea Satanei. Cu siguranță, la căderea împărăției marelui balaur roșu, vă veți ridica în mijlocul nenumăratelor mulțimi ca să fiți martori biruinței Mele. Veți fi desigur hotărâți și de neclintit în țara Sinim. Prin suferințele pe care le îndurați, veți moșteni binecuvântarea care vine de la Mine și, cu siguranță, Îmi veți emana slava în întregul univers” („Cântecul biruitorilor” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Cu lacrimi în ochi, am cântat din nou și din nou imnul. Cu cât cântam mai mult, cu atât mai energizată deveneam și puteam simți forța puternică de viață a cuvintelor lui Dumnezeu fortificându-mi inima și dându-mi credința neșovăitoare că Dumnezeu avea să mă îndrume, cu siguranță, să înving asuprirea forțelor întunericului și să îndur toată această crudă tortură ca să rămân fermă în mărturia mea. Odată cu încurajarea primită din cuvintele lui Dumnezeu, durerea mea fizică s-a disipat și chiar am început să simt că mă apropii și devin mai intimă cu Dumnezeu. Aveam sentimentul că Dumnezeu era chiar lângă mine, însoțindu-mă. Cuvintele Lui mi-au mișcat inima și am luat hotărârea să mărturisesc ferm ca să Îl mulțumesc pe Dumnezeu și că nu voi capitula nicidecum în fața Satanei!

După aceea, am fost adusă în sala de interogatoriu, unde primul lucru pe care l-am văzut a fost un set cu diferite instrumente de tortură: pe perete erau agățate, într-un șir, bastoane de poliție mari și mici, iar lângă zid, erau bastoane din piele, biciuri din piele și o bancă tigru. Câțiva ofițeri băteau de zor un prizonier de vreo douăzeci de ani, cu bastoane electrice și biciuri din piele. Acesta avea tăieturi și vânătăi grave, iar trupul stâlcit în bătaie cu greu putea fi recunoscut. Chiar atunci, o femeie ofițer și-a făcut intrarea și, fără o vorbă, a început să mă lovească de mai multe ori, apoi m-a înșfăcat de păr și m-a trântit cu capul de zid, de s-a auzit o bubuitură. Capul mi se învârtea, mă simțeam amețită și mă durea atât de tare încât aveam senzația că se va crăpa. În timp ce mă bătea, a mormăit cu răutate: „Dacă nu mărturisești azi, am să mă asigur că nu apuci să vezi încă o zi!” Alți doi ofițeri i s-au alăturat, proferând amenințări: „Am chemat ofițeri de la toate secțiile de poliție din împrejurimi. Avem tot timpul din lume să te chestionăm, o lună, două luni… Oricât de mult este nevoie ca să obținem de la tine răspunsurile de care avem nevoie.” Auzind aceste cuvinte și gândindu-mă la tacticile nemiloase pe care acești oameni de nimic le-au folosit asupra mea, precum și la scena care tocmai se încheiase cu deținutul acela, inima a început să-mi bată prea repede și valuri de frică și groază mi-au străbătut corpul. Tot ce puteam face era să mă rog cu disperare lui Dumnezeu. În clipa aceea, cuvintele lui Dumnezeu m-au călăuzit: „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața? Astfel, Satana devine incapabil de a face mai mult în oameni, nu poate face nimic cu omul. Deși, în definiția «trupului», se spune că trupul este stricat de Satana, dacă oamenii vor renunța, cu adevărat, la ei înșiși și nu vor fi mânați de Satana, atunci nimeni nu va putea să-i învingă – și, în acest moment, trupul își va îndeplini cealaltă funcție a sa și va începe să primească, în mod oficial, îndrumarea Duhului lui Dumnezeu” („Capitolul 36” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale de a practica. M-am gândit: „Într-adevăr, Satana a exploatat această slăbiciune a mea, frica mea de moarte, ca să mă determine să-L trădez pe Dumnezeu, iar Dumnezeu folosește această situație ca să testeze sinceritatea credinței mele în El. Dacă mă gândesc bine la toate acestea, viața mea este în mâinile lui Dumnezeu, și atunci de ce să mă tem de Satana? Acum este timpul ca eu să fiu martoră pentru Dumnezeu; doar oferindu-mi viața și nefiind constrânsă de moarte mă pot elibera de influența Satanei și pot mărturisi ferm pentru Dumnezeu.” Gândindu-mă la aceste lucruri, nu m-am mai temut de moarte și am decis să-mi ofer viața pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Atunci când unul dintre acei polițiști răi a văzut că nu mi-era teamă, a țipat plin de furie: „Dacă nu-ți dăm acum o lecție, ai să crezi că nu știm ce să facem cu tine!” și apoi m-au închis imediat din nou cu cătușele ghintuite, atârnându-mă de ele de grilajul unei ferestre de sus, și au început să mă împungă cu un baston electric. Un curent electric puternic mi-a străbătut într-o clipă tot corpul, provocându-mi tremur și convulsii continue. Cu cât mă zbăteam mai mult, cu atât cătușele se strângeau în jurul încheieturilor mele; era atât de dureros încât m-am gândit că mâinile erau cât pe-aci să mi se rupă și tot corpul îmi era sfârtecat de o durere cumplită. Cei doi polițiști răi au continuat să mă tortureze cu rândul, cu bastoanele care pârâiau și pocăneau în continuu. De fiecare dată când eram curentată, tot corpul mi se convulsiona și cutremura și, încet-încet, am început să amorțesc. Treptat, am început să-mi pierd cunoștința și, în cele din urmă, am leșinat. După un timp, nu știu cât de mult, frigul m-a readus în simțiri. Haita aceea de ofițeri răi, văzând că nu aveam pe mine decât un rând de haine subțiri, deschiseseră dinadins toate ferestrele ca să mă facă să îngheț. Un vânt usturător continua să bată dinspre fereastră; îmi era atât de frig încât trupul îmi înțepenise și am simțit că îmi pierd iar cunoștința, dar, atunci, am avut un gând limpede: „Nu pot să cedez. Trebuie să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu chiar dacă asta înseamnă să mor!” Chiar atunci, L-am văzut pe Domnul Isus cum era răstignit ca să mântuiască omenirea: Domnul Isus fusese bătut până când devenise o masă însângerată de carne și apoi țintuit pe cruce ca să isprăvească lucrarea de răscumpărare a omenirii. Dacă Dumnezeu putea să-Și dea viața ca să mântuiască oamenii, de ce nu puteam eu să răsplătesc măcar puțin dragostea lui Dumnezeu? Dragostea lui Dumnezeu m-a încurajat și m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Tu mi-ai dat suflarea pe care o respir, așa că, dacă vei dori să o iei înapoi, eu mă supun de bunăvoie. Ar fi mândria și onoarea mea cea mai mare să mor pentru Tine!” Apoi, încet-încet, am început să-mi recapăt cunoștința. Gândindu-mă la felul în care Petru, Ștefan și alți ucenici muriseră ca martiri, nu m-am putut abține să nu cânt încetișor acest imn bisericesc pe care îl știam bine: „Prin planul și suveranitatea Sa sfântă, mă confrunt cu încercări destinate mie. Cum pot renunța sau încerca să mă ascund? Înainte de toate este slava lui Dumnezeu. Judecata, mustrarea și disciplina – mi-au făcut inima amorțită să simtă. În vremuri grele, cuvintele lui Dumnezeu mă îndrumă și credința mea este desăvârșită. Sunt absolut și complet devotat, devotat lui Dumnezeu fără teamă de moarte. Voința Lui este întotdeauna mai presus de toate. Mă angajez complet să răsplătesc dragostea lui Dumnezeu. Îl laud fără întrerupere în inima mea. Am văzut Soarele dreptății, adevărul controlează tot ce e pe pământ. Firea lui Dumnezeu este dreaptă și merită lauda omenirii. Inima mea Îl va iubi pe Dumnezeu Atotputernic pentru totdeauna și numele Lui îl voi ridica în slăvi” („Nu cer decât ca Dumnezeu să fie mulțumit” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Cu cât cântam mai mult, cu atât eram mai mișcată și încurajată, iar glasul mi se îneca de lacrimi. Îl puteam simți pe Dumnezeu lângă mine, ascultând cu atenție în timp ce mă încredeam în El. Am avut un sentiment de căldură în inima mea și am știut că Dumnezeu mă sprijinise cu mâna Sa puternică în tot acest timp pentru ca eu să nu mă tem de frig și nici să nu mă îngrozesc de propria moarte. În inima mea, am luat următoarea hotărâre: oricare ar fi torturile și suferința care mă așteaptă, jur pe viața mea să rămân credincioasă până la sfârșit și să mărturisesc ferm ca să răsplătesc dragostea lui Dumnezeu!

În dimineața zilei următoare, un polițist m-a amenințat agresiv, zicându-mi: „Ai avut noroc că n-ai înghețat de moarte azi-noapte, dar, dacă azi nu vorbești, am să am grijă ca Dumnezeul tău să nu te poată salva!” În sinea mea, am chicotit, netulburată. M-am gândit: „Dumnezeu este Creatorul cerurilor, al pământului și al tuturor lucrurilor, El stăpânește peste toate, este atotputernic și plin de autoritate. «Căci El a vorbit și toate au luat ființă. A poruncit și toate au stat în picioare.» Și viața mea este în mâinile lui Dumnezeu; dacă El ar vrea să mă salveze acum, nu ar fi lucrul cel mai ușor pentru El? Doar că El vrea să te folosească pe tine, demonule, ca să-I faci un serviciu.” Chiar atunci, polițistul acela rău m-a împuns din nou cu bastonul său și un val puternic de curent electric mi-a străbătut corpul, provocându-mi o durere de nesuportat, care m-a făcut să mă zvârcolesc și să țip fără să vreau. Polițistul s-a mulțumit să râdă în hohote și mi-a zis: „Haide, dă-i bătaie, țipă! Strigă către Dumnezeul tău ca să te salveze! Dacă mă implori să te salvez, îți promit că-ți dau drumul!” Auzind monstruoasa cutezanță a cuvintelor acelui ofițer, m-am umplut de ciudă și m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „O, Doamne! Cât de sălbatic este diavolul Satana! El Te defăimează și Te blasfemiază; este dușmanul Tău ireconciliabil și mai ales dușmanul meu de moarte. Oricât m-ar tortura Satana, nu Te voi trăda. Îmi doresc doar ca inima mea să poată fi câștigată de Tine. Acești demoni îmi pot vătăma carnea, dar nu-mi pot distruge niciodată hotărârea de a Te mulțumi. Îmi doresc să-mi dai putere.” Polițistul acela fără inimă și maniac s-a năpustit asupra mea cu bastonul său, fără oprire; când primul baston electric a rămas fără baterii, l-a schimbat cu unul nou și a continuat să mă curenteze. Am pierdut șirul bastoanelor pe care le-a folosit în total. Am simțit că moartea mi se apropia și că nu mai era speranță să scap cu viață. Mistuită de negativitate și deznădejde, nu puteam decât să strig cu disperare către Dumnezeu, implorându-L să mă apere și să mă salveze. În momentul acela, mi-a venit în minte un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Forța vieții lui Dumnezeu poate triumfa în fața oricărei puteri, mai mult decât atât, depășește orice putere. Viața Lui este veșnică, puterea Lui este extraordinară, iar forța vieții Lui nu poate fi întrecută ușor de nicio ființă creată sau forță inamică. Forța vieții lui Dumnezeu există și emană strălucirea sa uimitoare, indiferent de timp sau loc. Cerul și pământul pot suferi mari schimbări, dar viața lui Dumnezeu este veșnic aceeași. Toate lucrurile sunt trecătoare, dar viața lui Dumnezeu încă rămâne, deoarece Dumnezeu este sursa existenței tuturor lucrurilor și baza existenței lor” („Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au insuflat o tărie fără margini și mi-au dat numaidecât o credință incredibil de tare în mijlocul slăbiciunii mele. Mi-am zis: „Da, cred în singurul Dumnezeu Atotputernic. Viața lui Dumnezeu este eternă și supranaturală, iar forța de viață a lui Dumnezeu transcende totul și cucerește totul. Tot ceea ce este ia ființă prin cuvintele lui Dumnezeu. Toate aspectele omului, inclusiv viața și moartea lui, sunt supuse arbitrării lui Dumnezeu. Viața mea, mai mult decât oricând, este în mâinile lui Dumnezeu și, deci, cum ar putea Satana să-și exercite controlul asupra mortalității mele? Să luăm, de pildă, situația când Domnul Isus a strigat către Lazăr, al cărui trup începuse deja să putrezească în mormântul lui, zicând: „Lazăr, vino afară!” (Ioan 11:43), iar Lazăr a ieșit din mormânt, înviat din morți. Cuvintele lui Dumnezeu au autoritate și putere; El a creat lumea cu ale Sale cuvinte și-Și folosește cuvintele ca să călăuzească fiecare epocă. Astăzi, Dumnezeu Își folosește cuvintele ca să ne mântuiască și să ne desăvârșească. Nu trebuie să mai interpretez lucrurile după noțiunile și imaginația mea, ci să trăiesc după cuvintele lui Dumnezeu. Astăzi, dacă Dumnezeu nu mă lasă să mor, cu oricâtă sălbăticie s-ar purta Satana, nu poate să-mi ia viața. Atât timp cât pot să-I aduc cinste lui Dumnezeu, voi muri fericită și de bunăvoie.” De cum am început să trăiesc după cuvintele lui Dumnezeu și am încetat să mă mai îngrijorez pentru propria mortalitate, a avut loc un miracol: oricât de mult mă curenta polițistul acela plin de cruzime, eu nu mai simțeam nicio suferință și nicio durere, iar mintea îmi era limpede ca cristalul. Eram sigură că lucrul acesta era protecția și grija lui Dumnezeu – era mâna puternică a lui Dumnezeu care mă sprijinea. Am simțit cu adevărat pe propria-mi piele puterea extraordinară a cuvintelor lui Dumnezeu, precum și natura supranaturală și ieșită din comun a forței de viață a lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și realitatea vieții. Forța Sa de viață nu poate fi suprimată de nicio forță a întunericului. Oricum m-au torturat și pedepsit polițiștii aceia plini de cruzime, făcând cu rândul în aplicarea pedepselor lor, eu am putut să le îndur pe toate. Nu a fost prin puterea mea, ci au fost în întregimea puterea și autoritatea lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost cuvintele lui Dumnezeu care să-mi dea tărie și credință, m-aș fi frânt cu mult timp în urmă. Am avut un profund sentiment că, atunci când carnea mea era cea mai slăbită și plonjam în adâncurile suferinței, Dumnezeu erau mereu alături de mine, susținându-mă cu ale Sale puternice și tari cuvinte și păzindu-mă tot timpul, astfel încât credința mea să crească tot mai puternică în sufletul meu și hotărârea mea să fie întărită.

În noaptea aceea, au folosit o altă tehnică de tortură asupra mea. M-au încătușat în fața unei ferestre, expunându-mă la aerul geros de afară și apoi au stat de veghe cu rândul lângă mine ca să se asigure că nu adormeam. De îndată ce ochii începeau să mi se îngreuneze, mă plesneau peste față. Nu băusem un strop de apă și nu înghițisem nicio gură de mâncare de două zile, tot trupul îmi era sleit de puteri, iar ochii îmi erau atât de umflați încât abia dacă îi puteam deschide. M-am simțit cuprinsă de un val de inexprimabilă nefericire și m-am întrebat cât mai avea să dureze această tortură. Vântul geros sufla în continuu peste trupul meu și tremuram de frig în permanență. Polițiștii, îmbrăcați în haine călduroase lungi până la genunchi, stăteau tolăniți cu picioarele încrucișate pe niște scaune din fața mea, așteptând să mă predau. În momentul acela, era ca și când o scenă a demonilor care chinuiau pe cineva în Hades mi se desfășura înaintea ochilor, iar eu nu mi-am putut înăbuși furia: omul a fost creat de Dumnezeu și este firesc și drept să I se închine Lui, dar guvernul acesta josnic și lipsit de rușine al PCC nu dă voie oamenilor să se închine adevăratului Dumnezeu. Ca să stabilească o zonă a ateismului în lume și să-și atingă scopul diabolic de a controla oamenii în permanență și de a-i face să îi urmeze și să li se închine lor, ei se opun, perturbă și distrug cu agresivitate lucrarea lui Dumnezeu, făcând uz de toate metodele ticăloase de care dispun ca să îi persecute fără milă pe discipolii lui Dumnezeul Atotputernic. Demonul acela vechi a comis cea mai monstruoasă dintre crime – ar trebui blestemat și damnat! Deodată, un imn al cuvintelor lui Dumnezeu mi-a venit în mine: „Vreme de mii de ani acesta a fost pământul murdăriei, insuportabil de murdar, unde suferința abundă, stafiile gonesc năvalnic pretutindeni, păcălind și înșelând, făcând acuzații nejustificate, fiind nemiloase și rele, călcând în picioare acest oraș al fantomelor și lăsându-l plin de cadavre; duhoarea descompunerii acoperă pământul și umple aerul și este păzită cu strășnicie. Cine poate vedea lumea de dincolo de ceruri? Cum ar putea oamenii dintr-un asemenea oraș al fantomelor să-L fi văzut vreodată pe Dumnezeu? S-au bucurat ei vreodată de afecțiunea și frumusețea lui Dumnezeu? […] De ce să pui un obstacol atât de impenetrabil în fața lucrării lui Dumnezeu? De ce să folosești diferite trucuri ca să-i înșeli pe oamenii lui Dumnezeu? Unde sunt adevărata libertate și drepturile și interesele legitime? Unde este nepărtinirea? Unde este alinarea? Unde este căldura? De ce să folosești scheme amăgitoare ca să-i păcălești pe oamenii lui Dumnezeu? De ce să folosești forța ca să oprești venirea lui Dumnezeu? De ce să nu-I permiți lui Dumnezeu să colinde în voie pe pământul pe care El l-a creat? De ce să-L hăituiești pe Dumnezeu până când nu mai are unde să-Și odihnească al Său cap? Cum ar putea asta să nu incite la furie? Mii de ani de ură sunt concentrați în inimă, milenii de păcătuire sunt gravate în inimă – cum ar putea asta să nu inspire dezgust? Răzbună-L pe Dumnezeu, nimicește-I complet dușmanul, nu-i mai permite să alerge ca turbatul și nu-i mai permite să stârnească atâtea necazuri câte are el chef! Acum este timpul: omul și-a adunat demult toată puterea, și-a dedicat toate eforturile, a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui demon și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra durerii și să întoarcă spatele acestui diavol bătrân și malefic” („Cei aflați în întuneric ar trebui să se ridice” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Am cântat imnul acesta din nou și din nou în inima mea. Cântând, sângele mi-a clocotit în vene și o mânie înfocată a izvorât în sufletul meu; am jurat pe viața mea să mă lepăd de Satana, demonul acela din vechime, și am strigat în inima mea: „Tu, demone! Dacă tu crezi că am să-L trădez pe Dumnezeu și-am să abandonez adevărata cale, te așteaptă o surpriză!” Am știut clar că Dumnezeu era acela care îmi dădea putere, că duhul mi-l întăriseră cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic.

În a cincea zi, mâinile îmi erau acoperite de sânge, amorțite și umflate rău de la cătușe. Aveam senzația că tot corpul mi se destrăma la încheieturi, că mii de insecte mă devorau din interior. Nu sunt cuvinte care să descrie durerea și agonia. Mă rugam fără încetare în inima mea, implorându-L pe Dumnezeu să-mi dea puterea să înving slăbiciunea trupului meu. Timpul se scurgea nemilos de încet și, treptat, cerul a început să se întunece. Eram însetată și flămândă, îmi era frig, tremuram din tot corpul și eram stoarsă de toate puterile – simțeam că nu o mai pot duce mult așa. Dacă mai continuam, cu siguranță aveam să mor de foame și de sete. Abia atunci am priceput ce a vrut să spună ofițerul acela rău când mi-a spus: „Am să te fac să mă implori.” Încerca să-și folosească tacticile pline de ticăloșie ca să mă forțeze să-L trădez pe Dumnezeu. Nu puteam cădea în capcana lui; trebuia să mă bizui pe Dumnezeu. Astfel, am strigat spre Dumnezeu din nou și din nou: „O, Dumnezeule Atotputernic! Te implor să-mi dai putere, ca să mă pot bizui pe Tine pentru a învinge tortura și pedeapsa plină de cruzime a Satanei. Chiar dacă asta îmi aduce moartea, nu trebuie să Te trădez și să devin o iudă.” În momentul acela, cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat: „Viața omului provine de la Dumnezeu, existența cerului se datorează lui Dumnezeu, iar existența pământului apare din puterea vieții lui Dumnezeu. Niciun obiect însuflețit nu poate depăși suveranitatea lui Dumnezeu și nimic viu nu poate să se desprindă de sub sfera autorității lui Dumnezeu” („Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele pline de autoritate ale lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. „Este adevărat”, mi-am zis, „Dumnezeu este sursa vieții mele: atâta vreme cât Dumnezeu nu-mi ia înapoi această suflare, nu contează cum mă torturează Satana și că nu mă lasă să mănânc și să beau, tot nu voi muri. Viața mea este în mâinile lui Dumnezeu, așa că de ce să mă tem?” În momentul acela, m-am rușinat și stânjenit de lipsa mea de credință în Dumnezeu și de faptul că nu-L înțeleg. Mi-am dat seama și că Dumnezeu folosea mediul acesta dificil ca să-mi insufle următorul adevăr: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic, Stăpân peste toate! Viața mea este în mâinile Tale și sunt gata să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Tale. Indiferent dacă trăiesc sau mor, voi accepta toate orchestrările Tale.” După ce mi-am încheiat rugăciunea, mi-am simțit trupul inundat de putere și nu mi-a mai fost atât de foame și de sete. Abia la 8:00 seara s-a întors unul dintre polițiștii aceia răi. M-a ciupit de bărbie și, cu un rânjet sinistru, mi-a spus: „Deci ce mai faci, te distrezi? Ești gata să mă implori și să-mi spui ce vreau să aflu? Dacă nu vorbești, dispun de multe feluri de a-ți veni de hac!” Am închis ochii și l-am ignorat, lucru care i-a provocat un acces de furie – mi-a aruncat insulte și obscenități în timp ce cu o mână m-a înșfăcat de guler și cu cealaltă m-a plesnit cu brutalitate peste ambii obraji. Mi-am simțit fața umflându-se instantaneu, arzându-mi de durere. Sălbăticia polițistului aceluia plin de răutate mi-a permis să percep clar esența lui demonică; l-am urât și mai mult și m-am simțit cu atât mai motivată să nu capitulez în fața tiraniei Satanei. Am devenit neclintită în hotărârea mea de a mărturisi ferm pentru Dumnezeu și de a-L mulțumi. În clipa aceea, nu mi-a mai păsat de durerea mea trupească, ci m-am uitat furioasă la polițist, gândind în sinea mea: „Crezi că mă poți forța să-L trădez pe Dumnezeu? Încetează cu visele!” Sub călăuzirea lui Dumnezeu, inima mi s-a umplut de credință și tărie; indiferent cât m-a bătut ofițerul acela, nu am cedat. Abia când ofițerul și-a epuizat toate forțele s-a oprit, în sfârșit.

După aceea, polițiștii m-au supravegheat și mai strict. Au făcut cu rândul, ținându-mă din scurt în tot acest timp și, dacă ochii începeau să mi se închidă, chiar și numai imperceptibil, mă băteau cu o revistă făcută sul ca să mă trezească. Am înțeles clar că procedau astfel ca să îmi slăbească hotărârea și să profite de starea mea mintală compromisă ca să mă stoarcă de informații despre biserică. În punctul acela, eram deja extrem de slăbită fizic și începeam să mă zăpăcesc. Combinația dintre frig, foame și oboseală era copleșitoare până într-atât încât îmi doream moartea. Simțeam că nu mai puteam rezista mult; mă temeam că nu voi putea îndura durerea și că, fără voia mea, aveam să-L trădez pe Dumnezeu. Cu acest gând, tânjeam după moarte, gândindu-mă că, măcar dacă muream, nu aveam cum să vând biserica și să-L trădez pe Dumnezeu. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dragă Dumnezeule, nu mai pot suporta mult. Mă tem că voi ceda și că Te voi trăda. Mă rog ca Tu să-mi păzești inima. Mai degrabă aș muri decât să devin o iudă.“ După aceea, am început, treptat, să-mi pierd cunoștința și în năuceala aceea, trupul mi-a devenit deodată foarte ușor, ca și când vântul rece îl uscase de atâta suflat. Cătușele păreau a se fi slăbit în jurul încheieturilor mele și nu-mi dădeam seama dacă eram vie sau moartă. Abia în cea de-a șasea zi, dis-de-dimineață, am fost readusă în simțire de palmele unuia dintre ofițeri; am realizat că eram încă în viață și că încă atârnam acolo, de cătușe. Polițistul acela draconic a mugit spre mine: „Ne-ai vlăguit pe toți. Niciunul dintre noi nu a avut parte de un somn bun, fiindcă te-am însoțit în jocul acesta al tău. Dacă azi nu-ți deschizi gura, am să am grijă să nu o mai poți deschide niciodată!“ Din moment ce tot ce îmi doream era să mor, am ripostat neînfricată: „Dacă vrei să mă omori sau să mă ciopârțești în bucăți, dă-i bătaie!ˮ Polițistul acela plin de răutate, însă, s-a mulțumit să rânjească și mi-a zis: „Deci vrei să mori? N-ai tu așa noroc! Asta ar fi prea ușor pentru tine! Am să te torturez elegant și pe îndelete, până când îți pierzi mințile, pentru ca toți să știe că a crede în Dumnezeu Atotputernic te va face să înnebunești și, atunci, toți Îl vor abandona pe Dumnezeul tău!ˮ Când l-am auzit scuipând mizeriile acestea demonice, am fost lovită ca de trăsnet și am rămas fără grai: diavolul acesta era incredibil de lipsit de scrupule și sinistru! Imediat după aceea, polițistul acela ticălos a ordonat unui subordonat să-i aducă un vas cu un lichid negru. Inima mi-a sărit în gât când l-am văzut și m-am rugat urgent lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic! Polițistul acesta imoral are de gând să mă drogheze ca să mă facă să-mi pierd mințile. Te implor să mă păzești. Mai bine aș muri otrăvită decât să înnebunesc.ˮ În momentul acela, cuvintele lui Dumnezeu mi-au plutit în minte: „Fapta Lui este peste tot, puterea Lui este peste tot, înțelepciunea Lui este peste tot, iar autoritatea Lui este pretutindeni. […] Toate lucrurile există sub privirea Lui și, în plus, toate creaturile trăiesc sub suveranitatea Lui. Fapta și puterea Lui nu dau omenirii altă posibilitate decât să recunoască faptul că El există cu adevărat și că deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Niciun alt lucru în afară de El nu poate avea control asupra universului, cu atât mai puțin să aibă grijă neîncetat de această omenire” („Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au insuflat încă o dată credință și putere. Mi-am dat seama că autoritatea, puterea și faptele lui Dumnezeu sunt peste tot. El prezidează peste tot universul și, mai mult, El stăpânește peste răspândirea tuturor creaturilor din univers. Dumnezeu este eternul Cârmuitor peste toate și puterea pe care El o etalează în stăpânirea peste toate lucrurile depășește înțelegerea unui muritor de rând. Viața pe care Dumnezeu o dă omului nu este constrânsă de spațiu sau timp. Diavolul Satana poate vătăma doar trupul ființelor omenești, dar nu are niciun control asupra vieților și duhurilor noastre. În timpul încercării lui Iov, Satana a putut doar să-l chinuie pe Iov și să-i vatăme trupul, dar, pentru că Dumnezeu nu i-a dat voie să-i ia viața, Satana a fost cu totul incapabil de a i-o lua. Mi-am zis: „Azi, diavolii Satanei încearcă să-și folosească tacticile sinistre ca să-mi distrugă trupul și să mă facă să-L trădez și abandonez pe Dumnezeu. El speră, zadarnic, să apeleze la droguri ca să mă transforme într-o lunatică aiurită sau într-o debilă ca să facă de rușine numele lui Dumnezeu, dar ce autoritate are Satana? Fără permisiunea lui Dumnezeu, toate actele lui sunt în van – Satana este condamnat să fie înfrânt de mâna lui Dumnezeu!ˮ Această realizare mi-a dat un sentiment de pace și seninătate. Chiar atunci, polițistul acela maniac m-a apucat de maxilar și mi-a forțat pe gât drogul acela, deopotrivă amar și acru. Și-a făcut rapid efectul; am avut senzația că toate organele mele interne se strângeau, îngrămădindu-se unele în altele, ca și când erau sfâșiate. Durerea aceea nu suportă comparație. Am început să respir cu greutate, inspirând adânc guri mari de aer. Nu îmi puteam mișca ochii și am început să văd dublu. La scurt timp după aceea, mi-am pierdut cunoștința. După ceva timp, cine știe cât, mi-am revenit, în sfârșit, și am auzit vag pe cineva spunând: „Cățeaua aceea ori va înnebuni, ori va fi debilă mintal după drogul acela.ˮ Când am auzit aceste cuvinte, am știut că supraviețuisem încă o dată. Am fost foarte plăcut surprinsă că nu înnebunisem defel; dimpotrivă, îmi simțeam mintea limpede. Asta se datora în mod clar puterii și minunăției lui Dumnezeu. Am simțit că acestea erau cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic aflate la lucru în mine și că, încă o dată, Dumnezeu Își întinsese mâna atotputernică și mă smulsese din ghearele diavolului, îngăduindu-mi să supraviețuiesc acestei situații periculoase. În momentul acela, am experimentat personal credibilitatea și autenticitatea cuvintelor lui Dumnezeu și am fost martoră la puterea și autoritatea Sa supremă. Mai mult, am văzut cum Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor și singurul Dumnezeu, Cârmuitor peste toate lucrurile. Am văzut cum viața mea, tot ceea ce eram eu, inclusiv fiecare terminație nervoasă din trupul meu, este sub controlul lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, niciun fir de păr din capul meu nu va cădea. Dumnezeu este sprijinul și mântuirea mea în orice moment, în orice loc. În ziua aceea, în vizuina întunecată a diavolului, cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și-au afișat puterea minunată, arătându-mi cum Dumnezeu creează miracolele vieții din nou și din nou, și mi-au permis să scap din pragul morții. În inima mea, am cântat cu înflăcărare laude lui Dumnezeu Atotputernic și am jurat să mă bizui pe Dumnezeu ca să mărturisesc ferm până la capătul acestei lupte pe viață și pe moarte.

Poliția m-a torturat timp de șase zile și nopți încheiate. Neavând parte de nicio gură de mâncare și de niciun strop de apă în tot acest răstimp, eram extrem de secătuită și sleită și, când au văzut că mă eram cât pe-aci să-mi dau ultima suflare, m-au închis într-o celulă de închisoare. Acele șase zile de tortură au fost aidoma unei călătorii spre iad, iar faptul că am fost capabilă să supraviețuiesc se datorează în totalitate îndurării și protecției lui Dumnezeu și a fost o întruchipare a puterii și autorității cuvintelor Sale. După câteva zile, poliția a venit să mă interogheze din nou. Pentru că fusesem martoră la faptele minunate ale lui Dumnezeu în mai multe rânduri și, în plus, experimentasem pe propria piele faptul că Dumnezeu este sprijinul meu și că toate lucrurile sunt în mâinile Sale, m-am simțit calmă și neînfricată în fața altui interogatoriu. În sala de interogatoriu, am aflat de la un ofițer că deja îmi descoperiseră numele și adresa și fuseseră să-mi percheziționeze casa. Însă, pentru că soțul meu îi luase cu mult timp în urmă pe copiii noștri și fugise de acasă, nu au găsit nimic acolo. Apoi, a încercat încă o dată să mă forțeze să divulg informații despre biserică, dar, cum eu nu spuneam nimic, s-a înfuriat și a spus: „Ești o lideră și o încăpățânată! Din cauza ta, n-am mai avut o noapte tihnită de șase zile încoace și tu tot nu ne-ai dat nimic cu ce să lucrăm.ˮ Văzând că nu scoate nimic de la mine, a părut să-și piardă interesul și, după aceea, a purtat restul interogatoriului într-o manieră grăbită, formală, după care n-au mai avut ce face și m-au trimis înapoi în celula mea. Văzând că Dumnezeu triumfase și că Satana fusese învins, m-am simțit în culmea fericirii – I-am mulțumit lui Dumnezeu și I-am adus laude. Știam că motivul pentru care fusesem în stare să mărturisesc ferm înaintea Satanei era acela că Dumnezeu mă călăuzise pas cu pas, iar cuvântul lui Dumnezeu mă luminase necontenit, investindu-mă cu putere, dându-mi înțelepciune și puterea de a-l învinge pe Satana și de a nu capitula tiraniei sale.

După ce am fost deținută în casa de detenție timp de patru luni, guvernul PCC a născocit o acuzație de credință într-o xie jiao și m-a condamnat la un an și jumătate de închisoare. Am fost trimisă la o închisoare de femei în martie 2006 ca să-mi ispășesc pedeapsa. În timp ce eram în închisoare, chiar dacă am fost tratată ca un animal și am văzut adesea alte deținute omorâte în bătaie fără vreun motiv aparent, cu paza și protecția lui Dumnezeu, precum și sub călăuzirea cuvintelor Sale, am izbutit să supraviețuiesc unui an și jumătate de tortură și să ies cu viață din acea închisoare de iad. După eliberare, polițiștii aceia răi au continuat să trimită ofițeri care să mă monitorizeze. Adesea veneau la mine acasă ca să mă hărțuiască și, drept urmare, niciunul dintre cei din familia mea nu a putut să își practice credința sau să-și îndeplinească datoriile în mod normal. Mai târziu, mulțumită grijii și ajutorului fraților și surorilor noastre din biserică, am putut să ne părăsim casa și să ne mutăm într-o casă nouă, aflată în proprietatea uneia dintre surorile noastre. Bizuindu-ne pe înțelepciunea de care Dumnezeu ne-a făcut parte, am putut să ne îndeplinim din nou îndatoririle.

Suferind cruda persecuție din partea guvernului PCC, am căpătat o perspectivă clară și completă asupra esenței demonice de brutală tiranie a Satanei, a ticăloșiei lui sinistre și a maniacei împotriviri a lui față de Dumnezeu. Mai mult, am experimentat pe propria piele vitalitatea supranaturală și uimitoare a lui Dumnezeu. Chiar dacă poliția ticăloasă m-a supus la bătăi și torturi neînduplecate, la pedepse și injurii crude în repetate rânduri, căutând să-mi ia viața, cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și-au arătat supranaturala vitalitate, îngăduindu-mi, în mod miraculos, să supraviețuiesc. În mijlocul tuturor acestor dificultăți și al acestei persecuții, am experimentat într-adevăr faptul că Dumnezeu este sursa vieții mele și că harul și susținerea lui Dumnezeu se află la rădăcina continuării vieții mele. Fără mâna puternică a lui Dumnezeu care să mă sprijine, aș fi fost de multă vreme devorată de acei demoni. Dumnezeu m-a însoțit în tot acel timp, călăuzindu-mă să-l înving pe Satana în repetate rânduri și să mărturisesc ferm pentru El! Deși am fost supusă unor chinuri inumane din partea acelor demoni și trupul meu a suferit foarte mult, toate acestea au fost, de fapt, benefice pentru viața mea. Mi-au permis să văd nu doar că Dumnezeu este susținerea vieții oamenilor, ci și că El ne oferă ajutor și sprijin permanent. Atâta vreme cât trăim după cuvintele lui Dumnezeu, putem învinge orice forță întunecată a Satanei. Cuvintele lui Dumnezeu chiar sunt adevărul, calea și viața! Ele posedă autoritatea cea mai înaltă și puterea cea mai uimitoare și pot crea miracolele vieții! Toată gloria, cinstea și lauda să fie ale Dumnezeului atotputernicei înțelepciuni!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

💥 Aici găsiți marturi crestine adevarate frumoase care vă sunt recomandate, pentru a le viziona și citi: 👇🔗🔗

1. Lumina lui Dumnezeu mă îndrumă printre greutăți