31.5.19

Cuvântările lui Hristos din zilele de pe urmă "Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos"



Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă "Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos"


Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

Profețiile privind cea de-a doua venire a lui Iisus au fost de fapt îndeplinite. Învățați mai multe despre venirea Domnului.

30.5.19

Cum poate omul, care L-a definit pe Dumnezeu în concepțiile sale, să primească revelațiile Lui?



Cuvântările Duhului Sfânt "Cum poate omul, care L-a definit pe Dumnezeu în concepțiile sale, să primească revelațiile lui Dumnezeu?"


Dumnezeu Atotputernic spune: „Istoria progresează, tot astfel și lucrarea și voința lui Dumnezeu se schimbă în mod continuu. Ar fi imposibil ca Dumnezeu să mențină o singură etapă de lucru timp de șase mii de ani, pentru că toți oamenii știu că El este întotdeauna nou și niciodată vechi. El nu ar putea să continue să susțină lucrarea asemănătoare răstignirii și, o dată, de două ori, de trei ori... să fie pironit pe cruce. Aceasta este percepția unui om absurd. Dumnezeu nu susține aceeași lucrare, iar lucrarea Lui este mereu schimbătoare și mereu nouă, la fel cum eu vă vorbesc vouă zi de zi cuvinte noi și fac o nouă lucrare.

29.5.19

Cuvântările Duhului Sfânt „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”



Cuvântările Duhului Sfânt „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”


Dumnezeu Atotputernic spune: „În zilele de pe urmă, Hristos folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a dezvălui esența omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să se supună lui Dumnezeu, cum ar trebui omul să Îi fie credincios lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu și așa mai departe.

28.5.19

Muzica Crestina „Împărăţia lui Hristos e un cămin cald” Videoclip muzical



Muzica Crestina „Împărăţia lui Hristos e un cămin cald” Videoclip muzical


Împărăţia lui Hristos e căminul meu cald,
ea le aparține tuturor oamenilor lui Dumnezeu.
Hristos pășește și vorbește în biserică
și trăiește împreună cu oamenii lui Dumnezeu.
Judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu sunt aici,
precum și lucrarea Duhului Sfânt.
Cuvintele lui Dumnezeu ne udă, ne hrănesc și ne călăuzesc,
iar viețile noastre cresc.
Aceasta este împărăția condusă de Hristos,
este o lume corectă și dreaptă.

Film crestin subtitrat in romana „Partidul e încă la putere” Cine dezbină familiile creștine?



Film crestin subtitrat in romana „Partidul e încă la putere” Cine dezbină familiile creștine?


Li Ming'ai este o creștină din China centrală. Este o femeie onestă care-și respectă socrii, își ajută soțul și educă băiatul, și are o familie fericită și armonioasă. Însă în China, unde ateismul este la putere, guvernul comunist chinez arestează și persecută cu săbăticie oamenii care cred în Dumnezeu. În 2006, Li Ming'ai este arestată și amendată din cauza credinței ei în Dumnezeu. După ce s-a întors acasă, poliția Comunistă Chineză i-a amenințat și intimidat adesea familia și a încercat să o împiedice pe Li Ming'ai să mai creadă în Dumnezeu. Într-o zi, când Li Ming'ai era plecată de acasă pentru a ține o întâlnire, a fost raportată de un informator.

26.5.19

Marturii crestine „Integritatea e nesfârșită” Trailer film creștin (HD)



Marturii crestine „Integritatea e nesfârșită” Trailer film creștin (HD)


Wang Xinyu și soțul ei au un magazin de haine și, deși la început încearcă să-l gestioneze cu integritate și conștiință, ei nu câștigă mulți bani și viața lor este foarte grea. Dar, când își văd colegii care se bazează pe minciună și înșelăciune pentru a face afaceri că își cumpără mașini și case și trăiesc o viață extravagantă, ei decid că nu vor să fie mai prejos. Îndrumați de colegii lor, ei urmează tendința socială și încep să facă afaceri cu ajutorul minciunii și înșelăciunii.

Muzică creștină "Rezultatul obținut prin cunoașterea lui Dumnezeu" (A Cappella, Musical MV)



Muzică creștină „Rezultatul Obţinut prin Cunoașterea lui Dumnezeu" (A Cappella, Musical MV)

Într-o zi, vei simți că Creatorul nu mai este un mister, El nu S-a ascuns niciodată de tine, că Creatorul niciodată nu Şi-a întors fața de la tine; El nu-I deloc departe de tine; Nu mai este Cel după care tânjești noapte și zi dar pe care nu Îl poți atinge cu sentimentele tale. El cu-adevărat pune pază-n jurul tău, hrănindu-ți viața și controlându-ți destinul, controlându-ți destinul.

24.5.19

Sceneta Crestina „Adunare într un grajd” De ce nu au creștinii din China loc de adunare?



Sceneta Crestina „Adunare într-un grajd” De ce nu au creștinii din China loc de adunare?


În prezent, persecuţia creştinilor de către conducerea atee a PCC creşte pe zi ce trece. Credincioşii înfruntă restricţii în a-şi practica credinţa la tot pasul; nici măcar nu pot găsi un loc în care să se adune în tihnă. Neavând de ales, Liu Xiumin poate găzdui o adunare cu fraţii şi surorile ei doar în grajd. Dar, în timpul adunării, activiştii din sat vin unul după altul să controleze, inventând diverse pretexte şi aduc chiar şi poliţia PCC.

23.5.19

Film creștin online subtitrat „Şaptesprezece ani? Pe dracu’!”



Film creștin online subtitrat „Şaptesprezece ani? Pe dracu’!”


„Puştiule! Ştii că partidul comunist e ateu şi împotriva credinţei în Dumnezeu? Ce Dumnezeu există în China, în care să crezi tu? Unde e acest Dumnezeu al vostru?” „Să nu crezi că, deoarece eşti tânăr, vom fi indulgenţi cu tine! Dacă tu continui să crezi în Dumnezeu, vei sfârşi prin a muri!” Cu pistoalele cu electroşocuri în mâini, poliţia comunistă chineză se repede asupra acestui tânăr plin de vânătăi. Numele acestui tânăr e Gao Liang şi avea 17 ani în acel an.

22.5.19

„Ce înseamnă să fii un om adevărat” Lecturi ale cuvintelor lui Dumnezeu

l


„Ce înseamnă să fii un om adevărat” Lecturi ale cuvintelor lui Dumnezeu


Dumnezeu Atotputernic spune: „oamenii pe care i-am creat erau oameni sfinți care Îmi purtau chipul și slava. Ei nu au aparținut lui Satana și nu au fost supuși călcării sale, ci au fost pur și simplu o manifestare a Mea, fără nicio urmă de otravă de-a lui Satana. Și așa, am lăsat omenirea să știe că vreau numai ceea ce este creat de mâna Mea, sfinții pe care îi iubesc și care nu aparțin nici unei alte entități. Mai mult, Mă voi bucura de ei și îi voi considera ca fiind slava Mea.

21.5.19

Corul crestin „Împărăţia” Regatul Domnului Hristos a sosit




Corul crestin „Împărăţia” Regatul Domnului Hristos a sosit

Împărăția, orașul sfinților, împărăția lui Hristos. În împărăție, bogățiile și slava lui Dumnezeu sunt exemplificate clar. Fulgerul vine de la Răsărit și strălucește până la apus. Lumina adevărată e aici, cuvântul lui Dumnezeu s-a arătat în trup. Mântuitorul S-a întors de mult de atunci, coborând pe un nor alb. Azi, sfinții au fost răpiți înaintea tronului pentru a se închina lui Dumnezeu.

20.5.19

„Eliberați-vă din laț” Fragment 3 - Poate credința în Biblie să reprezinte credința în Dumnezeu ?



Film creștin „Eliberați-vă din laț” Fragment 3 - Poate credința în Biblie să reprezinte credința în Dumnezeu ?


Pastorii și bătrânii din lumea religioasă țin de cuvintele lui Pavel din Biblie, care spune că : „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu”, crezând că Biblia reprezintă în totalitate cuvintele lui Dumnezeu și făcând tot ceea ce pot pentru a preaslăvi Biblia și a fi martorii ei, punând semn de egalitate între Biblie și Dumnezeu.

19.5.19

„Eliberați-vă din laț” Fragment 4 - Poate cineva să fie mântuit prin credința în Domnuldin cadrul religiei?



Film creștin „Eliberați-vă din laț” Fragment 4 - Poate cineva să fie mântuit prin credința în Domnuldin cadrul religiei?


În cadrul religiei, există multe persoane care cred că, deși pastorii și bătrânii dețin puterea în lumea religioasă și merg pe calea fariseilor ipocriți, deși îi acceptă și îi urmează pe pastori și bătrâni, cred în Domnul Isus, nu în pastori și bătrâni, astfel încât cum se poate spune că această cale pe care merg este cea a fariseilor?

17.5.19

„Eliberați-vă din laț” Fragment 5 - Trecerea prin judecată în zilele de pe urmă și eliberarea din lațul Satanei



Film creștin „Eliberați-vă din laț” Fragment 5 - Trecerea prin judecată în zilele de pe urmă și eliberarea din lațul Satanei


Biblia spune: „Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4:17) (NTLR®). În zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic exprimă tot adevărul care îl purifică și îl mântuiește pe om și ne arată firea sa dreaptă, măreață și sfântă. Lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este realizată pentru a-l mântui pe om pentru a se putea rupe de influența Satanei și a se întoarce cu adevărat spre Dumnezeu.

16.5.19

Film creștin „Eliberați-vă din laț” Fragment 6



Film creștin „Eliberați-vă din laț” Fragment 6 - De ce persecută Partidul Comunist Chinez Biserica lui Dumnezeu Atotputernic


Partidul Comunist Chinez este un regim satanic care urăște cu ardoare adevărul și pe Dumnezeu. Știe că Dumnezeu Atotputernic reprezintă singura entitate din lume care poate exprima adevărul. Dumnezeu Atotputernic este în procesul de a realiza lucrarea de mântuire din zilele de pe urmă. Dacă cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic este răspândit printre oameni toți cei care iubesc adevărul se vor întoarce către Dumnezeu Atotputernic.

„Eliberați-vă din laț” Fragment 7 - De ce pastorii și bătrânii condamnă Fulgerul de la Răsărit

l

Film creștin „Eliberați-vă din laț” Fragment 7 - De ce pastorii și bătrânii condamnă Fulgerul de la Răsărit


De ce pastorii și bătrânii din lumea religioasă I se împotrivesc și Îl condamnă pe Dumnezeu Atotputernic? Deoarece ei urăsc, sunt ostili față de adevărul exprimat de Dumnezeu Atotputernic întrupat și nu-l pot accepta. De aceea, ei Îl neagă, Îl condamnă și I se împotrivesc lui Hristos.

15.5.19

Scenetă creștină(Spectacol) „Te-ai căit cu adevărat?”



Cândva, Zhang Ming’en era predicator la o biserică de casă. El a crezut în Domnul mulți ani și, în tot acest timp, a predicat, a lucrat, a suferit și s-a sacrificat pentru Domnul. Prin urmare, el credea că dobândise căința și schimbarea autentică. Dar, în timpul unor alegeri bisericești, Zhang Ming’en a urmărit cum ceilalți frați și surori au fost aleși ca lideri și diaconi ai bisericii, în timp ce lui i s-a dat datoria de a găzdui întâlniri.

Film creștin „Ce voce frumoasă” Cum să ascultați vocea lui Dumnezeu și să Îl întâmpinați pe Domnul?

;

Film creștin „Ce voce frumoasă” Cum să ascultați vocea lui Dumnezeu și să Îl întâmpinați pe Domnul?


Dong Jingxin este predicator într-o biserică-de-casă în China. Ea crede în Domnul de treizeci de ani și prețuiește adevărul; citește des cuvintele Domnului și se ghidează după ele. Se sacrifică pentru Domnul cu entuziasm. Din cauza predicilor ei a fost arestată de către poliția guvernului comunist chinez și a fost trimisă la închisoare, unde a îndurat multe cruzimi și torturi.

14.5.19

Film creștin subtitrat 2019 „Oamenii împărăției cerurilor” Ce fel de oameni pot intra în Împărăția cerurilor?



Domnul Isus a spus: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă schimbaţi şi nu deveniţi ca şi copilaşii, nu veţi intra niciodată în Împărăţia Cerurilor!” (Matei 18:3). (NTLR®) Domnul Isus ne-a spus că doar oamenii cinstiți pot intra în Împărăția cerurilor; doar oamenii cinstiți pot fi oameni ai Împărăției. Acest film relatează povestea modului în care creștina Cheng Nuo a experimentat lucrarea lui Dumnezeu și parcursul strădaniei ei de a deveni o persoană cinstită. Cheng Nuo era doctor. Chiar și după ce a început să creadă în Dumnezeu, când, în viața de zi cu zi, întâmpină lucruri care îi afectează interesele proprii și reputația, încă nu se poate abține să nu mintă și să nu înșele.

Scenetă creștină „Putem intra în Împărăția cerurilor dacă obținem mântuirea?”



Scenetă creștină „Putem intra în Împărăția cerurilor dacă obținem mântuirea?”


Zhang Mude este predicator la o biserică de casă și crede în ideea: „Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea” (Romani 10:10). (NTLR®) El consideră că, deoarece crede în Domnul Isus, este deja numit drept, că a dobândit deja mântuirea și că atunci când Domnul Se va întoarce, el va fi răpit direct în Împărăția cerurilor

13.5.19

„Reeducare «roşie» la domiciliu” Segment 2 - Ce fel de complot a stat la baza procesului PCC referitor la cazul Zhaoyuan din 28 mai?



„Reeducare «roşie» la domiciliu” Segment 2 - Ce fel de complot a stat la baza procesului PCC referitor la cazul Zhaoyuan din 28 mai?


  După incidentul Zhaoyuan de pe 28 mai, din Shandong, care a şocat atât China, cât şi restul lumii, când PCC a adus cazul în justiţie, suspecţii implicaţi au indicat clar în mărturisirile lor: nu erau membri ai Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic. Totuşi, PCC a insistat să-i numească drept oameni aparţinând Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic.

12.5.19

„Reeducare «roşie» la domiciliu” Segment 3 - Creştinii explică rădăcinile şi consecinţa împotrivirii Partidului Comunist Chinez faţă de Dumnezeu



„Reeducare «roşie» la domiciliu” Segment 3 - Creştinii explică rădăcinile şi consecinţa împotrivirii Partidului Comunist Chinez faţă de Dumnezeu


  Deoarece PCC îi persecută cu disperare pe creştini şi încă nu l-am văzut distrus de Dumnezeu, mulţi oameni nu cred că împotrivirea faţă de Dumnezeu va aduce răsplată sau pedeapsă şi, în special, ei nu cred în existenţa sau domnia lui Dumnezeu.

„Reeducare «roşie» la domiciliu” Segment 4 - Celor care cred în Dumnezeu oare chiar nu le pasă de familiile lor?



„Reeducare «roşie» la domiciliu” Segment 4 - Celor care cred în Dumnezeu oare chiar nu le pasă de familiile lor?  


Domnul Isus a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi vestiţi Evanghelia la orice făptură!” (Marcu 16:15) (NTLR®). A propovădui Evanghelia şi a fi martor pentru Dumnezeu este un act bun şi drept întreprins de creştini. Totuşi, Patridul Comunist Chinez arestează şi persecută cu cruzime creştini, fapt care le-a distrus căminele multora dintre aceştia, unii au cămine unde nu se pot întoarce şi mulţi au fost arestaţi şi închişi.

11.5.19

„Reeducare «roşie» la domiciliu” Segment 5 - Cum ar trebui să fie înţeles creştinismul?



„Reeducare «roşie» la domiciliu” Segment 5 - Cum ar trebui să fie înţeles creştinismul?  


Se ştie foarte bine, creştinişmul, catolicismul şi Biserica Ortodoxă Răsăriteană sunt toate religii care cred în Domnul Isus Hristos. Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a luat naştere datorită arătării lui Hristos şi a lucrării Lui din zilele de pe urmă. Biserica lui Dumnezeu Atotputernic este biserica lui Hristos în Epoca Împărăţiei şi este, de asemenea, o parte a creştinătăţii.

10.5.19

Film creștin subtitrat „Reeducare «roşie» la domiciliu” Segment 6- Adevăratele motive din spatele negării și condamnării de către PCC a lui Hristos



Când Domnul Isus S-a întrupat în Epoca Harului, El arăta la exterior ca o fiinţă umană, dar El a făcut lucrarea de a fi crucificat şi de a răscumpăra întreaga omenire. În zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic întrupat a exprimat toate adevărurile pentru a purifica şi mântui omenirea şi a făcut lucrarea de judecată începând din casa lui Dumnezeu. Acest fapt arată că Domnul Isus şi Dumnezeu Atotputernic sunt amândoi Hristos în trup şi sunt Dumnezeu Însuşi.

9.5.19

Film creștin subtitrat „Reeducare «roşie» la domiciliu” Segment 7 - Adevăratele motive din spatele calomnierii și condamnării de către PCC a Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic



Film creștin subtitrat „Reeducare «roşie» la domiciliu” Segment 7 - Adevăratele motive din spatele calomnierii și condamnării de către PCC a Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic


  Toţi cei care cred în Domnul ştiu că, fără arătarea şi lucrarea Domnului Isus, n-ar exista niciun credincios sau adept al Domnului. Mai mult, creştinismul n-ar fi luat fiinţă - oricât de înzestraţi erau apostolii, ei n-ar fi putut crea biserica. La fel, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a luat fiinţă în întregime datorită arătării şi lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, Hristos din zilele de pe urmă.

8.5.19

Film creștin „Răpire În Pericol” Segment 1 - Demascarea aberaţiei „Teoriei omului Dumnezeu”



Film creștin „Răpire În Pericol” Segment 1 - Demascarea aberaţiei „Teoriei omului Dumnezeu”


În lumea religioasă, sunt unele culte care cred că Dumnezeu a devenit om şi că omul poate deveni Dumnezeu. Se potriveşte această teorie cu intenţia pe care a avut-o Dumnezeu atunci când l-a creat pe om ? Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu, la urma urmei, este Dumnezeu, iar omul este om. Dumnezeu are esenţa lui Dumnezeu iar omul are esenţa omului” (Cuvântul Se arată în trup). Dumnezeu este Creatorul.

7.5.19

Film creștin „Răpire În Pericol” Segment 1 - Demascarea aberaţiei „Teoriei omului Dumnezeu”



Film creștin „Răpire În Pericol” Segment 1 - Demascarea aberaţiei „Teoriei omului Dumnezeu”


În lumea religioasă, sunt unele culte care cred că Dumnezeu a devenit om şi că omul poate deveni Dumnezeu. Se potriveşte această teorie cu intenţia pe care a avut-o Dumnezeu atunci când l-a creat pe om ? Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu, la urma urmei, este Dumnezeu, iar omul este om. Dumnezeu are esenţa lui Dumnezeu iar omul are esenţa omului” (Cuvântul Se arată în trup). Dumnezeu este Creatorul.

Film creștin „Nu te amesteca în treburile mele” Segment 3 - Putem fi răpiți în Împărăția cerurilor după acceptarea răscumpărării Domnului Isus?



Conform cuvintelor Domnului Isus spuse pe cruce „S-a sfârșit”, pastorii și bătrânii cercurilor religioase au tras concluzia că lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii era, așadar, terminată. La întoarcerea Domnului, credincioșii vor fi primiți în Împărăția cerurilor, fără a mai fi nevoie de o lucrare de curățire și mântuire a oamenilor. Este oare acest punct de vedere al pastorilor și bătrânilor conform cuvintelor lui Dumnezeu?

5.5.19

Film creștin „Răpire În Pericol” Segment 4 - Lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă a creat un grup de biruitori



„Apocalipsa” proroceşte: „Îngerului bisericii din Filadelfia scrie-i: « […] Pentru că mi-ai ascultat chemarea la răbdare, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care urmează să vină peste toată omenirea, pentru a-i pune la încercare pe locuitorii pământului.» Eu vin curând; ţine ceea ce ai, pentru ca nimeni să nu-ţi ia cununa! Pe cel ce învinge îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai pleca din el” (Apocalipsa 3:7, 10-12) (NTLR®). Apocalipsa proroceşte că un grup de biruitori va fi făcut complet înaintea dezastrelor.

Film creștin „Răpire În Pericol” Segment 5 - Cum să diferenţiem între lucrarea lui Dumnezeu şi lucrarea omului



În lumea religioasă, sunt mulţi care nu pot face diferenţa între lucrarea lui Dumnezeu şi lucrarea omului. Mulţi privesc lucrarea înfăptuită de cei pe care-i venerează şi admiră ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, dar privesc lucrarea înfăptuită de Dumnezeu întrupat ca pe o lucrare făcută de om. Ei nu conştientizează faptul că acest lucru ofensează firea lui Dumnezeu, că se împotrivesc lui Dumnezeu, că-L hulesc, deşi cred în El, şi că asta îi face duşmani ai lui Dumnezeu.

4.5.19

Film creștin „Răpire În Pericol” Segment 6 - Diferenţa dintre lucrarea celor care sunt folosiţi de Dumnezeu şi lucrarea conducătorilor religioşi



În lumea religioasă, mulţi consideră lucrarea înfăptuită de pastori și bătrâni înzestraţi şi talentaţi drept lucrarea oamenilor folosiţi de Dumnezeu şi îi venerează şi urmează orbeşte. Ei sunt atât înşelaţi şi controlaţi de cunoştinţe biblice explicate de farisei religioşi, de teoriile lor teologice, de ereziile şi aberaţiile care se potrivesc noţiunilor şi închipuirilor omeneşti, încât aceşti oameni nu înţeleg câtuşi de puţin adevărul, după ce au crezut în Dumnezeu atât de mulţi ani.

Cuvintele spuse de om, care se potrivesc cu adevărul, pot reprezenta adevărul?



Dumnezeu este adevărul, calea şi viaţa. Doar Dumnezeu deţine substanţa adevărului. Dumnezeu Însuşi este adevărul. Dar, în lumea religioasă, sunt mulţi oameni care consideră cuvintele spuse de oameni folosiţi de Dumnezeu sau care au lucrarea Duhului Sfânt în conformitate cu adevărul ca fiind adevărul. Ba chiar consideră învăţăturile rele şi aberaţiile explicate de personalităţi spirituale faimoase în funcţie de noţiunile şi închipuirile lor ca fiind adevărul.

3.5.19

Film creștin „Răpire În Pericol” Segment 8 - Care este deosebirea esenţială între Dumnezeu întrupat şi oamenii folosiţi de Dumnezeu?



Dumnezeu spune: „Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi rostit ca acela al omului, cu atât mai puţin poate cuvântul omului fi rostit drept cuvântul lui Dumnezeu. Un om folosit de Dumnezeu nu este Dumnezeul întrupat şi Dumnezeul întrupat nu este un om folosit de Dumnezeu; în acest caz, există o diferenţă substanţială” (Cuvântul Se arată în trup). Dumnezeu a devenit trup de două ori pentru a-Și face lucrarea de răscumpărare şi mântuire a omenirii şi, de ambele dăţi, au existat unii oameni pe care Dumnezeu i-a folosit, care cooperează la lucrarea lui Dumnezeu întrupat.

Film creștin „Credința În Dumnezeu” Segment 6 - Ce înseamnă credința adevărată în Dumnezeu?



Film creștin „Credința În Dumnezeu” Segment 6 - Ce înseamnă credința adevărată în Dumnezeu?

Mulți oameni cred că a crede în Dumnezeu înseamnă a crede în Biblie și că a lucra din greu pentru Domnul este realitatea credinței în Dumnezeu. Nimeni din lumea religioasă nu poate înțelege cu adevărat ce înseamnă credința adevărată în Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „«Credința în Dumnezeu» înseamnă a crede că există un Dumnezeu; acesta este cel mai simplu concept de credință în Dumnezeu. În plus, a crede că există un Dumnezeu nu este acelaşi lucru cu a crede cu adevărat în Dumnezeu; mai degrabă este un fel de credinţă simplă cu puternice conotaţii religioase. Adevărata credinţă în Dumnezeu înseamnă experimentarea cuvintelor şi lucrării lui Dumnezeu în baza credinţei că Dumnezeu deţine suveranitatea asupra tututor lucrurilor.

2.5.19

Film creștin „Credința În Dumnezeu” Segment 5 - A lucra stăruitor pentru Domnul este realitatea credinței în Domnul?



Cei mai mulți credincioși cred că, atât timp cât păstrăm numele Domnului, ne rugăm deseori, citim Biblia și avem întâlniri, și atât timp cât renunțăm la lucruri, cheltuim și lucrăm pentru Domnul, înseamnă că avem o credință adevărată în Domnul și vom putea fi răpiți în Împărăția cerurilor atunci când Se întoarce Domnul. Este corect acest punct de vedere? Domnul Isus a spus: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la Mine, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!»” (Matei 7:22-23) (NTLR®). Dumnezeu Atotputernic spune: „Nu mă interesează cât de meritoriu este efortul tău, cât de impresionante sunt calificările tale, cât de îndeaproape Mă urmezi, cât de renumit ești, sau cât de îmbunătățită este atitudinea ta; atâta timp cât nu ai făcut ce ți-am cerut, nu vei putea dobândi niciodată lauda Mea” (Cuvântul Se arată în trup).
Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

1.5.19

Film creștin „Credința În Dumnezeu” Segment 4 - Este credința în Biblie echivalentă cu credința în Domnul?



Cei mai mulți oameni din lumea religioasă cred că Biblia este canonul creștinismului, că trebuie să ne ținem de Biblie și să ne bazăm credința în Domnul în întregime pe Biblie și că cineva nu se poate numi un om credincios dacă se îndepărtează de Biblie. Deci, este credința în Domnul și credința în Biblie una și aceeași? Care este exact relația dintre Biblie și Domnul? Domnul Isus a mustrat odată fariseii cu aceste cuvinte: „Voi cercetaţi Scripturile deoarece credeţi că în ele aveţi viaţă veşnică, dar tocmai acestea sunt cele care depun mărturie despre Mine! Şi totuşi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţă!” (Ioan 5:39-40) (NTLR®). Biblia este doar o mărturie a lui Dumnezeu, dar nu conține viață veșnică. Numai Dumnezeu este adevărul, calea și viața. În acest caz, cum privim Biblia într-un mod care corespunde voii Domnului?
Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

Film creștin „Credința În Dumnezeu” Segment 3 - Ce aduce lucrarea și arătarea lui Dumnezeu în comunitatea religioasă?



De fiecare dată când Dumnezeu devine trup și apare să-Și facă lucrarea, forțele malefice ale Satanei sfidează și condamnă cu sălbăticie calea adevărată. În acest fel în lumea spirituală se iscă războiul, care împarte și expune lumea religioasă. Domnul Isus a spus: „Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia” (Matei 10:34) (NTLR®). Când Domnul Isus S-a arătat și a lucrat în Epoca Harului, iudaismul s-a împărțit în multe fracțiuni. Acum, odată cu arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă, lumea religioasă este supusă unei mari expuneri; grâul și neghina, oile și caprele, fecioarele înțelepte și fecioarele nechibzuite, slujitorii buni și slujitorii răi - toți sunt expuși, fiecare cu felul lor. Înțelepciunea și minunile lui Dumnezeu sunt cu adevărat de neînțeles!

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.