Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire

Cum ar trebui să-L iubească omul pe Dumnezeu în timpul rafinării? În cursul experimentării purificării, oamenii pot să-L preamărească cu adevărat pe Dumnezeu și să vadă exact cât de mult Le lipsește. Cu cât rafinarea ta este mai mare, cu atât mai mult poți renunța la trup; cu cât rafinarea lor este mai mare, cu atât mai mare este și dragostea oamenilor pentru Dumnezeu. Aceasta este ceea ce ar trebui să înțelegeți. De ce trebuie să fie purificați oamenii? Ce efect urmărește să atingă? Care este semnificația lucrării de rafinare a lui Dumnezeu în om? Dacă Îl cauți cu adevărat pe Dumnezeu, atunci experimentând purificarea Sa până la un anumit punct, vei simți că este atât de bine, și că este de maximă necesitate. Cum ar trebui să-L iubească omul pe Dumnezeu în timpul rafinării? Prin folosirea deciziei de a-L iubi pe Dumnezeu pentru a accepta rafinarea Lui: în timpul rafinării ești chinuit pe dinăuntru, ca și cum un cuțit ar fi răsucit în inima ta, totuși ești dispus să-L mulțumești pe Dumnezeu folosindu-ți inima care-L iubește, și nu ești dispus să te îngrijești de trup. Aceasta este ceea ce se înțelege prin practicarea dragostei lui Dumnezeu. Durerea și suferința din interiorul tău au atins un anumit punct, totuși încă ești dispus să vii în fața lui Dumnezeu și să te rogi, spunând: „Dumnezeule! Nu Te pot părăsi. Deși este întuneric în mine, doresc să Te mulțumesc; îmi cunoști inima și aș vrea să investești mai mult din dragostea Ta în mine". Aceasta este practica din timpul rafinării. Dacă folosești dragostea lui Dumnezeu ca temelie, rafinarea te poate aduce mai aproape de Dumnezeu și te poate face mai apropiat cu Dumnezeu. De vreme ce crezi în Dumnezeu, trebuie să-ți predai inima înaintea lui Dumnezeu. Dacă îți oferi și îți pui inima înaintea lui Dumnezeu, atunci în timpul rafinării îți va fi imposibil să te lepezi de Dumnezeu sau să Îl abandonezi. În felul acesta, relația ta cu Dumnezeu va deveni tot mai apropiată și normală, iar comuniunea ta cu Dumnezeu va deveni tot mai frecventă. Dacă practici întotdeauna în acest fel, atunci vei petrece mai mult timp în lumina lui Dumnezeu și mai mult timp sub îndrumarea cuvintelor Sale, vor exista, de asemenea, tot mai multe schimbări în firea ta, iar cunoștințele tale se vor înmulți zi după zi. Când va veni ziua și încercările lui Dumnezeu vor cădea brusc asupra ta, nu numai că vei putea să stai de partea lui Dumnezeu, ci și să aduci mărturie lui Dumnezeu. În acel moment vei fi ca Iov și Petru. După ce I-ai adus mărturie lui Dumnezeu Îl vei iubi cu adevărat și îți vei da viața bucuros pentru El; vei fi martorul lui Dumnezeu și o persoană care este iubită de Dumnezeu. Dragostea care a experimentat rafinarea este puternică și nu slabă. Indiferent de momentul sau modul în care Dumnezeu te supune încercărilor Sale, ție poate să nu-ți pese dacă trăiești sau mori, să arunci cu bucurie totul pentru Dumnezeu și să înduri cu bucurie orice pentru Dumnezeu - și astfel dragostea ta va fi curată și credința reală. Numai atunci vei fi cineva care este într-adevăr iubit de către Dumnezeu și care a fost cu adevărat desăvârșit de către Dumnezeu.

Dacă oamenii cad sub influența Satanei, ei nu au înăuntrul lor nicio iubire față de Dumnezeu, iar viziunile, dragostea și fermitatea lor anterioare au dispărut. Oamenii obișnuiau să simtă că ar fi trebuit să sufere pentru Dumnezeu, dar astăzi cred că este rușinos și nu duc lipsă de plângeri. Aceasta este lucrarea Satanei; arată că omul a căzut sub domeniul Satanei. Dacă te confrunți cu această stare, trebuie să te rogi și să te întorci cât de repede poți – aceasta te va proteja împotriva atacurilor Satanei. În timpul purificării chinuitoare, omul poate foarte ușor să cadă sub influența Satanei – așadar, cum ar trebui să-L iubești pe Dumnezeu în timpul unei astfel de rafinări? Ar trebui să îți aduni voința, să îți așezi inima înaintea lui Dumnezeu și să Îi dedici Lui până la ultima clipă din timpul tău. Indiferent de modul în care Dumnezeu te rafinează, ar trebui să poți pune în practică adevărul pentru a împlini voia Sa și ar trebui să-ți asumi răspunderea de a-L căuta pe Dumnezeu și de a căuta comuniunea cu Dumnezeu. În momente ca acestea, cu cât ești mai pasiv, cu atât va crește latura ta negativă și cu atât mai ușor îți va fi să regresezi. Când este necesar să îți îndeplinești funcția, deși nu o îndeplinești cum trebuie, faci tot ceea ce poți, și faci acest lucru folosind nimic mai mult decât dragostea ta de Dumnezeu; indiferent de ceea ce spun ceilalți - fie că spun că ai făcut bine, sau că ai făcut rău - motivațiile tale sunt corecte și nu ești ipocrit, deoarece acționezi în numele lui Dumnezeu. Când alții te interpretează greșit, poți să te rogi lui Dumnezeu și să spui: „O, Dumnezeule! Nu cer ca alții să mă tolereze și nici să mă ierte. Cer doar să Te pot iubi în inima mea, să fiu sigur în inima mea, și conștiința mea să fie clară. Nu cer ca alții să mă laude sau să mă stimeze foarte mult; eu urmăresc doar să Te mulțumesc din inima mea, să îmi îndeplinesc rolul făcând tot ce pot, și deși sunt nesăbuit și stupid, de slabă valoare și orb, știu că Tu ești minunat și sunt dispus să-Ți dedic Ție tot ce am.” De îndată ce te rogi în acest fel, dragostea ta pentru Dumnezeu iese la lumină și tu simți mult mai multă siguranță în inima ta. Aceasta este ceea ce se înțelege prin practicarea dragostei lui Dumnezeu. Pe măsură ce simți, vei eșua de două ori și vei reuși o dată, dacă nu cumva vei eșua de cinci ori și vei reuși de două ori, și, pe măsură ce vei simți în acest fel, numai prin eșec, vei putea vedea frumusețea lui Dumnezeu și vei descoperi ce lipsește în tine. Când vei întâlni din nou astfel de situații, ar trebui să te atenționezi, să-ți temperezi pașii și să te rogi mai des. Vei dezvolta treptat capacitatea de a triumfa în astfel de situații. Când se întâmplă acest lucru, rugăciunile tale au fost eficiente. Când vezi că de data aceasta ai avut succes, vei fi foarte mulțumit în interiorul tău, și când te rogi, vei putea să-L simți pe Dumnezeu și că prezența Duhului Sfânt nu te-a părăsit - și numai atunci vei ști cum lucrează Dumnezeu înăuntrul tău. Practicarea în acest fel îți va oferi o cale de a experimenta. Dacă nu pui adevărul în practică, atunci vei fi lipsit de prezența Duhului Sfânt în tine. Dar dacă îl pui în practică, atunci, deși suferi în interior, în cele din urmă Duhul Sfânt va fi cu tine, vei putea să simți prezența lui Dumnezeu atunci când te rogi, vei avea puterea de a practica cuvintele lui Dumnezeu și, în timpul comuniunii cu frații și surorile tale, nu va exista nimic care să-ți apese conștiința și te vei simți în pace și, astfel, vei putea scoate la lumină ceea ce ai făcut. Indiferent de ceea ce spun alții, vei putea să ai o relație normală cu Dumnezeu, nu vei fi constrâns de ceilalți, vei fi mai presus de orice – și, în acest fel, vei demonstra că practicarea cuvintelor lui Dumnezeu a fost eficientă.

Cu cât rafinarea lui Dumnezeu este mai mare, cu atât inimile oamenilor sunt capabile să-L iubească pe Dumnezeu. Chinul din inimile lor este benefic pentru viețile lor, ei pot să fie în pace înaintea lui Dumnezeu, relația lor cu Dumnezeu este mai apropiată și sunt mai în măsură să vadă dragostea și mântuirea supremă a lui Dumnezeu. Petru a experimentat purificarea de sute de ori, iar Iov a trecut prin câteva încercări. Dacă vă doriți să fiți desăvârșiți de către Dumnezeu, și voi trebuie să treceți prin rafinare de sute de ori; numai dacă trebuie să treceți prin acest proces și trebuie să vă bazați pe acest pas, puteți să îndepliniți voia lui Dumnezeu și să fiți desăvârșiți de către Dumnezeu. Rafinarea este cel mai bun mijloc prin care Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni; numai rafinarea și încercările chinuitoare pot clarifica în inimile oamenilor adevărata dragoste pentru Dumnezeu. Fără greutăți, oamenii sunt lipsiți de adevărata dragoste pentru Dumnezeu; dacă nu sunt testați în interior și nu sunt cu adevărat supuși rafinării, atunci inimile lor vor fi mereu în derivă în lumea exterioară. După ce ai fost rafinat până la un anumit punct, îți vei vedea propriile slăbiciuni și dificultăți, vei vedea cât de multe îți lipsesc și că nu poți depăși numeroasele probleme cu care te confrunți și vei vedea cât de mare este neascultarea ta. Numai în timpul încercărilor vor fi oamenii capabili să-și cunoască într-adevăr stările autentice, iar încercările îi fac pe oameni capabili să fie desăvârșiți.

În timpul vieții sale, Petru a experimentat rafinarea de sute de ori și a suferit multe încercări chinuitoare. Această rafinare a devenit temelia iubirii sale supreme de Dumnezeu și a devenit cea mai importantă experiență a întregii sale vieți. Faptul că el a putut să cunoască o iubire supremă a lui Dumnezeu s-a datorat, într-un anumit sens, hotărârii sale de a-L iubi pe Dumnezeu; mai important, totuși, s-a datorat rafinării și suferinței prin care a trecut. Această suferință a devenit călăuza sa pe calea iubirii lui Dumnezeu și a devenit memorabilă pentru el. Dacă oamenii nu trec prin durerea rafinării când îl iubesc pe Dumnezeu, atunci dragostea lor este plină de naturalețe și de preferințele lor; o astfel de iubire este plină de ideile Satanei și pur și simplu incapabilă de a îndeplini voia lui Dumnezeu. Să ai hotărârea de a-L iubi pe Dumnezeu nu este același lucru cu a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu. Chiar dacă tot ceea ce ei consideră în inimile lor că este de dragul lui Dumnezeu și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, ca și cum gândurile lor sunt lipsite de orice idee omenească, ca și cum toate ar fi pentru Dumnezeu, atunci când gândurile lor sunt aduse înaintea Lui, astfel de gânduri nu sunt lăudate sau binecuvântate de Dumnezeu. Chiar și atunci când oamenii au înțeles pe deplin toate adevărurile - când au ajuns să le cunoască pe toate - acest lucru nu poate fi spus ca fiind un semn al iubirii lui Dumnezeu, nu se poate spune că acești oameni Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. În ciuda faptului că au înțeles multe adevăruri fără a trece prin rafinare, oamenii sunt incapabili să pună aceste adevăruri în practică; numai în timpul rafinării, oamenii pot înțelege adevăratul sens al acestor adevăruri, numai atunci oamenii pot aprecia cu adevărat înțelesul lor ascuns. În momentul acela, când ei încearcă din nou, pot să pună adevărurile în practică în mod corespunzător și în conformitate cu voința lui Dumnezeu; în acel moment, ideile lor lumești sunt diminuate, naturalețea lor omenească este redusă, iar emoțiile lor omenești sunt diminuate; numai în momentul acela practica lor este o adevărată manifestare a dragostei lui Dumnezeu. Efectul adevărului iubirii lui Dumnezeu nu este atins prin cunoașterea vorbitului sau prin aprobarea mentală, nici nu poate fi atins doar prin înțelegerea acestuia. Este nevoie ca oamenii să plătească un preț și să înfrunte multă amărăciune în timpul purificării, și numai atunci dragostea lor devine pură și asemeni inimii lui Dumnezeu. În cerința Sa ca omul să-L iubească, Dumnezeu nu pretinde ca omul să-L iubească punând pasiune sau naturalețe; numai prin loialitate și folosirea adevărului pentru a-L sluji, omul Îl poate iubi cu adevărat. Dar omul trăiește în mijlocul naturaleții, și astfel este incapabil să folosească adevărul și loialitatea pentru a-I sluji lui Dumnezeu. El este fie prea pasionat de Dumnezeu, fie prea rece și nepăsător, fie Îl iubește pe Dumnezeu până la extrem, fie Îl urăște până la extrem. Cei care trăiesc în mijlocul naturaleții, trăiesc întotdeauna între aceste două extreme, și trăiesc întotdeauna într-o stare fără adevăr și sunt de părere că au dreptate. Deși am atras atenția asupra acestui fapt în repetate rânduri, oamenii sunt incapabili să ia acest lucru în serios, să--i cunoască pe deplin importanța și astfel trăiesc în mijlocul credinței de autoamăgire și în iluzia iubirii față de Dumnezeu care nu are niciun adevăr. De-a lungul istoriei, pe măsură ce omenirea s-a dezvoltat și epocile au trecut, cerințele lui Dumnezeu de la om au devenit tot mai mari și El a cerut din ce în ce mai mult ca omul să fie complet supus Lui. Cu toate acestea, cunoștințele omului despre Dumnezeu au devenit din ce în ce mai vagi și mai abstracte, iar dragostea lui față de Dumnezeu a devenit concomitent din ce în ce mai impură. Starea omului și tot ce face el sunt tot mai mult în contradicție cu voința lui Dumnezeu, pentru că omul a devenit din ce în ce mai corupt până în străfunduri de Satana. Acest lucru cere ca Dumnezeu să facă mai mult și o lucrare de mântuire mai mare. Omul este din ce în ce mai exigent în cerințele sale față de Dumnezeu, iar dragostea lui față de Dumnezeu devine din ce în ce mai puțină. Oamenii trăiesc în neascultare, fără adevăr, și trăiesc vieți lipsite de umanitate; nu numai că ei nu au nici cea mai mică iubire față de Dumnezeu, dar sunt plini de neascultare și opoziție. Deși ei cred că au deja iubirea supremă pentru Dumnezeu și că nu mai pot fi îndatoritori față de El, Dumnezeu nu crede astfel. Este foarte clar pentru El cât de întinată este dragostea omului față de El, și El nu și-a schimbat niciodată părerea despre om ca urmare a satisfacerii acestuia, nici nu a răsplătit vreodată bunăvoința omului ca rezultat al devotamentului său. Spre deosebire de om, Dumnezeu este capabil să diferențieze: El știe cine Îl iubește cu adevărat și cine nu, și în loc să fie copleșit cu fervoare și să Se piardă din pricina impulsului de scurtă durată al omului, El îl tratează pe om în funcție de esența și comportamentul acestuia. La urma urmei, Dumnezeu este Dumnezeu, și El are demnitatea și perspectiva Sa; omul este, în definitiv, om, iar capul lui Dumnezeu nu va fi întors de o iubire față de om, care este în contradicție cu adevărul. Dimpotrivă, El tratează tot ce face omul în mod corespunzător.

Confruntat cu starea omului și cu atitudinea sa față de Dumnezeu, Dumnezeu a făcut o nouă lucrare, permițându-i omului să dețină atât cunoștințe despre și ascultare față de El, cât și dragoste și mărturie. Astfel, omul trebuie să experimenteze rafinarea sa de către Dumnezeu, precum și judecata, tratarea și curățirea sa, fără de care omul nu L-ar cunoaște niciodată pe Dumnezeu și nu ar fi niciodată capabil să-L iubească și să-L mărturisească cu adevărat. Rafinarea omului de către Dumnezeu nu este doar de dragul unui efect unilateral, ci de dragul unui efect multifațetat. Doar în acest fel Dumnezeu înfăptuiește lucrarea de rafinare în cei care doresc să caute adevărul, pentru ca hotărârea și dragostea omului să fie desăvârșite de către Dumnezeu. Pentru cei care doresc să caute adevărul și care tânjesc după Dumnezeu, nimic nu are mai multă semnificație sau un sprijin mai intens decât o asemenea rafinare. Firea lui Dumnezeu nu este atât de ușor cunoscută sau înțeleasă de către om, căci Dumnezeu, în cele din urmă, este Dumnezeu. Până la urmă, este imposibil ca Dumnezeu să aibă aceeași fire ca și omul și, astfel, nu este ușor pentru om să Îi cunoască firea. Adevărul nu este în mod inerent stăpânit de către om și nu este ușor de înțeles de cei care au fost corupți de către Satana; omul este lipsit de adevăr și lipsit de hotărârea de a pune adevărul în practică, și dacă nu suferă și nu este rafinat sau judecat, atunci hotărârea lui nu va fi niciodată desăvârșită. Pentru toți oamenii, rafinarea este chinuitoare și foarte greu de acceptat - totuși, în timpul rafinării, Dumnezeu îi dă de înțeles în mod clar omului despre firea Sa dreaptă și face publice cerințele Lui pentru om și oferă mai multă iluminare și o curățire și tratare mai reale; prin compararea faptelor cu adevărul, El dă omului o mai mare cunoaștere a sa și a adevărului și o mai bună înțelegere a voinței Sale, permițându-i astfel acestuia să aibă o iubire adevărată și mai curată față de Dumnezeu. Acestea sunt obiectivele lui Dumnezeu în realizarea rafinării. Toată lucrarea pe care o face Dumnezeu în om are propriile scopuri și semnificații; Dumnezeu nu face o lucrare fără sens, nici nu face o lucrare care este lipsită de beneficii pentru om. Rafinarea nu înseamnă îndepărtarea oamenilor din fața lui Dumnezeu, nici nu înseamnă distrugerea lor în iad. Înseamnă schimbarea firii omului în timpul rafinării, schimbarea motivațiilor sale, a vechilor sale păreri, schimbarea dragostei lui pentru Dumnezeu și schimbarea întregii sale vieți. Rafinarea este un adevărat test al omului și o formă de pregătire reală, și numai în timpul rafinării iubirea lui poate servi funcției sale inerente.